Cum se vorbea în Parlament în urmă cu aproape un secol şi jumătate

10 aprilie 2018   Tema săptămînii

Fragmente din discursul lui Titu Maiorescu cu privire la libertatea presei (Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 ianuarie/4 februarie 1873).

D-lor deputaţi, voi avea onoarea de a vorbi în contra articolului 58 din proiectul de față, fiindcă dispozițiunea cea nouă, care admite ca măsură preventivă sechestrarea jurnalelor de judecătorul de instrucţiune, îmi pare că este o lovire adusă libertăţii presei şi libertatea presei, fiind înscrisă în Constituțiunea noastră, este prin urmare o lovire indirectă adusă Constituţiunii.

D-lor deputați, în Constituțiunea noastră este înscrisă libertatea presei. Cuvîntul libertate a presei nu e un cuvînt care să fi luat naştere în această latitudine geografică, ci a luat naştere în statele civilizate ale Apusului; şi, prin urmare, cînd voim să ne întrebăm ce însemnează libertatea presei pe care o avem în Constituțiune, trebuie să vedem ce se înţelege în acele state, unde ea a luat naştere; şi nu este lăsat la arbitrul fiecărui din noi să zică „aşa înțeleg eu libertatea presei“; pentru că libertatea presei e una.

La început, presa era sub autoritatea disciplinară a guvernului; dar cu timpul s-a văzut că nu totdeauna cînd se pedepseau jurnaliştii avea guvernul dreptate, ci dimpotrivă; şi astfel s-a adoptat principiul de a se lăsa presa liberă, oricît de mare ar fi primejdia acestei libertăţi. Libertatea presei va să zică, dar, mai întîi: liberarea ei de sub autoritatea disciplinară a guvernului, a puterii executive, dar nu va să zică niciodată şi nicăieri licența presei şi impunitatea ei.

Pretutindeni, în orice stat european constituit, sînt legi care pedepsesc ziarele care comit un delict; însă organele care sînt chemate a recunoaşte dacă este un delict de presă, aceste organe sînt luate, cînd vorbim de libertatea presei, de sub autoritatea puterii executive. (...) Înteleg că acest sistem să nu pară raţio-nal, şi aş găsi atunci consecvent ca să vină cineva să zică: toată această idee este primejdioasă pentru noi, să o schimbăm. Aceasta va fi o schimbare a Constituţiunii, pe care Constituțiunea o permite pe calea indicată de dînsa pentru revizuire. Dar a veni şi a zice: deşi în Constituţiune este înscrisă libertatea presei şi jurisdicţiunea juraţilor, totuşi voi să introduc prin judecătorul de instrucție o măsură preventivă contra ei, aceasta nu o înţeleg şi este o contrazicere. Pentru ce este contrazicere? Pentru că măsura, cum este prevăzută în articolul acesta 58 şi în art. 96, este o adevărată aplicare de pedeapsă din partea unor organe neprevăzute în Constituțiune mai înainte de a se constata şi judeca delictul din partea organelor prevăzute în Constituţiune. Căci iată ce s-ar întîmpla în practică: un ziarist ar publica un articol şi acel articol ar cuprinde ceva, care după părerea judecătorului de instrucție este un delict, de exemplu o incriminare mala fide contra guvernului; şi judecătorul de instrucție este atunci în drept să sechestreze teascul întreg; să oprească publicarea ziarului şi să aresteze pe jurnalist în mod preventiv. Ce drept se dă jurnalistului în privința acestei măsuri? Se zice: jurnalistul poate imediat să facă opoziţiune la camera de punere sub acuzare. Jurnalistul va face opozițiune imediat. Dar camera de punere sub acuzare nu este ţinută să judece imediat şi este foarte cu putinţă ca ea să ia chestiunea în cercetare mai tîrziu şi, astfel, să dureze arestul preventiv două, trei luni şi mai departe. (…)

Cum vedeţi, d-lor, deşi în Constituţiune este scrisă libertatea presei, cu alte cuvinte, că jurnalistul nu va putea fi pedepsit şi nici judecat decît de curtea cu juraţi, prin legea de faţă se dau mijloace să se închidă, adică în fapt să se pedepsească jurnalistul în mod preventiv şi să i se sechestreze jurnalul, ceea ce nu poate fi decît o violare a Constituţiunii.

Acum, d-lor deputaţi, mărturisesc că nu aparţin acelei opoziţiuni dintre dv. care, îndată ce găseşte o asemenea măsură pusă în lege, admite intenţiuni rele guvernului, ci sînt convins că guvernul a propus şi comisiunea a înăsprit măsurile represive din cele mai patriotice intenţii. Eu recunosc că presa a ajuns la noi într-o stare deplorabilă, deşi sînt cîteva excepţii; recunosc că, de regulă, jurnaliştii nu observă măsura pentru ceea ce este de respectat şi pentru ceea ce este de atacat; recunosc că, dacă a fost cineva în ţara aceasta care a pus în pericol Constituțiunea, au fost acei care au trecut peste limitele unui atac admisibil şi au mers atît de departe încît au atacat instituțiuni ce sînt inviolabile, declarate astfel de Constituțiune şi care trebuie să fie puse mai presus de orice. (Aplauze) (…)

Va să zică este interesul nostru, nu al unui partid, ci interesul tuturor, ca să scăpăm de acest defect al presei. Dar, d-lor deputaţi, totul este cum să procedem; căci nu trebuie ca remediul să fie mai rău decît răul ce voim să vindecăm. (Aplauze) Răul care există se poate măsura şi prin dispreţul universal ce l-au deşteptat asemenea organe de publicitate şi nimeni nu va putea zice că presa noastră de astăzi este mai respectată decît acea de acum 30 ani, care era lăsată la represiunea guvernului; vina este a presei, care prin defectele ei a comis atîtea greşeli. Recunosc aceasta.

Sînt dar cuvinte în contra presei. Dar cînd va veni guvernul şi va zice: iată un jurnalist care a insultat dinastia, a comis un delict, judecătorul de instrucţiune îl va închide, îi va sechestra jurnalul şi, după ce l-a ţinut închis cîteva luni de zile, îl va trimite îna-intea juraților, şi apoi juraţii îl achită: atunci jurnalistul va veni cu mai multă gravitate să arunce aceleaşi insulte, şi eu unul, care sînt dinastic şi conservator, n-aş voi să văd guvernul şi dinastia tratate aşa şi amestecate cu idei de injustitie şi de arbitrar. (Aplauze)

De aceea zic că ar fi mult mai primejdios a se aduce lucrul acolo, decît calomnia de acum (…).

Mai multe