Cum s-a văzut criza prin ochii unui corespondent la Bruxelles

22 august 2012   Tema săptămînii

De unde pînă are voie UE să se bage în treburile unui stat membru? Cum să nu ai voie să pui şef la DNA sau la Parchetul General? Cum să nu faci graţieri? Au mers prea departe - spun cei care folosesc argumentul suveranităţii naţionale în faţa "ingerinţelor"? Bruxelles-ului sau ale "jmecherului de Portugalia", cum l-a descris Viorel Hrebenciuc pe Jose Barroso, preşedintele Comisiei Europene. De ce are însă Comisia dreptul să spună şi să pună presiune?

Primul argument – o precizare de formă: Bruxelles-ul nu a reacţionat rapid la scandalul politic de la Bucureşti. Ba chiar a făcut-o prudent şi de fiecare dată americanii i-au luat-o înainte. Istoria din spatele reacţiilor oficiale ale UE, un sistem funcţionăresc mastodont căruia i se reproşează des că acţionează greu în chestiuni mult mai importante (criza economică, zona euro, energie), arată că limbajul dur, ultimatum-ul, avertismentul nu sînt puncte forte ale executivului UE.

Argumentul legal. România a fost acceptată în 2007 în Uniunea Europeană cu menţinunea că pe capitolul Justiţie nu a demonstrat că reforma este „ireversibilă“ (aşa cum este aderarea la UE), motiv pentru care s-a trecut în Tratat o steluţă: Bine, intraţi în UE, dar justiţia rămîne sub monitorizarea noastră, iar noi vă spunem unde nu faceţi bine, cum trebuie să corectaţi. Acesta este Mecanismul pentru Cooperare şi Verificare (MCV). An de an, Comisia face cîte două rapoarte în care spune ce e bine şi ce nu. Am semnat în 2007, ne-am pus steagurile albastre cu stele galbene pe primării şi cămine culturale, am sărbătorit România în UE cu artificii şi am fost recompensaţi cu zeci de miliarde pe fonduri structurale (de care ne batem joc, cu succes, în continuare). Întrebarea: în baza a ce spune Bruxelles-ul României, pe un astfel de ton, ce şi cum să facă, a fost pusă, şi de jurnalişti, oficialilor CE. „MCV este baza perfect legală“, au răspuns on the record. „Bine că îl avem“, au adăugat ei, off the record.

Argumentul economic şi frica de extremism. România era ultima problemă de care UE avea nevoie acum. „Ar face orice, preventiv, doar să nu mai aibă o a doua Ungarie“, au precizat oficiali UE. De ce este Ungaria spaima din zona non-euro? Pentru că o nouă economie fragilă – cum cea a Ungariei a dat semne – este ultimul lucru pe care UE şi l-ar dori. Apoi, pentru că şi Budapesta a cerut ajutor financiar – în cantităţi deja limitate, avînd în vedere problemele grave din zona euro (Grecia, Italia urmate de Spania şi, mai nou, Cipru). În al treilea rînd, pentru că naţionalismul este o altă manifestare – jucată cu talent de Viktor Orbán – cu care UE are tot mai mari probleme cînd criza se adînceşte (Marea Britanie, Olanda, Finlanda, Cehia).

Argumentul dosarelor în negociere. În paralel, CE are nevoie de disciplină şi argumente în plină negociere cu statele UE pe dosare importante, pe care încearcă să le promoveze: noua guvernanţă Schengen şi banii pentru viitorul buget al UE – 2014-2020. Ambele sînt dosare-cheie, şi pentru România. Cum se poate duce Comisia să ceară bani, în plină criză, pentru politica de coeziune, în numele „reducerii diferenţelor de dezvoltare dintre regiunile Europei“ cu România cea săracă, nedemocrată şi incapabilă să consume corect pînă şi 10% din ce îi dă UE? Cum să ceară Comisia Europeană puteri pentru a decide cînd şi cît are voie un stat membru să-şi închidă graniţele, cînd vrea să lase frontierele de est ale UE pe mîna „corupţilor“ de la Bucureşti şi Sofia? În ambele situaţii, România a demonstrat Comisiei că nu are pe ce se baza.

Cronologia reacţiilor Bruxelles-ului şi scandalului de la Bucureşti arată cît, unde şi de ce au intervenit liderii UE.

Arestarea lui Adrian Năstase a fost urmărită de Bruxelles. La nivel oficial – detaşat, fără nici un comentariu public, deşi cererile au fost numeroase. Experţii secretariatului general al Comisiei Europene, unde se completa raportul pe justiţie multianual în privinţa României, erau extrem de atenţi la deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – trecută la capitolul critici în raportul intermediar din februarie, odată cu scandalul de corupţie în care a fost implicată judecătoarea Gabriela Bârsan.

Consiliul European din 28-29 iulie – cu „antrenamentul“ pentru participarea la cina informală din luna mai, unde deja conflictul Băsescu-Ponta anunţa episoade incendiare. Parlamentul României îi dă o hîrtie lui Ponta – nu un mandat – cum că el poate face şi drege în calitate de reprezentant al intereselor Guvernului la Bruxelles. Curtea Constituţională decide clar că e dreptul preşedintelui. Consiliul European a mai asistat la conflicte instituţionale pe scaunele de la masa reuniunii liderilor UE, iar oficialii instituţiei ne fac schiţa traseului diplomatic al acestor delegaţii naţionale. E o decizie naţională, noi punem un singur scaun, întrebaţi la Reprezentanţa Permanentă a statului membru la UE ce delegaţie vine. „Vă rugăm, nu ne întrebaţi nimic despre cine vine, cum vine. Nici noi nu ştim. Nu vrem să ne băgăm în asta. Vorbiţi cu Consiliul“, spuneau diplomaţi români.

Presiunile asupra diplomaţilor. La Bucureşti, taberele erau pe poziţii de luptă iar tăcerea şi blocajul Reprezentanţei aveau un motiv obiectiv. Orice ar fi spus s-ar fi interpretat. De ce? Şeful Reprezentanţei Permanente a României la UE, ambasadorul Mihnea Motoc (diplomat de carieră apreciat în Bruxelles), este soţul judecătoarei Iulia Motoc de la Curtea Constituţională care avea să decidă ce delegaţie are dreptul constituţional să reprezinte ţara. MAE era desigur părtinitor în această ecuaţie, motiv pentru care putea fi o sursă doar parţial utilă. Din nou, la Consiliul European: singura variantă de comunicare sînteţi voi.

Dacă unii diplomaţi ar vorbi...

Pe durata acelor zile, tensiunea şi presiunea Bucureştiului se vedeau pe faţa unui personaj-cheie: ambasadorul Mihnea Motoc. O scurtă descriere. Chiar şi în formă, Motoc e îngrozitor de puţin generos cu detaliile pe care un jurnalist ar vrea să le afle. Iar cînd (şi o face rar cu jurnaliştii) este, defilează cu un limbaj diplomatic pe care orice ziarist îl urăşte. Cu toată răbdarea pusă la încercare, în urmă cu jumătate de an i-am spus: „Bine, domnule ambasador. Am înţeles. Vorbim după pruni. Dar după pruni, mai la dreapta, sau mai la stînga?“. Pe parcursul acelor zile, Motoc devenise ca o umbră, cu faţa gri şi cearcăne. „Am crezut că face infarct. Nu l-am văzut niciodată aşa“, descrie un apropiat, funcţionar în instituţii europene, starea celui care în ultimii ani a reprezentat activ şi cu tact România în toate reuniunile europene, pe toate dosarele-cheie.

Ziua Consiliului – 28 iulie, ora 11,00, telefon la Consiliul European. „Încă nu ştim. Avem o singură delegaţie confirmată, cea de la Guvern. Am încercat pînă azi-noapte tîrziu să vedem dacă mai sînt schimbări. Credeţi că o să avem două?“ – aşa a sunat ultima discuţie cu Consiliul European, în timp ce Ponta ajunsese nervos la Bruxelles, iar oficialii de la Cotroceni ai preşedintelui nesuspendat aveau telefoanele închise. Jurnaliştii străini se amuzau. „Cîţi vin? Ha, nu ştiţi încă? Waau. Unu’ o să stea în sală, altu’ la meci, sau cum? (era semifinala Euro 2012 la fotbal Germania-Italia)“, îmi spune un jurnalist englez. Surse din ţară: Băsescu o să-l dea în judecată pe Ponta pentru uzurpare de calităţi oficiale. E clar. Nu mai vine.

Cronologia unei uzurpări de calităţi oficiale

Noaptea de 28 spre 29 iulie, printre scandalul plagiatului lui Ponta şi declaraţiile de la Bucureşti ale lui Băsescu apare Cronologia unei uzurpări (de calităţi oficiale) – cum a manipulat MAE corespondenţa României cu Bruxelles-ul pe reprezentarea la Consiliul European. Apar acuzaţii şi unele dovezi că delegaţia oficială trimisă de Cotroceni a fost „uitată“, „postdatată“ de MAE. În timp ce Ponta participă pentru prima dată la masa liderilor UE, ministrul de Externe, Andrei Marga, are rezervat un interviu în direct, la Antene, din studioul Consiliului. Vorbeşte vrute şi nevrute, pe sute de euro transmisia. Nimeni nu-l întreabă de corespondenţa publicată chiar la acel moment pe mai multe site-uri.

Marga se şterge de fond de ten şi… bate cîmpii

Să-l prindem pe Marga cînd iese din studio. Nici un „gardian“ al PR-ului Guvernului nu era prin zonă ca să-i explice şefului diplomaţiei româneşti că era cel mai prost moment din lume să accepte să vorbească, şi să-l sustragă inteligent din baricada de microfoane şi reportofoane. Era descoperit, nu avea de unde să ştie ce s-a discutat/publicat în ţară. Iese zîmbind ca un profesor bucuros că mai poate da o lecţie. Victimă sigură. Prima întrebare: „Aţi manipulat corespondenţa cu Consiliul European. De ce nu aţi trimis delegaţia Preşedinţiei la Bruxelles?“. Prestaţie catastrofală. Bîlbîieli şi bîjbîieli. Trece pe diateza reflexivă „nu s-a primit, nu s-a văzut“. E încolţit, total pe dinafară. Între orele lungi de aşteptare, să-l ai pe ministrul de Externe cu o astfel de prestaţie... nici că se putea mai bine. Jurnalistic vorbind.

„Ce dracu’ face Bruxelles-ul?“

A trecut mai bine de o lună de cînd la Bucureşti scandalul politic a explodat. O decizie a Curţii Constituţionale fusese deja încălcată. Apar primele tensiuni şi presiuni asupra Curţii. Bruxelles-ul tace!

Planul suspendării preşedintelui. Cei şapte paşi sînt puşi riguros şi rapid în aplicare. În 24 de ore sînt schimbate puteri ale Curţii Constituţionale, Avocatul poporului şi, a doua zi dimineaţa, se trece la decapitarea şefilor celor două Camere ale Parlamentului. Suspendarea lui Băsescu devine o chestiune de cîteva ore.

3 iulie 2012. Prima reacţie, Ambasada SUA!!! „Ce dracu’ face Bruxelles-ul? Chiar nu are nimic de spus? Uite de aia se duce naibii Europa“, îmi spune un editor după multe încercări de a obţine o reacţie a Comisiei Europene. Criticile americanilor erau un bun pretext. „I know it’s a big issue. We cannot take a decision over night as you may imagine/Sîntem conştienţi că e important. Nu putem lua decizii peste noapte aşa cum, poate, vă imaginaţi“, îmi dă peste nas unul din oficialii UE. Liderii grupurilor politice din Parlamentul European făceau şi ei valuri: comunicate, Twitter, declaraţii în plen. Comisia să reacţioneze! Din clădirea Berlaymont a Comisiei, nimic. Deadline-urile de tipar se apropie. Ultima încercare. „Nu am altă opţiune decît să vă cer o poziţie oficială prin care să spuneţi: Nu comentăm!“. La scurt timp, apare pe Twitter declaraţia „politică“ a comisarului pentru justiţie Viviane Reding. Presa pro-USL scrie „Declaraţie politică. Părerea ei“. Presa cealaltă şi neutră: „Prima reacţie a unui oficial UE“.

Legendă pentru Dan Şova şi cei care mai cred că un comisar reacţionează la ce spune un jurnalist (vezi cazul Carmen Valica). Ulterior aveam să aflăm că pe 3 iulie, CCR atrăsese deja atenţia Comisiei Europene, în termeni extrem de serioşi, într-o scrisoare oficială, că atribuţiile şi deciziile ei fuseseră călcate în picioare, că au fost catalogaţi drept „o ruşine“, că s-au făcut declaraţii publice grave care îi intimidează pe judecători (vezi scrisoarea preşedintelui CCR, August Zegrean). Comisia de la Veneţia fusese sesizată. „Presiunile au fost foarte mari. Adică, deja ceruse Parlamentul, la nivel politic, o reacţie, erau numeroase scrisori. Era clar că va fi o poziţie“, a mai precizat, după raportul pe justiţie, un alt oficial important al Comisiei Europene.

Suspendarea lui Băsescu văzută de jurnaliştii străini

Pe 6 iulie Traian Băsescu este suspendat iar preşedintele Comisiei Europene, José Barroso, confirmă întîlnirea de la Bruxelles cu premierul României. Jurnaliştii străini caută să înţeleagă cît mai multe. „Îl vezi pe Ponta ca un fel de Orbán? Vorbim de un dictator?“ „Exclus“, primeşte răspunsul. „E mai curînd neexperimentat.“ Editorul englez nu se mulţumeşte. „Şi atunci, dacă nu îl vedeţi ca un dictator, cine e în spatele lui. Oamenii lui Năstase?“ Află despre planul suspendării şi paşii care deja sînt puşi în aplicare. „What he’s doing is absolutely outrageous and disgraceful/Ceea ce face este absolut scandalos şi dezonorant“, comentează jurnalistul.

Vizita lui Ponta la Bruxelles

Premierul Victor Ponta vine la Bruxelles (10-12 iulie), iar la Bucureşti lasă să se înţeleagă că asigurările sale vor fi suficiente pentru a potoli feţele îngrijorate din capitalele europene. „Plec la Bruxelles ca să opresc dezinformările grosolane şi îngrozitoare legate de suspendarea lui Băsescu“, anunţa Ponta, hotărît. Nu doar că nu a reuşit, dar la o lună de la acest „angajament“ încă mai are de demonstrat. O întrebare-cheie trebuia să aibă răspuns de la Ponta: în baza cărei legi/reguli va fi organizat referendumul: OUG sau decizie CCR? Răspunsurile ar fi arătat presiunea fiecăruia din interlocutorii lui Ponta de la Bruxelles.

Schulz dă primul semn că Ponta e descoperit

Joseph Daul, preşedintele grupului PPE din Parlamentul European, anunţă că nu-l primeşte pe Ponta. „Ţăranul de Alsacia“ îi transmite că nu e binevenit. Ţara nu se conduce cu Ordonanţe de Urgenţă prin care se desfiinţează atribuţii constituţionale. Urmează întîlnirea cu Martin Schulz, neamţul social-democrat care conduce Parlamentul European. Se întîlnea pentru a doua oară cu Ponta în calitate de prim-ministru. Schulz îi oferise un cec în alb. „Victor e prietenul meu.“ „În Titus (Corlăţean – n.n.) am toată încrederea.“ Neamţul, care dăduse de toţi pereţii cu Adrian Severin în scandalul Mită contra amendamente şi s-a dezis de el în 48 de ore, să fie atît de legat la ochi? Un semnal că lucrurile s-au schimbat apare în Le Monde, înainte ca Schulz să plece la Paris (victoria lui Hollande în Franţa era, pentru socialiştii de la Bruxelles, semnul suprem că următorul deceniu politic va fi al lor). „Înlocuirile rapide care au avut loc în fruntea mai multor instituţii din România sînt cel puţin stupefiante. La fel ca şi tentativa, aparent structurată şi planificată, de demitere a preşedintelui Traian Băsescu. Este foarte dubios din punct de vedere politic, dar este legal.“ Schimbarea de ton e clară. Dar cît de îngrijorat e Schulz? „Nu am avut cea mai plăcută discuţie, dar pentru asta sînt prietenii“, recunoaşte şeful PE, care critică Ordonanţele de Urgenţă, în timp ce Ponta zîmbea forţat.

Referendumul pe OUG sau CCR? Bis!

Urmează Barroso, din biroul căruia Ponta iese mai tensionat decît de la Schulz. Urmăream doar să pun a treia oară întrebarea: Referendumul? OUG sau CCR? Presiunea fusese atît de mare că Ponta face singur precizările. Şi totuşi, încă o dată: „Ce va figura în Monitorul Oficial în dreptul referendumului? V-a întrebat Barroso despre Monitorul Oficial?“ Recunoaşte: „Da!“ (dar a dat asigurări că totul va fi în regulă). Această precizare arăta că discuţia a fost detaliată, că Barroso avea date şi că în mapă erau teme grele. „Ne arătaţi ce aveţi în mapă?“ Nu. Acesta este un non paper, în limbaj bruxellez. La Bucureşti, Şova continua să bată cîmpii: „Referendum în baza OUG“. Ori rămăsese cuplat la directivele anterioare, ori nu a urmărit nici un moment ce semnale veneau de la Bruxelles. În ambele cazuri, proastă sincronizare.

Lista celor 11 cerinţe şi rolul Curţii Constituţionale

Ce e în mapa lui Ponta? Van Rompuy a dat pe Twitter, după întîlnire, că este îngrijorat. Potrivit unor surse diplomatice, preşedintele Consiliului European l-ar fi aşteptat pe Ponta cu Tratatul UE pe masă. Era crucial să faci rost de hîrtia aia. În sfîrşit, cîteva explicaţii off the record după ce, vreme de cîteva zile, la brief-urile de presă ale Comisiei Europene, România era un subiect la fel de important ca şi criza economică. Ordonanţa legată de puterile CCR trebuie anulată. Imediat. Cea legată de referendum, la fel. Deciziile Curţii sînt supreme şi trebuie publicate în Monitorul Oficial. Nu mai folosiţi Ordonanţe de Urgenţă. Toate cerinţele sînt pe ton scurt, apăsat. Cerinţele Comisiei Europene care să garanteze funcţionarea statului de drept merg mai departe: un Avocat al poporului numit cu consensul tuturor partidelor politice. Nu mai criticaţi deciziile instanţelor şi puneţi sancţiuni pentru cei care o fac. Nu nominalizaţi Procuror General şi şef al DNA pe perioada preşedinţiei interimare. Nu faceţi graţieri în acelaşi interval. Demisia membrilor Guvernului şi ai Parlamentului cu probleme de integritate şi condamnări.

CCR are un rol-cheie într-un stat democratic

Şi cum să fie referendumul?, întreabă jurnaliştii legat de speculaţiile potrivit cărora ar putea dura o zi, două, trei. „Curtea Constituţională e cheia democraţiei într-un stat. Ce spune ea, aia e. Număr, cvorum, liste, date, cîte zile durează. CCR decide asupra acestor lucruri. Iar Comisia Europeană nu va recunoaşte alt rezultat decît cel validat de CCR, după ce se pronunţă pe toate procedurile şi detaliile tehnice“, precizează un important oficial al Comisiei. Bun, şi dacă Bucureştiul nu face ce trebuie? „Toate opţiunile sînt pe masă“, precizează sursa citată. În ordine... ce sancţiuni există în cazul României? – insistă jurnaliştii. „Aş spune, în ordine, MCV, infringement (ceea ce nu e cazul acum), articolul 7“, mai spune oficialul citat. El a descris articolul 7 din Tratatul UE, care prevede posibilitatea suspendării dreptului la vot al unui stat membru în cazul în care, în mod repetat, nu respectă valori fundamentale ale UE – enumerate la art. 2, ca „o armă în mîna statelor membre“.

Raportul pe justiţie: Nu aţi văzut varianta iniţială!

Urmează raportul pe justiţie sub MCV. Un raport pe cinci ani, după care existau variante ca el să se aplice într-o altă formă. Bucureştiul ar fi avut nevoie disperată de un raport bun. Mai ales pentru Schengen. Orice şansă a fost compromisă, iar România a primit cel mai dur raport pe justiţie de la aderare. „Nu aţi văzut forma iniţială. Era şi mai dur. Şi aşa a fost cel mai dur limbaj pe care l-am văzut“, a declarat un oficial european care a cercetat mai multe drafturi. Cele 11 cerinţe ale Comisiei Europene, toate legate de statul de drept şi independenţa justiţiei, au fost incluse în raport. Baza legală? „MCV“, spun clar oficialii UE. România va mai avea parte de o evaluare intermediară pînă la sfîrşitul anului.

„Ştii ce este mai grav? În Bruxelles, la Londra, la München nimeni nu stă să citească toate dedesubturile. Ce-a zis Antonescu, ce-a zis Băsescu. Ce le va rămîne ăstora de la UE în cap este România = corupţie, România probleme cu statul de drept. Nu vor analiza în detalii care şi mie îmi scapă. Asta va rămîne multă vreme ca etichetă. E bine? Nu e bine…“ – îmi spune un român plecat de mulţi ani din ţară şi care cunoaşte bine instituţiile europene.  

Bianca Toma este corespondentă la Bruxelles a ziarului Adevărul.

Foto: L. Muntean

Mai multe