Cum s-a transformat Andrei din soţ în pîrît

17 iulie 2013   Tema săptămînii

„Sincer, nu mai ştiu cînd am început să o urăsc.“ Bărbatul priveşte trist spre puţina votcă rămasă în pahar, în timp ce cu mîna dreaptă răsfiră pe masă paginile dintr-un dosar destul de gros. „Uite, aici e toată căsnicia noastră.“

Andrei şi Gabi s-au căsătorit în 1999, pe cînd erau studenţi la Iaşi. S-au luat din dragoste – „asta era formula ei“ –, deşi Andrei nu era încă pregătit pentru pas. „Ştii, ea m-a cerut de soţ. Atît era de nebună şi atunci, asta mă fascina cel mai mult la ea. Mai tîrziu, tocmai nebunia avea să mă coste. Dar, mă rog, ajungem şi acolo.“

În ziua nunţii a plouat, „semn de belşug, cică, deşi eu nu prea cred în prostiile populare“, iar în primii ani chiar au avut belşug. Mai întîi, s-au mutat în apartamentul primit de la părinţi. Apoi, Andrei cîştiga tot mai bine, lucra în IT, dar şi Gabi aducea ceva bani în casă, mai întîi din bursa ultimului an de facultate, apoi ca profesoară debutantă. După un an, a apărut primul copil. „Uneori, sînt conştient că eu am fost, de fapt, principalul vinovat. Ţi-am spus că ea m-a cerut în căsătorie? Ei, am acceptat, dar i-am explicat că nu sînt bărbat din ăla casnic, îmi place să ies din casă, să trăiesc viaţa. Greşeala a fost că nu s-a împotrivit condiţiei mele.“ Iar bărbatul a profitat din plin de libertatea pe care a primit-o atunci. Ieşea aproape în fiecare noapte cu prietenii săi, de multe ori făcea cinste – era cel mai „avut“ – pînă la ultimul leuţ din buzunar şi ajungea acasă dimineaţa, prea lefter şi prea beat.

Cînd s-a pornit furtuna

„Soluţia, pe scurt: admite acţiunea. Desface căsătoria prin acord. După divorţ, pîrîta îşi menţine numele din căsătorie. După divorţ, exercitarea autorităţii părinteşti în ceea ce îi priveşte pe minori se realizează în mod exclusiv de către pîrîtă. Stabileşte locuinţa minorilor la domiciliul mamei. Obligă reclamantul la plata pensiei de întreţinere, în favoarea minorilor“ – dintr-un dosar de divorţ, Judecătoria sector 1 Bucureşti.

„Da, s-ar putea spune că eram rău. Dar nu e chiar aşa. Aduceam bani în casă, aduceam destul de mulţi chiar. Apoi, am mai făcut un copil. Iar ei îi plăcea foarte mult să fie mamă. Era pasiunea ei. Cît copiii au fost mici, nici nu a prea contat că lipsesc nopţile, era prinsă cu creşterea lor. Problemele au început tocmai cînd au crescut“ – îmi povesteşte, cu jumătate de gură, Andrei.

Apoi, a mai fost un lucru care le-a schimbat pe celelalte. Cîţiva ani după ce s-a născut al doilea copil, familia s-a mutat la Bucureşti. „Cea mai proastă decizie a vieţii noastre“ – recunoaşte bărbatul, oarecum cu furie. Andrei s-a reîntîlnit aici cu mai mulţi prieteni de facultate, deja familiarizaţi cu barurile din Capitală, a cunoscut alţii noi şi – îmi destăinuie cu capul plecat, zîmbind ca un copil care a făcut ceva rău, dar i-a plăcut – cîteva fete. „În căsnicie, una în plus e deja prea mult“ – îmi răspunde, după care soarbe o gură de votcă, pe care o stinge cu Cola. „Nu pot să spun că îmi pare rău. Mi-a plăcut chestia asta, de ce să mint?“

Gabi a suportat cît a suportat, „băi, chiar mai mult decît m-aş fi aşteptat de la ea, ţi-am spus doar că era nebună.“ Cînd a decis că a suportat destul, s-a pornit furtuna. „Aş putea spune că la propriu. Mi-era frică să mai dorm în casă, mă gîndeam serios că mă omoară. Am ajuns să ne batem în faţa copiilor, dădea şi ea, nu a rămas niciodată datoare. Odată mi-a spart capul, altă dată chiar a aruncat cu un cuţit în mine. De fapt, dacă stau să mă gîndesc, cred că ăla a fost momentul cînd am început să o urăsc. Pur şi simplu, nu mai voiam să o văd în faţa mea, turbam numai cînd îi simţeam mirosul.“

Distracţia s-a încheiat

„Soluţia, pe scurt: admite acţiunea. Desface căsătoria din culpa exclusivă a reclamantului-pîrît. După divorţ, reclamanta revine la numele avut anterior căsătoriei. După divorţ, exercitarea autorităţii părinteşti în ceea ce o priveşte pe minora M... Laura Teodora se realizează în comun de către ambii părinţi. Stabileşte locuinţa minorei la domiciliul mamei. Obligă pîrîtul la plata în favoarea minorei a pensiei de întreţinere calculată la venitul minim pe economie“ – dintr-un dosar de divorţ, Judecătoria sector 1 Bucureşti.

Nici unul dintre cei doi nu s-a lăsat uşor la divorţ. În primul rînd, Andrei nu a fost de acord. „Ăsta, da, paradox. Şi acum cred că e cea mai inteligentă femeie pe care o cunosc. Şi nu te plictiseai niciodată cu ea. Cînd eram studenţi, ne-am urcat de mai multe ori pe acoperişul Universităţii din Iaşi, era locul nostru secret. Odată am trecut pe lîngă un restaurant cu o nuntă şi ea a zis să intrăm. Mamă, ce ne-am distrat! Cînd să ne dea ăia afară că nu ştiau cine sîntem, ea a fost foarte mişto şi a strigat că sîntem mirii. Am ieşit apoi rîzînd şi atunci m-a cerut în căsătorie.“ Bărbatul priveşte în sus, spre un punct al clădirii vechi, de lîngă terasa unde ne aflăm, şi zîmbeşte nostalgic. Se întoarce apoi spre mine şi îşi taie zîmbetul de pe faţă. „În fine, nu mai contează. La proces, a venit cu tot felul de martori cum că sînt un soţ rău, că nu am grijă de copii, că i-am distrus pe toţi trei, ca să citez. Cel mai tare m-a enervat că martorii ei erau numai femei, prietenii noştri comuni bărbaţi au ales să nu se bage, şi cred că cel puţin pe una nici nu o cunoşteam.“ Şi-a luat avocat, unul nu foarte bun – crede acum –, mai ales că la divorţ a pierdut cam tot ce se putea pierde. A făcut recurs, s-a luptat, dar pînă la urmă, trecutul său i-a venit de hac. „Ştii cum se spune, m-am distrat, acum a venit vremea să plătesc.“

Apoi, a venit vremea plăţii

„Soluţia, pe scurt: Dispune desfacerea căsătoriei încheiată între părţi, din culpa comună a soţilor. Dispune ca reclamanta-pîrît să revină la numele purtat anterior încheierii căsătoriei. Stabileşte locuinţa minorilor la mamă. Dispune obligarea pîrîtului-reclamant la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorilor de 400 lei lunar, cîte 200 lei pentru fiecare minor, începînd cu data de 20.06.2013 şi pînă la majoratul copiilor, la care se adaugă suma de 1600 lei reprezentînd pensie neachitată, începînd cu data de 19.01.2013 şi pînă în luna mai 2013“ – dintr-un dosar de divorţ, Judecătoria sector 5, Bucureşti.

Andrei a pierdut casa, care i-a rămas nevestei. Tot ei i-au rămas şi copiii, el are numai dreptul să-i viziteze, după un program pe care nu reuşeşte să-l ţină minte. Pe lîngă asta, trebuie să plătească aproape 1000 de euro lunar – pensie alimentară. „Judecătoarea era tot femeie, ăsta a fost ghinionul meu. Îţi jur, nu sînt misogin, dar o solidaritate între ele sînt convins că a fost. Cel mai tare m-a durut că nu am primit custodie comună. Îţi dai seama, să îmi văd copiii după program. Cu asta m-am obişnuit cel mai greu.“

De fapt, Andrei a mai avut un ghinion, procesul său de divorţ a început conform vechiului Cod Civil, care avantaja mamele în ceea ce priveşte custodia minorilor. „Am făcut recurs, am explicat că poate nu am fost un soţ bun, dar tată bun sigur am fost. Am cerut să fiu judecat după noul cod, care dă custodie comună mai uşor. Nimic.“

Îl rog să îmi detalieze programul de vizitare. „Stai să mă uit în dosar“ – îmi cere răgaz şi rîde. „Ţi-am spus că încă nu îl ştiu pe de rost.“ Scoate o foaie – hotărîrea judecătorească – şi citeşte. „Deci, în primul şi al treilea weekend, sîmbătă şi duminică, între orele 10,00-20,00, în vacanţa de primăvară – o săptămînă, în vacanţa de vară – o lună, în vacanţa de iarnă, de Crăciun, 26.12 şi 27.12, la domiciliul tatălui, cu obligaţia acestuia de a-i readuce în domiciliul mamei.“ Da, e cam complicat.

Răzvan Chiruţă este reporter la România liberă.

Foto: Silviu Gheţie

Mai multe