Cum povesteşti o tragedie?
Cum e povestit, la noi, comunismul? De unde începe povestea? De la lipsurile materiale? De la amintirile fiecăruia? Sau, sondînd în negurile sale, dornic să-i atingi chintesenţa, vei încerca să trezeşti în inima copilului tău nu subiectivismul existenţei tale pe atunci, ci conştientizarea esenţei şi dimensiunii unei întregi tragedii umane? Cum povesteşti, aşadar, o tragedie? O poţi face cu detaşare. La rece. Mizînd pe neutralitatea unor date istorice seci, punînd accentul doar pe cronologie, înşirînd rînduri nesfîrşite de informaţii despre alb şi despre negru vei oferi, nu conştientizarea tragediei, ci doar un material bun de copiat la teze sau examen. Cum trăieşti un timp al libertăţii şi nimeni nu te poate opri, o mai poţi face subiectiv, nostalgic, dacă mental nu i-ai supravieţuit, rămînînd prizonierul ei, robit pentru totdeauna tarelor acelei tragedii. Depăşit de strălucirea supermarket-urilor de azi, în care nu-ţi permiţi să intri, ca vecinuâ cu maşină străină şi aer condiţionat, o vei povesti, îndîrjit, frîngînd, la rîndul tău, valorile umane, schimbîndu-le la cursul ieftin al amintirilor fabricate. Ca să fii ascultat, vei miza aşadar pe "beneficiile" materiale şi egalitariste de atunci: toată lumea, vei spune, toată lumea îşi permitea concediu la mare, toată lumea avea serviciu şi toată lumea, casă. Lucruri mult mai importante decît libertatea. Subiectiv însă mai poţi povesti şi despre cum îndurai cozile şi umilinţele existenţei de zi cu zi, strivit la nivelul pragului de jos. Şi-atunci primele lucruri pe care le povesteşti, înecat de năduf şi patimă, vor fi taman traumele pragului: foamea, cozile, frigul. Abia trecînd de toate astea vei începe povestea rabatului la demnitate şi a faptului că fără libertate, nu exişti ca individ. Doar ca masă. Un răspuns la toate acestea încearcă să-l dea dosarul de faţă, într-o oarecare măsură, printr-o perspectivă general-socială a adulţilor, dar mai ales prin prezenţa majoritară a copiilor (cei mai în măsură de altfel să ne povestească despre cum le-am povestit noi comunismul). Textele, în marea lor parte, aparţin celor care au participat la concursul "Ce înseamnă pentru mine comunsimul", concurs iniţiat acum cîteva luni de Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului din România. ( S. G. )