Cum ne vindem marfa

Comerțul a adus dintotdeauna prosperitate și bună-stare economică, deschidere, relații, toleranță și chiar democrație. Dar negustorii sînt adesea văzuți și ca niște indivizi gata oricînd să-și înșele clienții. Nu întîmplător, Hermes, zeul grecilor, era patronul negustorilor, dar și al hoților (și nu trebuie omis că era unul dintre cei mai simpatici și descurcăreți zei, care știa și să vorbească foarte bine – calitate esențială pentru orice negustor care vrea să-și vîndă marfa). Și poate nu degeaba se mai zice și că hoțul neprins e negustor cinstit. Asta nu înseamnă că nu există și negustori cinstiți cu adevărat, dar și negustori de ocazie pe care nu necinstea îi caracterizează, ci mai degrabă neștiința. E cazul mulților comercianți apăruți peste noapte, după căderea comunismului. Comerțul a apărut atunci ca o alternativă la producția „pe stoc“, adică producția industrială de dragul producției, fabricarea unor bunuri nevandabile care se practica în mod absurd mai ales în ultimii ani ai comunismului. „Bișnița“, cum i se spunea, termen care conținea și o puternică nuanță peiorativă, a proliferat ca o soluție de ieșire din sărăcie pentru cei descurcăreți. Oamenii nu erau însă pregătiți prea bine. Învățau de la turci arta negustoriei și a tocmelii, fără să le aibă însă în sînge. Negustoria pe scară mai mare și cu mai puțin efort a fost preluată de foști securiști sau de nomenclaturiști ai vechiului regim care aveau relații de afaceri și făceau parte, cum se spune, „din sistem“. Nici ei nu se pricepeau însă prea bine la arta negustoriei, iar pe termen lung, puțini au fost cei care au reușit. Nici astăzi nu ne putem lăuda cu negustori prea buni. Sînt încă prea mulți cei care lucrează în domeniu fără să aibă un minimum de har pentru asta. Căci negustoria presupune har și tradiție. Un har pe care rar îl vezi și o tradiție care la noi n-a prea apucat niciodată să se înfiripe serios.

De observat e că există mereu un fel de luptă mai surdă sau mai puțin surdă între cei care produc și cei care vînd. Popoarele continentale sînt în general mai înclinate către producție, către acumulare, către munca grea pe care o consideră cinstită, către izolare și închidere, în vreme ce popoarele cu mai larg acces la mare și căi de transport au mai multă apetență către schimburi și deschidere. Sînt exemple clare în istorie. Lăsînd la o parte perioada antică, putem spune că pe de-o parte sînt, de pildă, rușii sau nemții, iar pe de altă parte, americanii, englezii ori portughezii. Mai nou, ni se tot flutură la orizont un război comercial între China și Statele Unite. Sperăm că asemenea războaie comerciale vor fi mai puțin catastrofale decît cele armate și că vor provoca, în cel mai rău caz, niște „reașezări de prețuri“, așa cum se spunea odată scumpirilor.

Oricum, revenind la meleagurile noastre „mioritice“, merită să cercetăm cît de buni sau de răi comercianți mai sîntem astăzi. Asta încercăm să facem în paginile care urmează. 

Ilustrație de Ion BARBU