Cum ne mai „salvăm“

- argument -

Oamenii din jurul nostru (şi noi printre ei...) îşi văd, în general, cuminţi sau nu, de vieţile lor uniforme şi înecate în rutină. Se scoală de dimineaţă, se duc la serviciu, se hrănesc, pe ei şi pe copiii lor, se culcă. Între... mai citesc, se mai distrează, mai cumpără, mai învaţă, mai fac sport, mai călătoresc, mai creează cîte ceva. Se mai îndrăgostesc. Mai merg la biserică.

Şi, nu ştiu cum se face că, în ciuda acestei stufoase liste, tot nu sînt mereu fericiţi şi mulţumiţi. Ceva îi roade. Caută, mereu, cîte ceva. Îi bîntuie, uneori sau chiar deseori, un soi de... fior existenţial. Vor să ştie, în felul lor mic sau mai puţin mic, sensul vieţii.

Desigur, veţi spune, filozofia e cea care li-l oferă. Să-i citească pe filozofi. Sau, dacă nu se mulţumesc cu atît, să meargă şi mai departe, spre religie. Acolo chiar ai toate răspunsurile, inclusiv la ce te doare, de fapt, cel mai tare: ce se întîmplă după moarte...

Dar nu toată lumea are acces la religie. Nu toţi cred, nu toţi practică. Însă neliniştea existenţială continuă să-i bîntuie, inclusiv pe cei care nu au acces.

De aceea, mulţi recurg la diverse forme de ceea ce numim spiritualitate. Aici tradiţia ortodoxă e depăşită vădit de cele orientale, care oferă o gamă mult mai extinsă de ceea ce am numit ideologii „salvatoare“. De la yoga la aikido, tai chi (care nu a fost cuprins de astă dată în dosar), feng shui. La care se adaugă mai occidentalele dezvoltare personală şi coaching.

Ideologii, evident, nu în sens politic: ci în cel al unor filozofii de viaţă care sînt susţinute şi de o parte practică. În care oamenii trebuie să creadă, ca să le practice.

„Salvatoare“ se află între ghilimele pentru că nu ştim cît şi cum ne salvează ideologiile în cauză. Important e ca, atunci cînd le practicăm, să credem că ne salvează. Şi atunci ele sînt benigne pentru noi...

Ideologiile acestea se pot adresa trupului, spiritului nostru, dar pot avea grijă şi de profesia, ba chiar şi de casa noastră. Natura interioară e prelungită de cea exterioară, după cum spunea arhitecta Olivia Strachină în interviul despre feng shui.

Ce am descoperit comun în modul în care colaboratorii dosarului din numărul de faţă îşi prezintă ideologiile – mai toate se axează nu pe ceilalţi, ci pe propria persoană. Presupun o mai bună cunoaştere a acesteia, trup şi suflet...

Îi mulţumesc Mariei Iordănescu pentru sprijinul acordat în realizarea acestui dosar.

Ilustraţie realizată de Ion BARBU