Cum îi apropiem pe copii de trecut?

Să predai istorie înseamnă să răspunzi zi de zi la întrebarea „Cum îi apropiem pe copii de trecut?”, pentru că, nu-i așa, trecutul e obiectul de studiu al istoriei. Dar, oricît de ciudat ar părea, a preda istoria înseamnă, cred eu, a preda de fapt despre prezent, ba chiar despre viitor. Și făcîndu-i pe elevi să înțeleagă asta, mă străduiesc să îi apropii de trecut.

La începutul activității mele didactice, credeam că a preda trecutul înseamnă a te apleca doar asupra detaliilor. A le transmite copiilor cît mai multe despre trecut. Tot ce știam, dacă era posibil. Mi-era teamă să nu scap ceva din vedere, să nu sar vreo informație, de parcă în cantitate stătea înțelegerea. Șirul lung de date pe care, inevitabil, îl aduceam în fața elevilor mei îi făcea mai degrabă să se îndepărteze de trecut decît să se aplece asupra  lui. 

Așa că prima mea lecție pentru mine, ca profesor, pe care elevii mei mi-au dat-o a fost: pentru a nu-i îndepărta pe elevi de trecut, fă-l accesibil. Și de atunci mă străduiesc să fac asta. Dar e suficient să dai mai puține detalii și gata? Lecțiile pe care elevii mei mi le-au tot predat de cînd sînt profesoară mi-au arătat că nu. A trebuit să învăț la fiecare oră de curs cum să fac trecutul relevant pentru ei. Așa că le-am arătat că a privi în trecut înseamnă, de fapt, a analiza prezentul și a-l înțelege mai bine. 

Mai întîi pentru că trecutul ne oferă prilejul să analizăm, detașat, fapte. Fie că sînt războaie, conflicte interne, crize politice, economice sau revoluții, reforme sau invenții care au schimbat omenirea. Prilej pentru a înțelege același gen de fapte din prezent. Trecutul e laboratorul în care intrăm și analizăm secțiuni din ceea ce a fost. Le demontăm una cîte una și le reconstruim apoi, imaginar. Și cum faptele cu care sîntem contemporani nu putem să le deconstruim la fel de bine încă, neavînd detașarea necesară, analiza trecutului ne poate fi de ajutor în a înțelege mai bine ceea ce trăim.

Mai apoi, trecutul ne învață despre prezent pentru că a preda despre trecut, la istorie,  înseamnă a analiza surse diferite, a privi din unghiuri diferite realitatea, a asculta opinii și a învăța elevii să și le formuleze pe ale lor. Analizăm propaganda din primul și din al doilea război mondial sau din perioada comunistă? Îi învățăm să analizeze mesaje prezente, să fie atenți la sursele acestora și la scopul lor și astfel îi învățăm să se protejeze de dezinformarea și manipularea din lumea în care ei trăiesc. Îi învățăm despre regimurile totalitare și democrație? Despre drepturile omului și curajul celor ce au luptat pentru ele în regimuri de teroare? Despre participare și efectele lipsei de implicare civică? Le arătăm astfel în ce fel de lume ar putea să trăiască și care e rolul lor de cetățeni. 

Dar nici a le oferi ca motivație înțelegerea prezentului nu cred că e suficient pentru relevanța învățării despre trecut. E nevoie, cred eu, să le ofer, prin ceea ce fac la istorie, competențe pentru viitor. Așa că dezvoltarea gîndirii critice, competențele de comunicare, privirea informațiilor cu un pic de scepticism și, prin urmare, analiza lor permanentă, căutarea cauzelor și efectelor cînd te raportezi la diverse evenimente sînt tot atîtea competențe pe care elevii le pot căpăta din studierea trecutului. Dar, pe lîngă toate acestea, aplecarea asupra trecutului ar trebui să însemne și cultivarea unui set de valori: toleranță, respectarea drepturilor omului, prețuirea democrației și libertății.  

Dar nici asta nu e suficient. Pentru că, dincolo de a face trecutul accesibil și relevant pentru elevi, mai trebuie să îl faci și inteligibil. Să le vorbești elevilor pe limba lor. Și nu e deloc ușor, pentru că sîntem generații diferite, cu tot ce înseamnă asta.

Cînd am devenit profesoară, în 1991, foloseam tabla și creta, scriam planurile de lecție pe caiete și dictam elevilor mei subiectele de lucrare și teză. Au apărut computerul și Internetul, laptop-ul, tableta, smartphone-ul și tot felul de soft-uri și n-am putut să fac abstracție de ele nici în predare. Pentru că a nu ține pasul cu evoluția tehnologică înseamnă a nu mai putea vorbi limba elevilor tăi. Și nefăcînd-o, nu poți face trecutul inteligibil.

E drept că m-au ajutat și cursurile și proiectele de tot felul în care am intrat pentru a ține pasul cu elevii mei sau pentru a le aduce, prin istorie, competențele necesare. Educația media făcută la Centrul pentru Jurnalism Independent sau  „Școala democrației” la Expert Forum sînt doar două exemple de proiecte care m-au ajutat să păstrez trecutul inteligibil, accesibil și relevant pentru elevii mei. 

Da, trecutul e important și istoria e utilă în formarea elevilor, iar ei sînt primii care trebuie să înțeleagă asta. Iar noi, profesorii, trebuie să fim mereu pregătiți să îi ajutăm să înțeleagă. Și deci să învățăm tot timpul cum să o facem. Pentru că fiecare generație e diferită de cea care vine și fiecare clasă la care predai e altfel, iar fiecare elev e unic. Nu știu dacă reușesc mereu să fac ceea ce îmi propun, dar știu, cu certitudine, că mă străduiesc. Pentru că a educa înseamnă a construi viitorul. 

Gabriela Obodariu este profesoară de istorie la Colegiul Național „Al. I. Cuza” din Focșani.