Cum documentăm realitatea?
- argument -
Cum gestionăm în ficţiune un caz real? De la ce pornim şi unde ajungem? Acestea sînt doar cîteva dintre întrebările la care căutăm răspunsuri în acest Dosar. O să citiţi mărturiile unor regizori, dramaturgi, jurnalişti, scriitori, care îşi documentează temeinic lumea pe care o vor ficţionaliza apoi. Reţetele sînt diferite, aşa cum sînt şi realităţile lor. De aceea, în loc de orice argument, vă propun un puzzle din ce mi-au povestit invitaţii mei.
Constantin Popescu, regizor: „M-am văzut cu puţin oameni în cei trei ani de documentare şi muncă la scenariu. Uneori le-am împărtăşit din grozăvia destinelor umilite şi strivite despre care citeam. Nici unul nu părea să înţeleagă drama acelor oameni. Cu adevărat, nu o înţelegeam nici eu. Nu credeam, pînă atunci, că asemenea oameni, deopotrivă femei şi bărbaţi, existaseră într-adevăr.“
Ştefan Mako, reporter: „Uneori aştept şi cîteva ore, paralizat de teamă. Mă învîrt şi fumez pînă cînd mă bagă cineva în seamă. Apoi fixez tema şi ascult ore, zile, săptămîni. Absorb cît pot şi storc cît pot. Împrumut din limbaj, din gesturi, mă schimb. De multe ori sînt nociv pentru cei din jur, trebuie să iau o pauză. Am dezvoltat mici rutine ca să mă organizez din mers şi să nu mă ard. Unele funcţionează.“
Peca Ştefan, dramaturg: „Orice text al meu pleacă de la un tip de documentare. Prima formă de documentare, de care am devenit din ce în ce mai conştient pe parcursul anilor, e cea a realităţii mele subiective. Cred că este esenţial pentru un scriitor să fie conectat activ la ce i se întîmplă pe plan uman, la cum procesează şi se raportează la realitatea exterioară.“
Tudor Giurgiu, regizor: „Am avut multe momente de pauză forţată în timpul scrierii primelor drafturi de scenariu tocmai pentru că îmi imaginam filmul ca fiind o oglindă extrem de fidelă a realităţii. Eram obsedat să urmăresc la sînge modul în care s-au întîmplat evenimentele şi să le găsesc apoi un echivalent filmic potrivit.“
Vlad Mixich, jurnalist: „Aşa că cel mai greu subiect pe care l-am documentat a fost despre transplantul în România. Era în anii cînd România era pe ultimul loc în Europa la capitolul acesta (azi nu mai e) şi am scris despre problema asta plecînd de la povestea unei mame dintr-un sat bănăţean, o doamnă pe cît de simplă în exterior, pe atît de bogată înlăuntru.“
Adrian Schiop, scriitor: „Nu ştiu să fac ficţiune, pot doar să fabulez pe marginea unor lucruri care mi s-au întîmplat. Hai, poate o povestire aş fi capabil să scriu, trăgînd rău de mine – dar un roman în nici un caz.“
Mihaela Michailov: „Ce documentăm nu e doar ce s-a întîmplat. E şi ce-ar fi putut să se întîmple. Sau ce n-avea cum să aibă loc. E posibilitate, previzibilitate, prezent palpabil şi postcotidian. E împlinirea şi eşecul unor vise.“
Ilustraţie realizată de Ion BARBU