Cum dispar meşteşugarii în Anglia

Cînd am avut nevoie de un cizmar în micul orăşel englezesc unde trăiesc – Birkenhead (dezvoltat în umbra celebrului Liverpool) –, am reuşit să-l găsesc în centrul comercial, într-un atelier care oferea mai multe servicii combinate: cizmărie, atelier de copiat chei, tocilărie, deblocare de telefoane, vînzare de ţigarete electronice. Nu departe de acest minibazar, am descoperit un atelier de cizmărie „de pe vremuri“, abandonat şi ruinat, dar cu vechea firmă încă deasupra intrării acum blocate: Frank Cavanagh, Shoe Repairer. În vitrină, sfidînd dezolarea clădirii goale, pline de cioburi şi gunoaie, mai rămăsese un vechi anunţ: Traditional Shoe Repairs by Independent Craftsmen (Reparări tradiţionale de pantofi, de către meşteşugari independenţi).

Mai mult ca sigur că pantofii reparaţi în trecut de domnul Cavanagh erau dintre cei făcuţi la comandă, scumpi, durabili şi de o calitate înaltă. Majoritatea populaţiei britanice este acum obişnuită să-şi arunce imediat pantofii stricaţi, deoarece costul reparaţiei ar fi prea mare, iar o nouă pereche, chiar şi de pantofi de calitate, se poate cumpăra la preţuri rezonabile. Aceasta fiind, de fapt, regula generală şi în privinţa mai tuturor obiectelor de uz casnic, care au propriul life cycle – „ciclu al vieţii“ –, la sfîrşitul căruia vor fi aruncate la gunoi sau reciclate.

Tot o formă de reciclare o reprezintă şi popularele magazine de caritate (charity shops), unde britanicii îşi donează lucrurile de care nu mai au nevoie sau de care s-au plictisit (inclusiv cadourile nedorite): bibelouri, veselă, cosmetice, jucării, mobilă, draperii, haine, încălţăminte, instrumente muzicale, discuri, cărţi... Colindatul prin charity shops devine chiar o aventură pentru că nu ştii niciodată ce vei descoperi la un preţ de nimic: o primă ediţie de carte sau cine ştie ce altă antichitate, nerecunoscută ca atare de voluntarii care lucrează în aceste magazine.

În Anglia, în general, nu e greu să găseşti nici ateliere de reparaţii de ceasuri sau de bijuterii, dar, dacă obiectul de reparat e considerat de mică valoare, vei fi refuzat şi chiar îndrumat spre magazinele mari, de unde să-ţi cumperi unul nou. La fel şi în cazul croitorilor: o reparaţie de haine costă adesea prea mult, iar majoritatea populaţiei se va îndrepta spre numeroasele magazine sau chiar supermarketuri care oferă haine ieftine. De voie sau de nevoie, astfel funcţionează societatea de consum iar economia progresează.

Pe de altă parte, britanicii au şi cultul antichităţilor, pe care fie le moştenesc din familie, fie le achiziţionează pentru propria plăcere sau ca o investiţie. Aceste obiecte – ca de exemplu mobila de valoare istorică – au nevoie de întreţinere şi de reparaţii, servicii care vor fi asigurate de meşteşugari-restauratori specializaţi. Pentru că sînt rari, consideraţi aproape nişte artişti, şi serviciile lor vor fi foarte scumpe. Rareori, după moartea ultimului proprietar, rămas fără urmaşi, casa îi va fi golită de o companie de house clearance, şi obiectele de valoare vor fi revîndute în case de licitaţii, iar cele mai puţin importante – donate la charity shops, aruncate sau duse la centrele de reciclare.

În contrast cu cazul trist de mai sus, al domnului Cavanagh, un alt atelier de cizmărie, Timpson – înfiinţat în 1865 la Manchester – a reuşit să se adapteze vremurilor moderne, devenind o companie extinsă la nivel naţional, cu 900 de magazine. Ca să supravieţuiască, familia Timpson a renunţat, în timp, la imaginea de meşteşugar tradiţional, transformîndu-şi afacerea într-un lanţ de mici ateliere, multe ataşate supermarketurilor, oferind o varietate de servicii laolaltă: cizmărie, lăcătuşerie, tocilărie şi copiat chei, procesare foto, curăţătorie chimică, gravare bijuterii, ceasornicărie. Multe alte ateliere au copiat modelul de minibazar al acestei companii şi, din păcate, din cauza climatului economic dur, probabil că acesta va constitui şi modelul de dezvoltare viitoare: meşteşugarul independent va dispărea, fiind înlocuit de ateliere care vor oferi un conglomerat de servicii cît mai diversificate.

Carmina Drace-Francis este traducătoare şi cercetătoare în Marea Britanie.

Foto: L. Muntean