Cum aș drege Bucureștiul cu 9 miliarde de euro
1.200.000.000 de euro. Acesta este bugetul Primăriei Capitalei pentru un an de zile. Dacă adunăm încă 1.000.000.000 de euro, grosso modo, bugetul cumulat al celor șase sectoare, în București, primăriile au la dispoziție cca. 2.200.000.000 de euro. Deci, la un calcul rudimentar, pentru patru ani, perioada unui mandat, bucureștenii ar trebui să primească servicii publice și investiții de cca. 9.000.000.000 de euro.
Nouă miliarde de euro. O sumă fabuloasă! Cine nu lucrează zi de zi cu numere mari, sau chiar și aceia, nu înțeleg / nu cuprind cu mintea asemenea valori. Cei mai mulți oameni nu fac diferența între nouă sute de mii, nouă milioane și nouă miliarde. Este normal, în evoluția speciei noaste nu am avut nevoie să operăm cu numere atît de mari: dacă tribul a vînat 30 de animale, acestea erau ușor de împărțit. Nu era nevoie să numeri pînă la un miliard. De exemplu, cu un miliard de euro, ai putea cumpăra 5000 de mașini sau ai putea face încă două magistrale de metrou precum cea din Drumul Taberei.
Ei bine, pe asta se bazează cei care parazitează de ani și ani bugetul Bucureștiului: au de unde, oamenii nu înțeleg. La atîția bani, calitatea vieții din București ar trebui să fie mai bună decît calitatea vieții din Budapesta, să tindă undeva spre nivelul Pragăi. Nu exagerez.
În capitalism, bugetul este principalul instrument de dezvoltare și pentru a asigura servicii publice la standarde occidentale. Bugetul și piața. Dar pentru asta este nevoie de nițică viziune, cunoștințe de planificare strategică (a investițiilor) și de planificare bugetară. Există două modalități de a cheltui un buget: 1) simplu și ușor sau 2) complicat și greu pe de o parte și 3) cu aparatul propriu (etatism) sau 4) folosind resursele de piață, pe de altă parte.
1) Simplu și ușor. Adică fix așa cum ne toacă banii administrația Firea și PSD: pe vouchere, pomeni electorale, gratuități, spectacole foarte scumpe, statui la suprapreț, sume enorme direcționate către Catedrală ș.a.m.d. Așa poate cheltui banii oricine: și un copil de clasa a VIII a, și o primăriță, și un lăutar.
2) Complicat și greu. Pentru asta este nevoie să gîndești în termeni de indicatori de calitate a vieții și legături cauzale între investițiile pe care le planifici și rezultatele pe care vrei să le obții. Adică ai nevoie de economiști care să gîndească investițiile, de manageri care să le planifice și să le execute, de ingineri care să le deseneze și de armate de funcționari și muncitori care să le execute. Cu alte cuvinte, trebuie să fii în stare să dezvolți o viziune (unde vrei să ajungi) și să poți gestiona complexitatea (chiar să știi cum să ajungi acolo).
De exemplu, dacă vrei aer curat, trebuie să pui bani deoparte și să reorientezi mobilitatea oamenilor spre transport în comun (nou, curat, la timp/predictibil, bine interconectat, de preferință în subteran/metrou), trebuie să faci piste de biciclete și să găsești soluții pentru mobilitatea periurbană – soluții de ultim-kilometru – de la transportul în comun pînă acasă, să faci parcări pe inelul median, pe centură și pe centura exterioară (care acum nu există), apoi să vii cu măsuri restrictive pentru autovehicule individuale, după ce ai oferit alternative de nerefuzat. Și așa elimini doar o sursă de poluare, dar rămîn altele, cum ar fi șantierele care nu respectă norme, gropile de gunoi gestionate aiurea, spațiul verde neîngrijit etc. Complicat? Da, este. Se numește guvernare locală și management urban modern. Și în acest caz voiam să îmbunătățim valorile unui singur indicator, poluarea aerului, dar ar trebui să avem zeci și sute de astfel de indicatori în vedere. Prin urmare, nu oricine poate fi primar, experiența în administrație și management sînt esențiale.
3) Companii de stat (etatism). Faci, ca PSD, multe companii municipale pe care le populezi cu rude și aparținători de clan din regiune, le parazitezi pînă la loc comanda, contracte dedicate etc. Faci multe, vreo 22, nu doar două-trei, ca să fie greu de urmărit de către Opoziție, presă și de cui i-o mai trece prin cap așa ceva. Le adaugi peste zecile de alte administrații existente, pe care le populezi tot cu membri ai clanului. Apoi angajezi mii de oameni pe care îi folosești în campania electorală. Oamenii aceștia încep și ei să șutească cîte o piuliță, apoi combustibil, apoi un transformator, că, deh, lucrează la stat. Fac și ei ce fac șefii lor, dar la un alt nivel. Iar serviciile publice vor fi și mai proaste, și mai scumpe.
4) Folosind corect piața. Acolo unde ai nevoie de servicii publice și ai operatori economici, într-o piață cît de cît funcțională, scoți corect la licitație, din timp, super-transparent, serviciul public pe care vrei să îl oferi cetățenilor. La investiții, la fel: nu te apuci să faci ca Păcală o firmă de construcții de poduri de la zero, pe care o capitalizezi cu bani mulți (ilegal, căci denaturezi competiția), în care angajezi ingineri și sute de oameni, și nu te apuci să cumperi tu macarale, materiale de construcție etc. E mai simplu să scoți construcția podului aceluia la licitație (proceduri transparente de achiziție), la care să participe firme din toată lumea, care-o vrea și o putea duce contractul. Și, oricum, în 99,999% din cazuri va fi și mai bun, și mai ieftin. Asta dacă nu iei șpagă, iar recepția se face conform specificațiilor tehnice.
Acesta din urmă se cheamă capitalism și nu e perfect. E doar cel mai bun, fără a fi perfect. Acolo unde piața eșuează, în ultimă instanță, dacă chiar trebuie să livrezi acel serviciu populației și nu avem o piață la care să apelăm, putem să facem o excepție și să organizăm capacități proprii, o firmă municipală, după ce un studiu serios ne va demonstra că nu există piața și cum ar trebui să facem acea firmă.
Ciprian Ciucu este expert în administrație publică. Consilier general al Municipiului București (PNL). A fost director de programe în cadrul Centrului Român pentru Politici Europene (CRPE).
Foto: Ema Cojocaru, strada Sfinților