Cultura managerială şi "efectul pervers"
Cînd au venit multinaţionalele în România, percepţia lor era că forţa de muncă nu are nici pregătirea profesională şi nici competenţele necesare pentru a lucra la standardele cerute de ei. Astfel, au preferat oamenii foarte tineri, capabili să înveţe repede şi să dobîndească abilităţile şi competenţele cerute de o multinaţională. În parte erau adevărate aceste bănuieli, în sensul în care ştim foarte bine cum se lucra în întreprinderile socialiste, care erau atitudinea şi comportamentele recompensate şi ce "competenţe" trebuia să ai pentru a fi promovat. Forţa de muncă care a intrat în multinaţională era la un nivel de educaţie poate mai ridicat decît în ţările occidentale, cum ar fi, de exemplu, pentru posturile de secretară/ director asistent, unde au fost angajate numai persoane cu studii superioare. Aceste persoane au avut însă şansa să progreseze profesional şi să îşi construiască o carieră în diverse departamente ale companiei: PR, Marketing, Resurse umane, Logistică, Vînzări etc. În continuare, vîrsta medie a angajaţilor într-o multinaţională este scăzută, cred că pînă în 35 de ani. Se menţine interesul de a atrage oameni tineri, cu potenţial de dezvoltare şi ambiţie să îşi construiască o carieră, adică dispuşi la efort prelungit şi chiar la sacrificii personale - mai puţin timp liber, pentru o carieră şi, de ce nu, pentru mai mulţi bani. Aspiraţiile angajaţilor din multinaţională - numiţi şi white collars sau knowledge workers - sînt apropiate de cele ale occidentalilor: au un stil de viaţă dependent de confort material, le place să călătorească şi să ajungă în destinaţii exotice etc. Cred că acum obiceiurile/ ritualurile de socializare s-au schimbat în sensul în care, în zilele noastre, nu căminul şi familia sînt locurile de socializare, de primire a musafirilor/invitaţilor, ci restaurantul. Aniversările copiilor şi nu numai, nu se mai serbează acasă, ci la un local. Acum este nevoie de jocuri şi alte trucuri de training pentru a încălzi atmosfera şi a crea distracţie. Este nevoie de un ice-breaker pentru a începe o petrecere, oamenii intră mai greu în atmosfera de petrecere. Tot mai mulţi angajaţi din multinaţionale doresc să-şi lărgească orizontul profesional şi prin acumularea de cunoştinţe teoretice, în domenii chiar conexe cu specializarea lor. Aşa se explică interesul pe care aceşti angajaţi îl au pentru programele de MBA. Există mai multe percepţii ale "oamenilor de firmă": una este că sînt cei care contribuie la progresul, aşezarea societăţii, cealaltă, că sînt "de fiţe" şi robotizaţi. Care este, după părerea dvs., adevărul? Şi unii, şi alţii au dreptate. O companie multinaţională te ajută să îţi creşti nivelul de pregătire profesională, să capeţi noi competenţe prin condiţiile pe care le oferă, prin întruniri profesionale, dar mai ales prin instrumentele de lucru puse la dispoziţie: atît tehnice, cît şi de cunoştinţe - proceduri, norme interne. Tocmai pentru că, investiţiile în capitalul uman sînt mari, şi aşteptările acestor companii sînt ridicate, iar recuperarea acestei investiţii este atent urmărită. Această cultură managerială, de a organiza, planifica, coordona, monitoriza pentru a atinge anumite rezultate nu a existat înainte de venirea multinaţionalelor. Astfel am învăţat să lucrăm eficient, să ne măsurăm continuu rezultatele pe care le obţinem, ceea ce a dus la o creştere economică importantă. Este clar că un angajat dintr-o multinaţională are o abordare mai sistematică asupra organizării muncii şi aportul lui se vede rapid în rezultatele firmei. Există însă şi efectul pervers: totul fiind procedurat într-o companie de acest tip, angajaţii au un perimetru foarte clar în care se pot mişca. Totul este reglementat: ţinuta, culorile pe care le poţi purta, machiajul, coafura, modul de relaţionare: cui, ce îi raportează, folosirea instrumentelor de lucru etc. Este angajarea într-o multinaţională singura soluţie pentru un român cu pregătire de a avea o viaţă decentă, stabilă? De ce? Din fericire nu. Şi dacă ne uităm la studiile internaţionale observăm că din ce în ce mai puţini oameni lucrează pentru multinaţionale şi că devine din ce în ce mai dificil, pentru aceste companii, să atragă angajaţi. Ele rămîn de mare interes pentru proaspeţii absolvenţi şi pentru angajaţii la început de carieră, care se aşteaptă la un suport de training consistent din partea angajatorului. În România, firmele româneşti care au ajuns la un nivel de dezvoltare pe care nu îi mai pot "controla" fără competenţe de management avansate, încep să absoarbă din ce în ce mai mulţi angajaţi din multinaţionale. Aceste companii prezintă mai multe avantaje, inclusiv o putere de decizie mai mare şi o libertate de acţiune mai mare. De asemenea, au început să fie competitve ca niveluri salariale. Este fericit un asemenea angajat? În ce fel? Cred că nu ar putea trăi altfel. Mulţi dintre ei sînt tineri şi s-au format într-un astfel de context. Sînt dependenţi de "firmă", de renumele ei, care îl poziţionează social şi profesional mai sus, de ritualurile ei - petrecerea de Crăciun, aniversarea firmei etc. Chiar de mediul de lucru - care impune respectarea drepturilor angajaţilor şi crearea unui mediu de lucru stimulant. Într-o companie privată ai sentimentul evoluţiei, este o dinamică continuă, spre deosebire de cele de stat care par încremenite în timp, rămase în urmă. Visul final al angajatului la multinaţională este să-şi deschidă propria afacere? Da, pentru mulţi dintre ei da. Se simt pregătiţi, capabili şi gata de a-şi asuma conducerea unei companii. Realitatea este mult mai crudă şi cred că dintre cei care au încercat au avut şi eşecuri şi s-au întors să lucreze ca angajaţi. Încep să cred că în contextul actual, în care piaţa este tot mai concurenţială, pentru mulţi va rămîne propria afacere.