Culorile în -iu (o dezvoltare)

Pe la 1700 şi ceva, un savant iezuit pe nume Louis-Bertrand Castel (pomenit de Diderot în Visul lui D’Alembert) ar fi inventat, pare-se, „clavecinul ocular“, un instrument ale cărui clape generau, prin atingere, nu sunete, ci culori. După unele surse, acel clavecin ocular a rămas în stadiul de proiect, expus de Castel într-o suită de articole publicate în gazeta Mercure de France, începînd cu noiembrie 1725. Conform altor surse, clavecinul ocular a reuşit să capete corp şi a fost prezentat de autor în cadrul unei demonstraţii private la care au participat cincizeci de invitaţi, pe 21 decembrie 1754. Oricare ar fi adevărul, pe la 1800 şi ceva (în preajma anului 1880), folcloristul Simion Florea Marian şi-a rostit discursul de recepţie la Academie cu titlul Cromatica poporului român, unde erau înşirate alfabetic „numirile colorilor de origine latină cîte le-am putut aduna eu pînă acuma din gura poporului“. Dintre aceste numiri, le-am ales (pentru a construi clavecinul verbal pe care-l citiţi) pe cele în -iu.

Unele sînt uzuale şi apar frecvent în vorbire sau pe paleta unor texte: albăstriu, alburiu, arămiu, argintiu, auriu, azuriu, brumăriu, cafeniu, castaniu, cărămiziu, cenuşiu, cînepiu, fistichiu, fumuriu, liliachiu, măsliniu, plumburiu, portocaliu, purpuriu, ruginiu, sîngeriu, stacojiu, trandafiriu, vineţiu, vioriu, vişiniu.

Altele par să fi ieşit complet din uzul vorbitorilor şi scriptorilor de azi, dar cu un strop de efort ne putem da seama cam unde bat, în ce nuanţe: albiniu, albiu, aluniu, brînduşiu, canariu, căpşuniu, cărbuniu, cărniu, colbiu, curechiu, funinginiu, gălbănuşiu, gălbiniu, ghiurghiuliu, lemniu, mestecăniu, micşuniu, mieriu, muceziu, negriu, ninsoriu, nucuciu, pătlăginiu, piersiciu, porumbiu, rădăciniu, rînduniu, roşiu, roziu, scorţişoriu, sfecliu, stejăriu, sulfeniu, şofraniu, untdelemniu, verziu, viniu.

În sfîrşit, alte numiri par de-a dreptul enigmatice şi cu greu le-am putea asocia vreunei culori cunoscute: burătăciu, chiclăzăriu, ghiviziu, marmaziu, muriu, naralgiu, naramgiu, naramziu, narangiu, nohotiu, sărbeziu, stirigiu, turciniu, turungiu, vîlvăriu.

Ca atare, m-am gîndit că s-ar putea aduce unele adaosuri listei lui Marian (chiar dacă, în anumite cazuri, -iu nu e un sufix). Iată-le:

VIU. Este o culoare din gama galbenului, cu infuzii de roşu în miez şi franjuri de verde pe margini. Asociat în parfumerie cu levănţica-miresei şi în modă cu ciuboţica-broaştei, viul se asortează de minune cu bejul aprins (vezi eşarfele pentru strungari de la Prada), cu ivoriul-matelot al colecţiei de primăvară-vară pentru miniştri în picaj a lui Yohji Yamamoto şi cu azuriul euforic al botoşeilor Donna Karan.

ZGLOBIU. Culoarea fundelor de ciocolată, a aeroporturilor închise temporar din cauza ceţii, a paharelor de Martini golite numai pe sfert într-o după-amiază tîrzie de aprilie, la Veneţia, în compania unui Thomas Mann beat mort. Simbolic, zglobiul semnifică puterea de abstragere, adaptarea la condiţii vitrege şi o anume înclinaţie către introspecţie, cu accent pe sondarea în profunzime a manşetei.

PARIU. Una dintre culorile nefaste, în mitologia innuiţilor. Într-un psalm innuit din a doua jumătate a secolului nostru (scrijelit cu un cutter pe un os de ren) se spune: „…şi ivitu-s-a Marele Caşalot de sub mantia de gheţuri, înveşmîntat într-un linţoliu pariu, şi a dat iama în cirezile de foci“.

MUSIU. Practic, un derivat al maroniului-funcţionar. În varianta musiu Ionescu, se foloseşte în zugrăveli de stadioane, mai ales pentru gazon.

POTPURIU. Ca substitut al rozului-muştar, potpuriul are trei subnuanţe: potpuriu veşted, potpuriu ca leafa, potpuriu jenant. (Dintre acestea, numai potpuriul jenant poate fi păstrat în borcane, celelalte se evaporă la întîia adiere.) Este o culoare des întrebuinţată de membrii fanfarelor militare, cînd se bărbieresc.

PUSTIU. Există prea puţine mărturii vrednice de încredere în privinţa acestei culori. Rarele tratate de cromatică aplicată care o menţionează (precum Tricolorul gri, semnat de stareţii mînăstirilor Plumbuita şi Cositorita) nu conţin decît informaţii vagi sau şubrede şi referinţe din auzite la un misterios colorant pe bază de salpetru, vîndut cîndva prin iarmaroace la preţuri fabuloase, care se numea pustiu de bine.

CANDRIU. Culoare asociată îndeobşte cu sufletele papugiilor, deşi (dacă e să fim exacţi) sufletul nu poate fi colorat decît într-un verde gălăgios.

JIU. Una dintre culorile eminamente olteneşti, utilizată cu măiestrie de geniul lui Constantin Brâncuşi la pictarea nemuritoarei sale capodopere Culoarea Infinitului.

CE-NU-ŞTIU. Mulţi colorişti (unii bine intenţionaţi, alţii răuvoitori) pun la îndoială existenţa unei asemenea culori, cel puţin în spectrul la care ochiul uman are acces. Se pare că ar fi rezultatul unei combinaţii accidentale între albastrul de Prusia şi violetul de Parma, sub tutela roşului englezesc, dar nimic nu vine să probeze veridicitatea acestei aserţiuni. Dimpotrivă, Marco Polo recunoaşte că nu a întîlnit, în peregrinările sale, decît ecoul stins al unor urme de ce-nu-ştiu, pe un pergament decolorat.

TÎRZIU. S-a făcut tîrziu.

(Dilema veche, nr. 393, 25 august 2011)