Cu vîrsta, ROGVAIV-ul dispare

Aţi auzit vreodată de culorile: zmeură zaharoasă, căpşună mieroasă sau stafidă modernă? Se pare că ele există. Sînt noile nuanţe propuse de o firmă de cosmetice. Mai bine zis, noile „culori“ ale unor vopseluri de păr. Căci cine ar putea refuza, într-o lume în care rogvaiv-ul s-a banalizat, asemenea prospături? 

La fel cum industria de marketing caută înfrigurată să revitalizeze culorile, branduindu-le cu tot soiul de epitete, la fel şi majoritatea publicului consumator pare într-o căutare, febrilă, de inovaţii într-ale nuanţelor, inovaţii care să-i scoată, la o adică, din comun. 

Azi nu se mai poartă şatenul simplu, ci castana cu irizaţii, roşcatul e pentru pensionare, dacă vrei să fii trendy alegi pentru podoaba capilară căpşuna mieroasă (încă nu mi-e clar dacă epitetul se referă la miere sau la o potenţială însuşire linguşitoare a fructei). Iar dacă e să întrebaţi un coafor despre negru, vă va spune că brunetul se poartă, dar cu reflexe albăstrui. 

Deunăzi am auzit şi povestea unui croitor despre un client cu bani. Venise chitit să-şi facă un costum gri petrol. Croitorul l-a amînat de cîteva ori, pe motiv că nu găseşte materialul în nuanţa căutată. Clientul, deoarece pleca într-o călătorie de afaceri, şi-a dat acordul pentru realizarea costumului in absentia. Au urmat măsurătorile, alegerea modelului, desenarea şi scoaterea tiparului etc. şi afacerea a fost iniţiată. Croitorul a fost şi plătit, cu condiţia ca respectivul costum să-l aştepte pe client peste două săptămîni, la întoarcere, cînd urma să meargă la un dineu important. Pînă aici, toate bune şi frumoase, mai puţin finalul. Adică materialul a venit, croitorul s-a apucat conştiincios de lucru, iar la întoarcerea clientului costumul aştepta, elegant, pe umeraş. Reacţia plătitorului însă a fost una de stupefacţie. Gri petrol? Culoarea asta e ca dracu’, de ce nu m-aţi avertizat, domnule, că voi arăta ca o mochetă? Clientul habar n-avea ce însemna culoarea gri petrol, dar sunase bine într-o conversaţie la nivel înalt. 

De cealaltă parte a baricadei (încă) se mai poartă rozul. Cu variaţii de ocru sau roz moale. Adică soft pink. E culoarea verii, preferată de la blondele înalte şi zvelte, pînă la casnicele pline de greutăţi. E o culoare optimistă şi e purtată pe buze, trup şi unghii.  

Şi dacă vorbim de unghii, aici lucrurile o iau total razna. Căci în paleta de oferte a producătorilor de ojă, negrul – considerat la apariţie ceva nonconformist – a devenit azi deja desuet. Ar putea, adică, să roşească de-a dreptul, cînd prin faţa sa defilează unghii verzi, portocalii, gri, galbene sau lila. Ca să nu mai vorbim de manichiura franţuzească, care nu mai păstrează evidenţierea naturalului, bej cu alb, ci se compune din tot soiul de culori, astfel încît o mînă poate fi terminată de unghii albastre, cu vîrfuri roşii. Sau mov cu vîrfuri galbene. Sau gri cu maro. Combinaţiile sînt infinite. 

Asortate trendului sînt şi florile. Cine n-a văzut, în găleţile pestriţe ale florăreselor, trandafiri albaştri sau crizanteme verde fosforescent? Flori obidite, care odată puse în apă încep să-şi lase în vază cerneala şi să revină, ca într-un cîntec de lebădă, doar pentru o clipă, de dinainte de ofilire, la ceea ce au fost odinioară. 

Iar dilema este, că într-o lume ameţitoare de culori, combinaţii şi denaturări, întrebaţi ce se mai poartă, stiliştii încă recomandă într-un glas: „Anul acesta se poartă naturalul“.