Cu susul în jos

Un studiu dat publicităţii în urmă cu cinci luni de biroul de la Bucureşti al firmei americane de consultanţă strategică şi de management AT Kearney (înfiinţată în 1926) spune că infrastructura rutieră din România va ajunge la nivelul celei din Europa de Vest peste cel puţin 130 de ani, chiar dacă se va menţine un ritm de creştere anual în domeniu de 30%. Densitatea drumurilor noastre este de 4 ori mai mică decît a altor state din regiune şi de 14 ori mai mică decît cea din statele dezvoltate ale continentului. Pentru această situaţie autorii studiului i-au arătat cu degetul pe politicienii care au promis mult şi au făcut mult mai puţin. Concluzia lor ar fi că populaţia vrea drumuri, că fonduri şi soluţii există, dar că autorităţile nu îşi fac treaba. Oficialii Ministerului Transporturilor au răspuns că studiul este nerealist şi ar fi fost făcut numai ca să apară în presă. Numai că nici datele Institutului Naţional de Statistică privind drumurile existente nu sînt mai fericite. Potrivit acestora: între un sfert şi o treime din drumurile publice sînt modernizate; un alt sfert sînt acoperite cu aşa-numite îmbrăcăminţi rutiere uşoare; aproape o treime sînt drumuri pietruite, iar restul " drumuri de pămînt. Necazul e că şi dintre puţinele drumuri modernizate, jumătate au durata de folosinţă depăşită. Cu cei aproape 11 mii de kilometri de cale ferată (ceva mai mult de o treime electrificată), România nu depăşeşte în densitate decît Bulgaria (dintre ţările Uniunii Europene) şi e mult în urma Ungariei. La reţelele de apă e un alt dezastru, adică mai puţin de un sfert din gospodăriile rurale au apă curentă. Tot aşa, canalizarea acoperă mai puţin de un sfert din zonele rurale. Şi acestea sînt date adunate de o comisie a Administraţiei Prezidenţiale româneşti. În ultimul clasament al Forumului Mondial Economic (din septembrie 2009), la capitolul infrastructură, România era plasată pe locul 110, sub ţări precum Mali, Libia sau Zimbabwe. Am putea spune că, deşi geografic sîntem într-o zonă cu ceva pretenţii şi am auzit care ar fi standardele unei adevărate civilizaţii, realitatea arată că sîntem prea puţin civilizaţi, mai ales în ce priveşte infrastructura. O explicaţie profundă a acestei situaţii poate fi lipsa ştiinţei de a trăi, cum spune profesorul Daniel Barbu în articolul său. Lipsa de interes faţă de modul în care trebuie construită o societate civilizată. Micile aranjamente, hoţiile şi interesele meschine primează adesea în faţa proiectelor importante. Priorităţile nu sînt aşezate în ordinea lor firească. Sîntem mai dispuşi să începem prin a vopsi părţile aflate la vedere, acoperişul sau gardul, decît prin a consolida temelia. Sîntem încă o societate rurală, dar fudulă. Visăm avioane cu turişti străini şi ne facem că uităm de drumul desfundat sau de buda aflată încă în fundul curţii. (A. M.)