Cu prostituţia în Europa

15 septembrie 2005   Tema săptămînii

Şi la capitolul prostituţie, România mai are pînă se integrează în UE. Fetele neaoşe abordează stilul sclivisit: în rochiţe scurte şi mulate, cu şenile în picioare, cu păr neîngrijit, cu ţinuta şleampătă, ştirbe, muncite, apucătoare, hoaţe, disperate. Site-ul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti arată, într-un grafic colorat, că în anul 2005 climaxul proxenetismului în Capitală s-a înregistrat în luna făurar. Iar gradul cel mai înalt de prostituţie, conform aceleiaşi instituţii, s-a petrecut în luna martie. Nu sînt explicaţii privind parametri folosiţi, fie numărul de arestări, fie frecvenţa pe stradă sau numărul de plîngeri ale păgubiţilor în exerciţiul amorului ilegal. Cert e că de la începutul anului, 246 de persoane au fost arestate "pentru săvîrşirea infracţiunii de prostituţie", conform Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti. Dacă la capitolul look şi stil nu sîntem în top, la alinierea tehnnologică la standarde mondiale, venim puternic din urmă. Promovarea pe Internet a prostituţiei s-a propăşit rapid. La adrese care după www aduc o paletă sinonimică largă a cuvîntului "prostituată" - cum ar fi: traseiste, bagaboante, fete-pe-bani - apar diverse figuri apetisante cu gesturi elocvente, cărora li se pun în gură logo-uri ca: "Curăţenie şi discreţie garantate" sau "Amatoarele învaţă să...", imposibil de reprodus în original. Dacă întrebi bucureşteanul get-beget sau chiar veneticul, de zonele de unde se pot procura plăceri, îţi va enumera zonele celebre în acest sens; şi asta nu neapărat pentru că le-a căutat dinadins, ci a dat cel mai adesea nas în nas cu fetele coborînd scara blocului pentru a merge la serviciu cu noaptea în cap: Mătăsari, Ştefan Furtună, Gara de Nord, Calea Moşilor şi chiar pe Şoseaua Virtuţii, în zona Militari. Raziile poliţiei se fac "în funcţie de locaţiile cunoscute ca fiind frecventate de persoane care comit fapte de prostituţie şi proxenetism, de sesizările cetăţenilor în acest sens şi de informaţiile obţinute cu privire la acest fenomen", conform Poliţiei Capitalei.

Mai multe