Criza sună întotdeauna de trei ori

- despre oamenii din bănci, păsurile, spaimele şi ironiile lor sub vremi - Cînd a sunat prima oară criza la uşă, în bănci a fost veselie mare. "Ha, ha, ha, cum o să cadă Lehman Brothers, ce’ş copil? Vezi-ţi de treabă... ştii şi tu cum sînt americanii. Panicarzi, mie-mi spui?" Oamenii se distrau între ei, "dom’ne, cum să nu aibă bani?, economia americană e totuşi solidă, dă-i în mă-sa de miliardari. Păi, la cît produc ei într-un an, nu putem noi mînca în 50! Îi au pe Buffett, pe Gates... să fim serioşi, că la o adică, dacă ăştia doi îşi unesc portofelele cumpără jumătate din băncile din lume. Nu cade dom’ne nici o bancă americană, ai înnebunit?". Astea erau, în urmă cu şase luni, reacţiile venite din partea bancherilor români, dacă îi întrebai despre ceea ce se întîmplă peste Ocean. Dacă însă încercai să aduci vorba despre o posibilă influenţă asupra economiei europene sau, şi mai grav, asupra celei româneşti, ţi se spunea în faţă că eşti tîmpit. Credite sfinţite de popi Cînd a sunat a doua oară criza la uşă, veselia se stinsese. Căzuse Lehman Brothers, se mai prăbuşiseră alte cîteva zeci de bănci, iar în tranzacţiile interbancare, nimeni nu îşi mai împrumuta bani, de teamă că nu şi-i mai vedea înapoi. Angajaţii deveniseră mult mai precauţi, iar unii se panicaseră de-a dreptul. "Şefa noastră de direcţie e o femeie care se sperie foarte uşor. Săptămîna trecută ne-am trezit aici în birou cu un preot. L-a adus să sfinţească dosarele cu credite neperformante. Să scoată duhul Necuratului din ele, cum ar veni. Ăla a venit, a stropit - inclusiv nişte formulare de pe biroul meu - cu apă sfinţită de le-a făcut bune de aruncat în tocătorul de hîrtii, a luat banii şi a plecat. Dacă ştiam că asta e soluţia, îl trimiteam naibii în SUA din prima zi de criză şi rezolvam problema" - spune un angajat dintr-o bancă de la mal de Dunăre. În alte bănci, angajaţii dovedesc o laicitate, totuşi, mai mare. "La noi, cei mai căutaţi oameni sînt în acest moment cei din Trezorerie. Îi sună şefii şi de cinci ori pe zi să vadă cum stăm cu banii. Noi ne uităm la feţele lor. Dacă nu sînt crispaţi e de bine. Dacă li se ridică sprînceana a supărare e clar... Marţea trecută a fost cea mai de comă zi. Aveam de achitat clienţilor dobînzile la depozite şi pe la ora 10 a apărut zvonul că pe interbancar nu ne mai dă nimeni nici un leu pentru că nu am fi solvabili. Cîteva minute a fost panică totală. Ne gîndeam că va trebui să ne mutăm cu serviciile, că ne naţionalizează şi că cine ştie ce se va întîmpla cu noi... Pînă la urmă, banii au venit de la Centrală, printr-o linie de finanţare pe care ne-a pus-o la dispoziţie banca-mamă. Pe la prînz, mai apăruse un zvon, cum că alte două bănci la care ştiu că aveam plasaţi nişte bani serioşi urmau să dea faliment. Au sunat colegii mei care pe la ce prieteni aveau, ca să afle care e situaţia... era doar un zvon. Pe moment, scăpasem aşadar. Ceea ce e cumplit de-a dreptul este că nu ştii ce îţi aduce ziua de mîine, iar aici nu ni se comunică nimic despre starea financiară a băncii în care lucrăm. Ni se dau asigurări că nu vom cădea, însă toţi ne gîndim că aceleaşi asigurări le-au primit şi angajaţii băncilor care s-au prăbuşit" - spune unul dintre angajaţii din sistem. La o altă bancă, lucrurile sînt parcă mai clare. Banca şi-a sistat aproape în totalitate creditele, pentru că efortul de a strînge bani e mare şi costisitor. Cei care "vindeau" credite sînt trimişi acum să convingă oamenii să îşi constituie depozite. "În plus, ni s-a transmis să ne ocupăm şi cu mentenanţa paginii de Internet a băncii. Păi, ce să îi fac site-ului, cîtă vreme la IT e o întreagă echipă care numai cu asta se ocupă? M-am dus pînă la urmă şi le-am sugerat să mai adauge un link la site. Erau doi în birou. S-au uitat unul la altul cîteva secunde şi au început să rîdă. M-am simţit penibil" - mărturiseşte un alt angajat. "Glumim între noi, ce putem face altceva? Ne distrăm deocamdată, încercînd să ne imaginăm pe ce posturi ne-am potrivi, în cazul în care falimentul s-ar apropia şi de noi. Unul a zis că se angajează, tot ca trezorier, la firma de detergenţi a soţiei. Altul vrea să îşi facă firmă de lichidat bănci, că zice că-i cea mai de viitor afacere, iar singura doamnă din birou zice că poate criza asta e un semn, că tot voia să facă un copil şi nu avea timp" - explică un director de Trezorerie din filiala românească a unei puternice bănci europene. "Vin clienţii şi ne întreabă ce se întîmplă cu banca, dacă să-şi retragă depozitele. Ce să le spunem, cînd nici noi nu ştim? Oficial, totul e OK. Le zîmbim şi le spunem că nu e nici o problemă, însă ne gîndim că, la o adică, noi sîntem cei care stăm faţă în faţă cu clientul şi nouă ni se va cere socoteală. Sînt clienţi vechi de ani de zile, pe unii îi ştim bine, dar avem voie să facem doar comentarii favorabile băncii. Bine, e normal, că doar n-o să apucăm să stîrnim panica printre ei" - mărturiseşte şi o angajată din front office. "Mie cel mai greu mi-a fost să-i explic unui client că trebuie să-i reevaluez garanţiile. Avea un credit de cîteva milioane de euro, gajat cu mai multe magazine şi o locuinţă. Pe fondul scăderii pieţei imobiliare, cei de la Risc m-au pus să-l sun să vină să-i facem o reevaluare, întrucît noile preţuri din piaţă nu mai acopereau nivelul acceptat de bancă pentru garanţii. Omul s-a speriat, a crezut că sîntem în pragul falimentului, a vrut să ne achite tot creditul în două zile şi să-şi mute conturile de la noi. A trebuit să intervină directorul de sucursală, ca să-l convingă că nu e nici o problemă cu banca, ci e o procedură simplă care trebuie îndeplinită. Pînă la urmă, nu şi-a retras omul banii, nu şi-a mutat nici un cont, dar a obţinut o reducere de dobîndă de 0,5 puncte procentuale. A profitat de criza asta şi ne-a tras-o" - explică un alt bancher. Luni după-amiază, ieşise însuşi guvernatorul BNR să liniştească populaţia. Băncile sînt solide, băncile-mamă nu au cum, tehnic vorbind, să îşi retragă banii din România, staţi liniştiţi pe locurile voastre etc. După ieşirea publică a guvernatorului, oamenii din bănci s-au împărţit în două. Singurul lucru pe care ambele tabere l-au apreciat a fost ieşirea, în sine. "La nivelurile cele mai de sus, liderii sînt confuzi. Vine Vosganian şi zice că băncile străine deja au retras bani din băncile noastre, ceea ce e un semn clar că sînt probleme. Pe urmă, vine Isărescu şi spune că nu-i aşa. Directorii de companii se plîng că nu le mai merg afacerile şi că să-i păsuim cu ratele la credite, ceea ce sigur că, la nivelul a 2-3 milioane de clienţi, resimţim din plin, dar primim asigurări că totul e bine şi că nu avem criză. Am impresia că cei de la vîrf sînt rupţi de economia reală. Vă dau un singur exemplu. Un mare retailer de la noi a venit să se plîngă că, dacă pînă acum vindea pe zi cîte zece tiruri dintr-un produs, acum abia vinde două. Nu are încasări, deci e clar că nu are de unde să ne dea banii împrumutaţi. Nu ne primim banii, nu putem nici noi să-i plasăm. În plus, la rîndul nostru trebuie să facem zilnic plăţi, pe o piaţă în care nimeni nu îţi mai dă nici un leu. Dar primim asigurări că avem exces de lichiditate. Nu mai dăm credite, dar primim asigurări că totul e ok în sistem. Foarte tare, nu?" - spun reprezentanţii unei bănci din top 5. Alţii sînt însă mai împăciuitori. "Cum naibii să nu ieşi public, ca guvernator al BNR, şi să nu linişteşti oamenii? Ştiţi bine că au circulat zvonuri pe e-mail, sms etc., cum că vor pica bănci. Oamenii s-au speriat şi sînt cîţiva jucători bancari care s-au trezit cu sute de oameni care voiau să-şi retragă economiile. Fenomenul ăsta trebuia stopat cumva, mai ales că românul nu are o cultură financiară solidă. Nu-l interesează faptul că îi sînt garantate depozitele, pentru că, după atîtea falimente bancare sau cel al FNI, a rămas fără nimic, în ciuda tuturor garanţiilor. Şi sigur că nu vrea să repete experienţa. Însă acum condiţiile sînt altele" - spun cei care pariază pe optimismul guvernatorului. Criza - cum spuneam - a sunat deja de două ori. În băncile româneşti, toţi sînt cu ochii spre uşă. Parcă se aud nişte paşi pe-afară... Precizare. Băncile româneşti sînt solide şi nu sînt semne că ar putea intra în colaps. Acest articol nu îşi propune să demonstreze altceva. Riscul cel mai mare pentru sistemul nostru bancar e cel indirect. Din cauza cursului euro, oamenii resimt mai puternic costul creditului. Asta îi face să devină mai atenţi cu cheltuielile, lucru deja confirmat de unii retaileri care au afişat scăderi importante ale veniturilor. Unii au îngheţat planurile de extindere, preferînd să-şi conserve bugetele. Pe segmentul imobiliar, lucrurile par şi ele în plin îngheţ. În industrie, Arcelor Mittal renunţă la o parte din producţie. Economia încetineşte, iar acest lucru nu are cum să nu se resimtă la nivel bancar. De acolo şi pînă la a prevesti însă false apocalipse e cale lungă. Mai ales în condiţiile în care economiile puternice par să-şi revină, ceea ce pentru noi e o gură de oxigen binevenită. Dan Popa este jurnalist de business, posesorul blogului http://hymerion.wordpress.com, specializat în industria bancară.