Criza joburilor şi a ierarhiilor

13 iunie 2012   Tema săptămînii

Într-o zi de mai, la unul dintre ghişeele de la o administraţie financiară din Capitală, oamenii stăteau la coadă. Erau nervoşi pentru că nu era nimeni care să le primescă hîrtiile sau să le răspundă la întrebări. Au început să vocifereze: ei n-au timp să aştepte, şi funcţionarii să nu mai stea la cafele şi să vină să-i servească. Cuvîntul „cafea“ a picat ca o măciucă în moalele capului funcţionarilor, pentru că imediat s-a auzit o voce de după tejghea, care le-a strigat că „nu e nimeni la cafea“, „că sînt atît de puţini încît nu îşi mai văd capul de treabă toată ziua“ şi „că nu găsesc o pauză de cinci minute pe tot timpul cît stau acolo“. 

De aici a pornit o adevărată gîlceavă despre cine plăteşte pe cine şi cît de bine sînt serviţi clienţii pe bani publici. A trebuit ca pînă la urmă să intervină şeful de birou, care le-a luat apărarea subalternilor săi.

Situaţia a revenit la normal, iar oamenii au început din nou să-şi vadă de treaba lor. Faptul că a intervenit şeful pentru angajaţii lui este des întîlnit în instituţiile publice. Acolo „gaşca“ funcţionează mai bine, iar şeful e de cele mai multe ori „om de treabă“. Ierarhiile sînt respectate, dar numai de formă, deoarece toată lumea cunoaşte pe toată lumea. 

Episodul de mai sus pare să arate că raporturile de muncă nu s-au schimbat prea mult. Au fost tăieri de salarii, restructurări pe ici, pe colo, dar a rămas o anumită solidaritate: sîntem aici şi „suferim“ împreună.

Prea deştept pentru noi

Faptul că aşa stau lucrurile a fost confirmat şi de o situaţie mai puţin obişnuită, petrecută tot „la stat“. În plină criză, un funcţionar şcolit în America a rămas pe drumuri. Era angajat la Autoritatea pentru Tineret şi Sport. Bursier al programului „Bursa României“, Radu Oprea a încercat să schimbe ceva, să aducă din „metoda smart“ în administraţia publică. Dar s-a lovit de ierarhii. Şefa lui recunoştea, în urmă cu doi ani, că „băiatul e foarte, foarte deştept şi are o bază de date destul de vastă, dar nu s-a acomodat în unitatea noastră“. „Acest băiat eu cred că este benefic, dar probabil nu şi-a găsit aici în mediul nostru posibilităţile“, mai spunea superioara lui. Drept urmare, Radu a fost pus pe liber odată cu restructurările făcute în urmă cu doi ani. Situaţia i-a convenit şi lui, pentru că astfel nu mai era legat contractual de bursa care îl obliga să aibă job la stat, prost plătit şi cu posibilităţi reduse de dezvoltare. Cu alte cuvinte, se confirmă, încă o dată, că dacă nu faci parte din sistem, eşti pus pe liber. Cazul lui Radu Oprea nu este singular. Sînt mulţi alţi oameni frînaţi de ierarhii şi care în final îşi caută un mediu mai bun. Oamenii de resurse umane, care studiază schimbările din piaţa muncii, susţin că fluctuaţia de personal din rîndul bugetarilor este redusă. Acest lucru are loc şi pentru că există o anumită plafonare. Cei mai mulţi dintre angajaţi, chiar dacă nu sînt mulţumiţi de mediul în care lucrează sau de şeful lor, rămîn.

Criza – prilej de inovaţie

Cît de mult a schimbat criza economică raporturile de muncă, şi nu neapărat la stat? Sînt angajatorii mai atenţi cu angajaţii lor? Sau dimpotrivă, angajaţii sînt mai umili?

Directorul Die Welt Online, Romanus Otte, spune că perioada asta mai grea poate fi o şansă pentru oamenii inovatori. Nu mai contează atît de mult ierarhiile într-o organizaţie, cît coeziunea pentru a găsi soluţii şi modul de a folosi inteligenţa oamenilor pe care îi ai pentru a merge înainte. 

Un alt manager spunea că pe timp de criză nu-ţi permiţi să respecţi fişa postului, iar angajaţii cei mai buni nu sînt cei care ţin cu stricteţe de fişa postului. Cu alte cuvinte, nici ierarhiile nu contează prea mult, contează cît de bine îţi faci treaba şi cît eşti de dedicat.

Studiile recente în dinamica pieţei muncii arată însă că să-ţi găseşti un job care „să reziste“ vremurilor grele pe care le trăim pare misiune imposibilă. De aici – o anumită flexibilitate a angajaţilor. Cu excepţia unora dintre locurile de muncă de la stat, au trecut vremurile în care să lucrezi toată viaţa pentru o companie.

Cercetările privind piaţa muncii arată că sînt tot mai rare cazurile în care oamenii încep să lucreze pentru o companie şi ajung să se pensioneze de la aceeaşi firmă. Şi aici sînt cîteva motive serioase: companiile dau faliment, oamenii se lovesc de ierarhii rigide, iar remuneraţia nu ţine cont de nevoile lor.

Cîteva tipuri de şefi – de evitat

Sînt oameni care şi-au schimbat cel puţin o dată locul de muncă, din cauza ierarhiei sau, mai precis, a şefului. Există mai multe tipuri de „şefi răi“, după cum arată revista Inc.com. Dacă oamenii ar fi conştienţi de la început de aceste tipologii, atunci cariera lor n-ar avea de suferit. Tipul şefului de evitat este cel care vede conflicte peste tot: între departamente sau între companii. Angajaţii lui sînt nişte trupe cărora le ordonă şi care trebuie să execute. Un alt tip de şefi răi este acela care creează reguli rigide pentru angajaţi. 

Şefii care se tem de insubordonare sînt cei mai periculoşi pentru dezvoltarea personală. Ei vor ca angajaţii să nu iasă din cuvîntul lor şi să facă exact ceea ce li se spune. Iniţiativa subordonaţilor este practic blocată de dictonul „aşteaptă să vezi ce are de spus şeful“.

Trebuie ocolit şeful care-şi motivează numărul de salariaţi pornind de la „teama“ opţiunii care-i domină. De aici, toată lumea are de pierdut, pentru că nimeni nu mai are curaj să-şi asume decizii de risc.

Şeful care consideră jobul „un rău necesar“ şi îşi tratează angajaţii ca pe nişte victime, fiind, deci, un obstacol în afirmarea personalităţii individului, este iarăşi de evitat.

Fără training-uri pe timp de criză

Angajatorii s-au adaptat la criza economică prin reducerea cheltuielilor privind locurile de muncă, dar şi prin tăierea bugetelor de pregătire profesională. Puţini au auzit de coaching – prin care angajaţii nu numai că devin motivaţi, dar îşi găsesc mai uşor locul în companie. Prin „antrenare“ pentru business îţi creşti afacerea, deoarece oamenii învaţă să-şi depăşească limitele. Un studiu publicat de Inc.com arată că 80% dintre angajaţi îşi doresc să vină cu entuziasm la serviciu dimineaţa.

Se poate spune asta şi despre România? Mă tem că nu. Joburile prost plătite şi volumul mare de lucru pentru un singur angajat arată că România e la început de drum în privinţa resurselor umane, cu toate fondurile europene cheltuite în acest scop.

Va schimba Codul Muncii situaţia din piaţa muncii din România? Se încadrează România în tendinţa mondială în privinţa joburilor şi, implicit, a ierarhiilor? 

Dosarul „The Future of Jobs“, publicat de The Economist în toamna anului trecut, arată că firmele se bazează pe angajaţii cu contracte temporare, care sînt în mod normal mai flexibili. Prognozele pentru următorii cinci ani arată că tot mai multe companii se aşteaptă să utilizeze forţă de muncă part-time sau angajaţi contractuali. Potrivit The Economist, în 2010, în America, numărul de lucrători cu normă parţială a atins un nou record – 19,7%. 58% dintre angajatorii americani se aşteaptă să utilizeze mai mult part-time, angajaţi temporari sau contractuali, iar 22% se aşteaptă să externalizeze mai multe locuri de muncă. 

Andreea Ofiţeru este jurnalistă.

Emisiunea "Punerea pe gînduri" din 14 iunie 2012, RFI România, cu Stela Giurgeanu, Nicuşor Dan şi Mirel Bănică. Realizator: Laurenţiu Colintineanu.

Mai multe