"Criza-i bună că-i adună"

26 iunie 2013   Tema săptămînii

- interviu cu Bogdan BUZESCU, preşedintele Confederaţiei Asociaţiilor Ţărăneşti din România (CATAR) -

„România are cea mai mare civilizaţie rurală vie din Europa. Din această perspectivă, România este unică. Unicitatea sa nu poate fi copiată (…) şi devine un avantaj competitiv sustenabil, atît pentru o firmă comercială, cît şi pentru întreaga naţiune.“ Asta pare să vă fi inspirat în momentul în care aţi decis să înfiinţaţi Confederaţia Asociaţiilor Ţărăneşti din România. Civilizaţie rurală vie? Foarte frumos, dar cum scoatem bani din asta?

Sîntem 3,8 milioane de gospodării în ţară, însumînd peste 60% din suprafaţa agricolă – păduri, fîneţe, păşuni, teren agricol. Sîntem, aşadar, extrem de preocupaţi de pămînt, foarte legaţi de el şi, de cele mai multe ori, şi foarte aproape. Cu banii şi cu instrumentele pe care România le are prin viitoarea Politică Agricolă Comună, deţinem, aşadar, atuurile de a produce bine, de calitate şi de a pune pe masa consumatorilor hrană, şi nu mîncare.

Care e diferenţa? Pentru foarte mulţi, înseamnă acelaşi lucru. Poate doar mofturoşii să facă vreo deosebire.

S-au făcut studii, am vorbit cu academicieni, se vorbeşte tot mai des despre aceste diferenţe majore care există între hrană şi mîncare. Este vorba despre conţinutul de substanţe nutritive şi, practic, de obiectivul de a avea marfă de calitate. O tonă şi jumătate de porumb produs la ţară, tradiţional, are acelaşi conţinut nutritiv ca cel din şapte tone produse în aşa-numita agricultură extensivă. Valoarea adăugată a producţiei care ne asigură „hrana“ este aceea că ne aduce şi o bunăstare fizică, nu doar cea materială. Ajungem, astfel, şi la alt element de care trebuie să ţinem cont şi care trebuie conservat în România: sîntem înconjuraţi de o diversitate ce se cuvine păstrată, însă trebuie să ne uităm la calitatea mediului. Şi să o păstrăm. Aici, în oportunitatea gospodăriilor ţărăneşti tradiţionale de a produce „hrană“ de calitate şi în conservarea biodiversităţii se află avantajele competitive nete ale României faţă de ţările din Europa.

Şi a trebuit să vină Prinţul Charles să ne explice că felul în care ţăranul român convieţuieşte cu natura este magic, unic şi că trebuie păstrat aşa cum este? Sau nu ştiam noi cum să facem marketing?

Sînt mulţi factori care, într-adevăr, nu sînt cunoscuţi. Unii nu sînt cunoscuţi nici la noi în ţară, iar ce apreciez eu cel mai mult la întîmplările legate de Prinţul Charles este că aduce o voce a unei figuri extrem de apreciate şi vizibile, care ne expune avantajului competitiv pe care îl avem pe pieţele externe. Fermierii francezi, bunăoară, sînt foarte trişti că au pierdut relaţia om-pămînt, din cauza producţiei extensive. Cînd vrei să produci mult, exploatezi pămîntul. Francezii au pierdut, de exemplu, şi apa din soluri, în sensul că nu mai este potabilă, din cauza pămîntului pesticizat timp îndelungat. Şi atunci, dacă vrei să faci o schimbare de paradigmă, cum încercăm noi, în România, este nevoie de voci care să pună în valoare potenţialul fermierilor sau al gospodăriilor româneşti.

Încercaţi cu planurile dvs. de la CATAR să refaceţi un aşa-numit concept de „întreprinderi cooperative comunitare“. Un fel de „Ciorogîrla S.A.“? Cum ar funcţiona o astfel de firmă, cu acţionari din tot satul?

În primul rînd, e foarte important ca fermierii să fie în asociaţii. Apoi, e necesar să multiplicăm aceste asociaţii ţărăneşti; acestea, la rîndul lor, vor dezvolta servicii suplimentare care nu doar că vor aduce un plus de valoare produselor şi portofoliului, dar vor putea implica şi alţi membri ai comunităţii, cu probleme; de exemplu, nu au de lucru, sînt în şomaj, au nevoie de bani. Cu alte cuvinte, dacă o parte din asociaţiile ţărăneşti produc, alţi oameni din comunitate se pot ocupa cu activităţi precum colectarea, distribuţia, depozitarea, ambalarea. Astfel de parteneriate pot relansa relaţiile public – privat, care pot aduce cîştiguri semnificative şi la ţară. Se acordă punctaje suplimentare, în proiectele pe viitorul buget alocat de către UE României în domeniul agriculturii, pentru cei care intră în parteneriate de acest fel. Este o oportunitate. Nu trebuie reinventată roata, ci trebuie doar să ne uităm în locurile în care aceste parteneriate funcţionează şi sînt profitabile. În Franţa şi Spania, de exemplu, astfel de parteneriate aduc 4500 de euro lunar, beneficii pentru parteneri. Dacă  păşunea primăriei ar fi pusă la dispoziţia unor asociaţii pentru turism, s-ar putea obţine anumite avantaje din exploatarea acesteia. E o generaţie nouă, de oameni tineri, de 30-40 de ani, care se întorc la pămînt. Ei pot folosi avantajos relaţiile, bunurile, locurile care sînt, uneori, lăsate în paragină.

Credeţi că se întorc tinerii la ţară?

Da. Vorba ceea: criza-i bună că-i adună. Ce se întîmplă de cîţiva ani: stăm la oraş, dar moştenim case, grădini, terenuri la ţară, de la bunici, poate de la părinţi. La oraş nu mai sînt slujbe, nu mai luăm salarii mari. Lumea se gîndeşte serios să revină. În străinătate, în spatele fiecărei maşini moderne stă cîte un tractor. În plus, noua Politică Agricolă Comună îi încurajează să facă această mişcare.

Spuneţi-mi care este ecuaţia cîştigătoare. Aveam, pe vremuri, 1,4 milioane de gospodării – acţionari în cooperative. Unde trebuie să ajungă micii producători români, asociaţi, ca să devină eficienţi şi competitivi?

Micii fermieri există în fiecare judeţ, dar sînt încă prea puţini. Pentru a-i face însă să aibă forţă la nivel judeţean, CATAR a început să facă acest lucru, să-i adune. Pînă la sfîrşitul lunii septembrie, sperăm ca în peste jumătate dintre judeţele ţării să avem astfel de asociaţii active. În acest fel, şi Ministerul Agriculturii, şi decidenţii vor avea un partener cu o voce comună. Este necesar, şi oamenii cred că au înţeles acest lucru.

Avem comisar pentru Agricultură la Bruxelles. A venit în ţară des şi a explicat, şi decidenţilor şi ţăranilor, că e nevoie de cîteva acţiuni-cheie pentru ca produsele agriculturii româneşti să fie competitive: asocierea fermierilor, serviciile de consiliere, consultanţa agricolă, fiscalizarea agriculturii – pentru ca, încet-încet, lumea să înţeleagă că vînzarea la marginea drumului nu e profitabilă pe termen lung. Multe teme grele. De cine depind? De decidenţi? De fermieri?

Toate ţin şi de unii, şi de alţii. Toţi trebuie să facă un efort şi, mai ales, să se consulte unii cu alţii. „Unirea face puterea“ şi este iraţional să vedem cum fiecare mic producător face eforturi şi împrumuturi să îşi cumpere tractor pentru a munci mica lui suprafaţă de teren, în loc să-i vedem că pun împreună acel tractor, îl folosesc cu toţii, în timp ce ceilalţi se ocupă cu depozitarea, cu marketingul, cu transportul. Consilierea: dacă fermierii sînt organizaţi, atît viitorul buget, cît şi noul Plan Naţional de Dezoltare Rurală vor fi mai uşor de accesat pentru banii de consultanţă şi îi vor putea cheltui mai eficient. Mai trebuie, apoi, să ne lămurim şi ce înseamnă fondul mutual al agricultorilor, care îi poate ajuta enorm. Să nu uităm că vechea Cooperativă de Credit Agricol avea la fel de mulţi bani ca bugetul României. Desigur, la acea vreme, România era al doilea mare producător al Europei. Nu sîntem naivi să ne imaginăm că vom ajunge la fel de competitivi peste noapte, dar este clar că avem un potenţial uriaş. Impozitarea, mai apoi, trebuie să ţină cont atît de nevoile bugetare, dar şi de nevoia ca micul fermier să fie încurajat şi să nu rămînă în zona de sărăcie.

Şi mai trebuie să avem în vedere o schimbare-cheie de atitudine. Sîntem membri ai comunităţii europene, dar piaţa comună a însemnat, pentru România, mai mult piaţă de desfacere. Ca piaţă „de facere“, lucrurile nu au mai fost la fel de generoase: costul creditării, de exemplu (dobînzile sînt de patru ori mai mici în alte state), subvenţiile (mai avem pînă să beneficiem de acelaşi nivel al subvenţiilor), capacitate de absorbţie (nemţii completează o pagină şi jumătate de proiect pentru a accesa bani, noi – rafturi întregi). Sigur, e nevoie şi de o organizare impecabilă. La care lucrăm.

a consemnat Bianca Toma

Foto: A. T. Diana

● Obiectivul CATAR: apărarea şi promovarea intereselor gospodăriilor ţărăneşti şi ale fermelor mici, dublate de conservarea modului de viaţă, al culturii şi al tradiţiilor din mediul rural românesc, biodiversitatea şi calitatea mediului natural.

● Membri fondatori: Asociaţiile Agrom Ro, Asociaţia Agricultorilor Maghiari din România, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Valea Someşului“, Asociaţia Fermierilor, Asociaţia Producătorilor Agricoli Galaţi, Asociaţia Tinerilor Fermieri din Judeţul Olt, Federaţia Agricultorilor „Fermierul“, Federaţia Agricultorilor de Munte „Dorna“, Fundaţia ADEPT TRANSILVANIA, Fundaţia pentru Educaţie şi Dezvoltare Locală AGAPIS.
 

Mai multe