Crima de onoare

20 martie 2018   Tema săptămînii

Este uciderea unei persoane acuzate că a adus dezonoare asupra familiei. Victimele au fost omorîte pentru că au refuzat o căsătorie aranjată, au comis adulter sau au avut o relație dezaprobată de familie. În multe cazuri, crimele sînt comise chiar de către membrii familiei, de obicei victima fiind o femeie. Multe dintre cazuri au ajuns în tribunal, dar rămîn totuși multe nerezolvate sau nedepistate.

În unele părți ale lumii, femeile care au fost victime ale violului sînt, de asemenea, omorîte pentru „dezonoarea“ de a fi căzut victimă și pentru rușinea pe care o aduc familiei. Se crede că anual au loc în jur de 12 asemenea crime. De obicei în familii din sudul Asiei sau din Orientul Mijlociu.

Unul dintre cele mai mediatizate cazuri din Marea Britanie a fost Banaz Mahmod, din Surrey, a cărei ucidere a fost organizată de tatăl și de unchiul ei, în 2006. Își părăsise soțul, plecînd dintr-un mariaj aranjat și nefericit, și începuse o relație cu un alt bărbat. Tînăra de 20 de ani a fost sugrumată și ascunsă într-o valiză, îngropată mai apoi în Birmingham, Anglia. Poliția britanică a fost aspru criticată pentru neimplicare, deși Mahmod îi contactase de mai multe ori înainte de moartea ei.

Shahien Taj, de la Henna Foundation, a spus că: „Onoarea ar trebui să fie un cuvînt cu conotație pozitivă. În mod cert, să numești o crimă «crimă de onoare» este o contradicție în termeni“.

(Sursa: Honour Crimes, www.bbc.co.uk) (S. G.)

Mai multe