"Creăm legături afective cu orașul" - interviu cu Edmond NICULUȘCĂ
Spune că iubeşte pasional Bucureştiul – şi încearcă să imprime această dragoste şi altora. Din 2010, Edmond Niculuşcă organizează, alături de ARCEN (www.arcen.info), tururi prin zonele istorice ale oraşului. În prezent, este consilier al ministrului Culturii, făcînd parte din cabinetul Corinei Şuteu.
Mai sînt bucureştenii curioşi cu privire la oraşul lor?
Cred că bucureştenii au devenit tot mai curioşi. În 2010, cînd am pornit primele plimbări prin Bucureşti, nu era curios nimeni, pe de o parte pentru că oraşul era într-o letargie totală, mare lucru nu se întîmpla şi nu aprecia nimeni oraşul. Noi tocmai de asta am făcut tururile acestea, pentru că – spuneam atunci – Bucureştiul poate oricînd să concureze cu o capitală europeană, pentru că are un specific aparte, o frumuseţe deosebită, o istorie interesantă şi merită cunoscut. Dacă în 2010 aveam 10-15 persoane la un tur, acum sînt sute – au fost şi 500 anul trecut.
Povestiţi-ne puţin despre tururile urbane pe care le-aţi organizat cu ARCEN.
Am pornit cu plimbările de pe Calea Victoriei – ne-am zis că oamenii ar trebui să înveţe să privească altfel străzile pe care trec şi pe care nu le bagă în seamă. Calea Victoriei este o arteră cu atîtea poveşti care se suprapun, din diverse epoci istorice, încît noi, de şapte ani, tot trecem pe acolo cu diverse tururi şi încă nu am epuizat poveştile. În 2011, ne-am zis că ar trebui cunoscute şi fostele mahalale ale Bucureştiului – şi cînd vorbim de foste mahalele, vorbim tot de centrul oraşului –, iar seria aceasta de tururi nu am mai numit-o „Cu bastonul prin Bucureşti“, ci „Prin Bucureştii ce se duc“. Asta pentru că, din păcate, aceste foste mahalale sînt cartiere cele mai multe de secol XIX, aflate, majoritatea, în spatele unor cortine de blocuri socialiste, necunoscute, şi care dispar rînd pe rînd – dispar case, dispar grădini, dispar peisaje. Am început să plimbăm oamenii prin aceste insule de identitate ale oraşului, să oferim, de fapt, perspectiva unor trasee alternative de promenadă – haideţi să vă plimbaţi şi prin alte zone. Iar unul dintre cele mai de succes trasee a fost „Prin Bucureştii lui Mircea Eliade“, organizat anul trecut – 16 tururi, timp de patru săptămîni, la care au luat parte cam 6000 de oameni.
Pregătim pentru vara aceasta un traseu atipic pentru ARCEN. E vorba de zona din spatele cortinei de blocuri de la bulevardul Unirii, foarte aproape de Palatul Parlamentului, în fosta mahala Sfinţii Apostoli – un traseu prin Bucureştii demolaţi, ce a mai rămas după construcţia oraşului utopic. O să explicăm ce a însemnat această demolare, cum nu a ţinut ea cont de nimic, de fosta ţesătură a oraşului, cum a ignorat totul.
Încercăm să creăm legături afective cu oraşul. Mai încercăm un lucru esenţial cu tururile acestea: să îi învăţăm pe oameni să privească oraşul. Ei neglijează ce văd, dar oraşul ne face semne, cum spunea Eliade. Dacă ştii să priveşti o poartă, în dreptul unei grădini, din faţa unei case, vei şti dacă acolo au locuit oameni bogaţi, dacă acea familie dădea petreceri, dacă era o casă de ţeremonie, dacă aveau trăsură sau nu, dacă le plăcea să stea în curte sau nu, şi aşa mai departe. Oraşul vechi încă are aceste semne, care pot fi citite, sînt oarecum mărturiile zidurilor. Încercăm să trezim şi această conştiinţă, că nu noi rămînem în acest oraş, ci ce lăsăm după noi, clădirile. Şi încercăm să facem şi un fel de educaţie civică – de ce o clădire îşi are sau nu locul acolo, de ce o anumită construcţie e ilegală, de ce ar trebui să nu se facă o altă construcţie.
Ce impact au avut aceste tururi? S-au implicat oamenii mai mult în viaţa oraşului?
Da, s-a schimbat mult percepţia asupra oraşului. În sfîrşit, oamenii sînt ataşaţi emoţional de acest oraş, sînt conştienţi că trăiesc într-un oraş pe care trebuie să-l salveze. E un fenomen întreg acesta cu Bucureştiul, oamenii pozează case, descoperă în permanenţă oraşul. Sigur, mă întreb foarte sincer dacă ar trece testul implicării active în salvarea unor zone, dar, de exemplu, cred că astăzi în Bucureşti nu se mai poate întîmpla ce s-a petrecut în zona Berzei-Buzeşti.
Ce vă bucură la Bucureştiul actual?
Bucureştiul de azi mă bucură, pentru că îmi dă atîtea prilejuri să lupt pentru el. În oraşul ăsta, e totul de făcut, sîntem la început cu toate, avem ce salva, ce restaura, ce descoperi, avem ce construi şi reconstrui. E un oraş în care nu te poţi plictisi. Mă bucură şi că, deşi am citit atîta despre Bucureşti şi m-am plimbat atît de mult, încă descopăr lucruri, pe străzi pe care le tot bat la picior. Mă bucură mult Bucureştiul noaptea, mă plimb foarte mult noaptea. Mă bucură Bucureştiul în iunie, pentru parfumurile lui, de soc, de tei, cred că şi aceşti oţetari care sînt cei mai prezenţi în oraş au mirosul lor… Mă bucură apusurile din octombrie şi lumina în decembrie.
Credeţi că putem schimba percepţia gri asupra oraşului, pe care încă o au mulţi?
Cred că percepţia se schimbă atunci cînd pătrunzi în ţesătura veche a oraşului. Nu cred că se pot relua plimbările la Şosea, dar cred că merită întru totul să te plimbi prin Mîntuleasa, prin cartierul armenesc, prin Brezoianu şi zona Cişmigiului, prin cartierul Cotroceni, prin cartierul cu străzi cu nume de capitale – Paris, Londra, Bruxelles –, ceea ce s-a numit parcelarea Bonaparte şi parcul Filipescu.
Cum putem să-i apropiem pe bucureşteni de oraş?
Noi facem asta prin tururi, prin discuţii, expoziţii, conferinţe. E vorba şi de o oarecare deschidere pe care trebuie s-o ai. În acelaşi timp, cred că Bucureştiul creează şi dependenţă, de fapt, dacă te prinde.
Ce părere aveţi despre festivaluri de stradă, precum Street Delivery, festivalul de teatru B-FIT in the Street sau Femei pe Mătăsari?
O părere foarte bună. Cu cît o să fie mai multe astfel de manifestări, cu atît vom fi mai conştienţi că oraşul ne aparţine, că e o formă, în primul rînd, prin care înţelegem importanţa spaţiului public. Cu cît e mai mult spaţiu public, cu atît va fi mai multă iniţiativă civică, grupurile din interiorul oraşului se vor coagula şi vor crea comunităţi. Să ne uităm la Street Delivery – acea stradă e vie tot timpul anului, de la un capăt la altul, se întîmplă evenimente culturale, există tot felul de comunităţi cultural-civice care s-au angrenat în acea zonă. Avem la un capăt Librăria Cărtureşti, la celălalt capăt Şcoala Centrală. Avem Ordinul Arhitecţilor, Casa Universitarilor, o librărie de poezie contemporană, este un loc plin de viaţă în tot timpul anului. Multe zone din Bucureşti, din oraşul vechi, ar putea avea această şansă. Şi cred că avem nevoie să înţelegem ce înseamnă spaţiu public, avem nevoie de zone pietonale mult mai multe, avem nevoie de locuri unde să ne întîlnim.
Avem nevoie să deschidem alte spaţii. ARCEN a făcut în aprilie un eveniment care s-a numit „Se întîmplă ceva la Palat“ – am deschis, pentru cîteva ore, dincolo de programul Muzeului Naţional de Artă, curtea de onoare a Palatului Regal, care este imensă şi care ar putea să fie un spaţiu de întîlnire, spaţiu de evenimente, să fie o grădină publică deschisă, cum e şi grădina Ateneului. Lumea s-ar simţi foarte bine să stea şi pe iarbă, să aibă loc conferinţe acolo, să fie muzică, să se mănînce, să se bea. Este un spaţiu care nu se află în conştiinţa bucureştenilor, şi care ar avea şanse să revitalizeze o zonă. Noi, cînd trecem pe Calea Victoriei, prin dreptul Palatului Regal, nu conştientizăm foarte mult ce se află în acea curte. Oraşul trebuie umanizat, trebuie întors către oameni – ceea ce nu se întîmplă dacă construieşti pasaje.
Mai are Bucureştiul secrete pentru dvs.?
Are o groază încă! Sînt zone pe care încă nici nu le-am văzut vreodată. Bucureştiul e surprinzător. Tot timpul poţi să-l descoperi. Numai cîte curţi interioare sînt, în centrul oraşului, pe care nu le cunoaştem.
De asta eu am şi această convingere că un turist străin care vine în Bucureşti nu trebuie dus neapărat la muzee sau la săli de teatru şi concerte. Dacă vrea să cunoască oraşul şi să aibă cu adevărat o experienţă a Bucureştiului, trebuie să-l ia pe jos, la pas, cîteva săptămîni, ca să înţeleagă. Cred că, de exemplu, în Paris, Viena, ajungi acolo, mergi la muzee, înţelegi oarecum cum sînt oamenii, înţelegi mici lucruri. Aici, dacă te duci la Muzeul Țăranului, la Muzeul de Artă şi la Casa Poporului, nu înţelegi nimic. Această originalitate a Bucureştiului ar putea fi exploatată mult mai bine.
a consemnat Cristina ŞTEFAN
Foto: Alberto Groșescu