Crăciunul pandemic

22 decembrie 2005   Tema săptămînii

Săptămîna trecută am primit cadou o brichetă. Are capul lui Moş Crăciun, iar corpul este în formă de brad. Ca să o aprinzi, trebuie să apeşi pe moţul căciulii lui Moş Crăciun, iar după ce se aprinde, pe brăduţul-corp apar alternativ mici luminiţe care dau impresia globurilor diferit colorate din brad. Ieri am văzut un panou publicitar mare al firmei Connex. Pe el scria aşa: "Noi lucrăm pentru Moş Crăciun!" şi urmau nişte reduceri de preţuri. Luate lucrurile cum apar, ar însemna că firma Connex este angajată de Moş Crăciun. Firma este doar un intermediar. Tot zilele trecute am văzut pe Calea Dorobanţi un mic magazin, modest şi cam prăfuit, cu lucruri de îmbrăcăminte. În vitrină, două rochii Moş Crăciun erau expuse. Una, doar cu bretele, era roşu aprins, evident, şi, la poale, era tivită cu o blăniţă albă, artificială. Lîngă ea, o altă rochie, mai puţin minimalistă, tot roşie şi cu un model obişnuit. Am înţeles că femeilor li se recomandă să se îmbrace à la Moş Crăciun şi deja am văzut la Focus Observator că ideea a fost preluată, ştiristele apărînd în crăciuniţe, în grup, un mic grup de crăciuniţe vesele nevoie mare. În magazinul "sătesc" din Buşteni, împărţit haotic în spaţii comerciale ticsite cu mărfuri urîte, relicvă a magazinului voit modern dinainte de 1990, la intrare se află un Moş Crăciun, alimentat electric sau cu baterii, de mărimea lui Adrian Minune. O marionetă, prost confecţionată, îmbrăcată într-un costum tradiţional, dintr-o mătase lucioasă, roşie, de calitate îndoielnică. Doar un copil mic nu ar putea sesiza kitsch-ul. Din viscerele acestui Moş Crăciun se auzea melodia clasică, iar el, Moş Crăciun, se mişca ca un copil autist, cu cadenţa unui paraplegic. Şi totuşi, uimiţi, încîntaţi, vrăjiţi, copiii care intrau se opreau în faţa lui. Pe Moş Crăciun, scris pe un cartonaş, era preţul "Peste trei milioane de lei vechi". Aud că asemenea Moşi Crăciun se află în hipermarketuri şi în holurile unor bănci. Oare ce gîndeşte un copil astăzi? Că Moş Crăciun este peste tot, oriunde, sau că lumea dispune de o armată de Moşi Crăciun, mobilizaţi o lună întreagă să ne apară la tot pasul, pe străzi, în magazine şi pe ecranul televizorului. Ce mecanisme psihologice se activează în minţile copiilor care se confruntă cu multiplicarea, cu multiplele lor întîlniri, atîta vreme cît el vine şi la slujba mamei, şi la slujba tatălui - adesea mult înaintea Crăciunului - şi, în sfîrşit, acasă? Sau poate că noi, adulţii, profităm de inocenţa lor, de raportul lor copilăresc cu timpul, lăsîndu-i să creadă că Moş Crăciun se deplasează altfel decît omul, apare şi dispare, după altă logică? Moş Crăciun este unic şi venea o singură dată, El nu se arăta decît o dată - dacă se putea - şi fiecare copil intra într-un raport intim, personal, cu el. Apariţia lui era aşteptată îndelung, el era doar pomenit de părinţi ca strategie pedagogică, pregătind surpriza. Copilul trăia într-o anticipaţie, dozîndu-şi aşteptarea înfrigurată de emoţii, încercînd să-l îmbuneze cu o cuminţenie de ultima oră, exploatată de părinţi. De la imaginar la clonare şi magia colectivă Consumerismul este frate cu mimetismul. Mersul cu familia la Mall sau Cora sau Selgros etc., face din copil un viitor consumerist. Moş Crăciun lucrează şi pentru copii, iar copiii nu mai aşteaptă nimic, îşi iau din rafturi ce le place. Corect s-ar spune că Moş Crăciun nu aduce cadouri, ci răsplăteşte cuminţenia copiilor, aducîndu-le dulciuri şi jucării. Categoria obiectelor-răsplată s-a extins dincolo de dulciuri şi jucării, iar adulţii primesc şi ei tot felul de cadouri, încît relaţia între Moş Crăciun şi copil nu mai este de mult una privilegiată. Misterul a dispărut. Moş Crăciun are o vizibilitate socială atît de mare, imaginaţia este castrată, iar imaginarul infantil nu mai trebuie să aproximeze surprize. Miracolul este tangibil, magia vine din spectacol, din afară, din sclipiri, lumini, culori. Toată lumea este un pom de Crăciun şi toţi oamenii sînt clienţii Moşului. Societatea de vitrină pregăteşte pentru Crăciun vitrine speciale, în care marfa-ofertă este pusă în scenă - aşa cum arăta Pascal Bruckner - "după reguli teatrale sofisticate care garantează Ťvaloarea sa adăugată»". Dincolo de seducţiile comerciale, mai trebuie ceva, magia. Nu este nimic strict marfă, nu este nimic care să nu aibă rezonanţe psihice. Acumularea materială, apetitul pentru obiecte nu se vede atît de evident ca în perioadele de sărbători, cînd magazinele devin locul de viaţă pentru majoritatea oamenilor, locul lor de întîlnire, de plăceri şi des-frînare de încîntare, în care narcisismul şi hedonismul au ca simptom adăugat febra. Fără complicitatea noastră, ele n-ar exista, Imaginarul care domină lumea de astăzi este un imaginar-marfă în care fiecare individ se preferă pe sine, lumea fiindu-i disponibilă oricînd şi oriunde, la picioarele lui. Copilul învaţă de mic, acum, că el este un individ-doritor, că el se mişcă într-o lume a dorinţelor. Dacă se spune că sîntem ceea ce mîncăm, ceea ce bem etc., cel mai intim adevăr despre noi este că sîntem ceea ce dorim, indiferent dacă universul dorinţelor noastre este populat de persoane, obiecte, experienţe, stiluri de viaţă, cu toate expresiile pe care acestea le îmbracă. Confortul psihologic şi imediateţea realizării dorinţelor noastre nu lasă loc decît pentru dreptul la plăcere. Societatea se organizează în jurul dorinţelor noastre şi răspunde dorinţelor noastre "personalizate". Pentru orice dorinţă de copil sau de adult, de femeie sau de bărbat etc., cineva gîndeşte, creează, se specializează. Pentru fiecare "target comercial" cineva îşi pregăteşte suliţa. Lumea serviciilor în slujba ta sau a mea se extinde mereu. Totul de vînzare, de închiriere, de... Mare mi-a fost mirarea, în comunism, cînd aflasem că un român, plecat în Germania, cîştiga bine iarna făcînd pe Moş Crăciun. Şi de ce cîştiga atît de bine? Pentru că accepta orele pe care mulţi le refuzau, miezul nopţii. Acel timp era cel mai bine plătit, pentru că cerea un sacrificiu personal. Cerea să nu fi acasă de Crăciun, noaptea. Cine avea bani mai puţini angaja un Moş Crăciun care venea mai devreme. Şi, iată că şi la noi oferta de acest tip are loc şi se şi cîştigă bine. Agenţii de comercializare a Crăciunului deja există, cu listă de preţuri cu tot. În ziarele noastre, unde oferta de "crăciunizare" a oricărei situaţii, oricărui obiect sau om, toţi trebuie să arboreze haina lui Moş Crăciun. Pînă şi prostituatele şi-au adaptat oferta. Ele sînt acum crăciuniţe. A fi crăciuniţă este universalul care îmbracă forme particulare: vînzătoare, ştiristă, prostituată, picoliţă etc. Aceleaşi adaptări au apărut şi la domnii care-şi oferă serviciile sexuale, cu o mare diferenţă: ei nu sînt în nici un caz moşi. Optimismul comercial şi programarea aspiraţiilor Crăciunul este, fără îndoială, un eveniment. Scos din spaţiul privat, el a devenit un eveniment public, un spectacol, un "spectacol de spectacol". Şi ce e rău în asta, poţi fi întrebat de mulţi? Şi ce dacă durează o lună? Şi ce dacă contagiunea socială face ca mimetismul să troneze în lumea dorinţelor? Cînd strada devine casă şi anturajul tinerilor ţine loc de familie, totul se explică.

Mai multe