Corupţia între privaţi. Cui îi pasă?

Cum vi se pare ca administratorul unei SRL privat să plătească un comision de 10% directorului de achiziţii al unei companii private mari (SA) pentru un contract de servicii de curăţenie în valoare de 25.000 euro? Dar ce spuneţi de patronul unui club privat de fotbal, X, care oferă 1.700.000 de euro președintelui unui alt club privat de fotbal, Y, pentru ca în ultima etapă a campionatului de fotbal echipa Y să-și apere corect șansele de joc în vederea obținerii unui rezultat de egalitate sau a unei victorii în meciul cu echipa Z, contracandidată a echipei X la titlu? Aţi putea spune că ce fac privaţii între ei e treaba lor, nu e treaba societăţii. Corupţia există, nu i aşa, doar în sectorul public, în relaţia dintre sectorul public şi privat.

Eu vreau să vă conving de contrariu. Corupţia în mediul privat este la fel de dăunătoare precum cea din mediul public, iar companiile responsabile (inclusiv cluburile de fotbal) au obligaţia să îşi construiască sisteme de management antimită.

Practicile de corupţie în mediul privat distorsionează competiţia, pieţele şi determină obţinerea de avantaje nemeritate. Astfel, ceea ce contează în obţinerea unui contract nu sînt investiţiile, performanţa economică, calitatea şi expertiza unei companii, ci comisionul plătit unui factor de decizie. Unei companii care îşi mituieşte clienţii nu îi poţi stabili o valoare de piaţă, nu e sustenabilă şi nu este tranzacţionabilă. Generalizarea unor astfel de practici în cadrul unor companii mari, în sectoare economice-cheie, poate avea efecte chiar şi asupra dezvoltării economice: descurajarea investiţiilor, creşterea costurilor pentru consumatori sau scăderea calităţii serviciilor. În cazul fotbalului, corupţia distorsionează competiţia sportivă, echipa cîştigînd competiţia nu prin mijloace sportive, prin propriile eforturi sportive, ci cumpărînd efortul unor alte echipe. Idealul moral sportiv Citius, Altius, Fortius se distorsionează în căutarea victoriei cu orice preţ, de dragul beneficiilor financiare.

Corupţia în sectorul privat distorsionează şi relaţia de loialitate şi încredere dintre angajat (manager) şi angajator (acţionari). Angajatul este delegat să ia cele mai bune decizii în numele angajatorului, dar, în loc să aplice criterii obiective, alege să îşi maximizeze beneficiul personal, să înşele încrederea oferită şi să devină neloial. Astfel de practici scad moralul în cadrul companiei, din moment ce toţi cei care îşi desfăşoară activitatea corect observă că beneficiile sînt deviate în buzunarele unor colegi cu putere de decizie. Astfel, fiecare va fi motivat să îşi urmărească interesele în dauna intereselor companiei. În final, reputaţia companiei şi relaţiile sale de afaceri sînt compromise.

Corupţia în mediul privat se poate transforma în şantaj şi extorcare atunci cînd partenerul de afaceri refuză să plătească mita, iar grupări de criminalitate organizată sînt angajate ca să rezolve disputele, să impună parteneri de afaceri şi contracte.

Nu în ultimul rînd, corupţia în mediul privat este la fel de ilegală ca aceea din sectorul public, fiind pedepsită de Codul Penal al României. România a aderat la două convenţii internaţionale care sancţionează corupţia în mediul privat: Convenţia penală privind corupţia a Consilului Europei şi Convenţia ONU împotriva corupţiei, iar în Uniunea Europeană există o convenţie-cadru privind combaterea corupţiei în sectorul privat.

Cum poate, aşadar, o companie privată să se protejeze de corupţie, să se menţină viabilă şi să îşi protejeze reputaţia în România? La sfîrşitul anului 2016 a fost publicat Standardul ISO 37001 privind sistemele de management antimită. Acest standard internaţional ajută organizaţiile să gestioneze riscurile de corupţie. Institute de certificare acreditate şi recunoscute la nivel internaţional oferă şi în România companiilor posibilitatea să îşi certifice sistemul propriu de prevenire a corupţiei. Există iniţiative internaţionale anticorupţie pentru mediul privat, precum iniţiativa Global Compact a ONU, dar şi iniţiative ale mediului de afaceri din România, precum Forumul pentru etică şi conformitate.

La nivel global, cetăţenii devin conştienţi de puterea pe care o au în relaţiile cu mediul privat şi solicită mai multă transparenţă, mai multă reponsabilitate şi etică în modul în care se desfăşoară afacerile. Şi în România au apărut iniţiative de succes de boicotare a unor companii sau produse din cauza modului în care nu respectă aceste principii: peste 25.000 de persoane au semnat petiţia de boicotare a produselor unei companii de exploatare a lemnului, iar aproape 7000 de persoane au semnat petiţia împotriva cumpărării produselor promovate la posturile de televiziune care dau știri dovedit false.

Corupţia între privaţi nu este, aşadar, o chestiune atît de irelevantă cum poate părea la prima vedere, iar cetăţenii sînt cei mai buni paznici ai integrităţii publice. 

Radu Nicolae este expert în politici anticorupţie. Puteţi regăsi articolele sale şi la adresa snspa.academia.edu/RaduNicolae.

Foto: Flickr