Corpul feminin. Versiune ţărănească

30 aprilie 2007   Tema săptămînii

Există o viziune ţărănescă asupra corpului uman, atît de diferită de cea modernă, ştiinţifică. Pentru ţăranii mei, interiorul trupului omenesc nu este chiar o enigmă, în ciuda faptului că majoritatea nu au avut ocazia să vadă pe viu "ce are omul pe dinăuntru", şi în ciuda faptului că, poate, cîndva în copilăria lor, au răsfoit o carte de citire sau un manual de "ştiinţe fizico-naturale". Doar taie porc în fiecare an! Ce lecţie de anatomie poate fi mai bună decît cea oferită an de an de sacrificiul porcului de Crăciun? Căci într-adevăr, reprezentările interiorului corpului uman în cultura ţărănescă vin dinspre animalele domestice: "Maşinăria care o are omu’ înăuntru o are şi porcu’". Iar dacă ne întoarcem la subiectul minieseului de faţă - specificităţile corpului feminin sînt menstruaţia şi fecundaţia. Asupra acestora ne vom opri. Menstruaţia era şi mai este privită în lumea ţărănească ca un fenomen fiziologic firesc, normal. Nu am putut depista o patologie a menstruaţiei, aşa cum apare în discursul medical încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Şi nu mă pot opri să nu dau cuvîntul doctorului Bastaky care o să ne prezinte simptomele menstruaţiei: "Ameţeli de cap, nevralgii diverse, fiori, călduri, accese isterice (istericale), o înţepeneală caracteristică în muşchii cefei, somnolenţă, căscatul. Lipsă de poftă de mîncare, bulimie, nevralgii intestinale, balonare intestinală, palpitaţiuni, ghioroituri prin pîntece, sughiţ, răguşeală, vărsături, crampe, duhoare, diaree, tenesm rectal, polakiurie, acceleraţia pulsului, dureri în regiunea lombară şi în coapse, senzaţie de călduri şi greutate în regiunea hipogastrică, tulburări ale auzului, mirosului, gustului, pipăitului, în vedere". (Th. Bastaky, Ştiinţa şi arta obstreticală, vol. I, Stabilimentul Grafic I.V. Socec, Buc., 1893) Nimic din toate acestea în lumea ţărănească. Dar, dacă nu avem o patologie a menstruaţiei, avem, în schimb, practici magice care vizează stabilizarea fluxului menstrual la durata ideală de trei zile. Practici care, evident, sînt performate la prima menstruaţie: "Că de aia zîce că o fată cînd îi dintîie la minstruaţie, trebuie atîta, cu atîta apă să spele acole, chiloţî sau poale ce-o avut, cu cîtă apă mere într-o găuace de ou. Da’ io n-am ştiut, nu mi-o spus nime, io n-am ştiut. Amu, după ce m-am văzut că am fost un pic (pătată p.n.), în vale m-am dus şi m-am spălat acol-n apă multă şi fost-am tăt rău tătdeauna, tăt o mărs sînje ca cum mere apa pe vale". Iar sîngele menstrual, considerat "rău", "stricat", "murdar" - o excreţie ca oricare alta, este în acelaşi timp lichidul sexual prin excelenţă, el fiind ingredientul obligatoriu al poţiunilor de dragoste. Şi ar mai fi de adăugat că perioada menstruală este reputată ca o perioadă fertilă; cînd azi ştim cu toţii că este una sterilă! Dar, în cultura ţărănească, perioadele fertile şi sterile se supun unei logici structurate de prezenţa/absenţa sîngerării lunare: singurele perioade sterile certe sînt însoţite de absenţa menstruaţiei: graviditatea şi uneori alăptarea; iar opusul, adică prezenţa sîngerării lunare, nu poate fi decît semn de fecunditate. În lumea ţărănească nu există o "teorie" bine articulată a fecundaţiei, ci numai evidenţe cărora li se dă un sens. Astfel, primul semn al gravidităţii - lipsa menstruaţiei - va conduce la concluzia de bun-simţ că sîngele menstrual este, în vreun fel, implicat în fecundaţie. Şi într-adevăr, se crede în general că fetusul se formează din sîngele menstrual: "Ala să strînje şi din ala să face cilegiu’. Dară din sînje să face copilu’, să adună acolea şi să face". Dacă toată lumea e convinsă că sîngele matern stă la "baza" constituirii fetusului, mai puţin clar apare modul în care "sămînţa" masculină participă la acest proces sau dacă şi cum o eventuală "sămînţă" feminină şi-ar aduce şi ea un aport la fecundaţie. Legat tot de fecundaţie este şi obsesia tipic ţărănească a procreării de băieţi. Iar singura metodă prin care se poate influenţa conceperea unui copil de sexul dorit, este practicată în timpul actului sexual: fie sub patul conjugal se depun unelte utilizate exclusiv de bărbaţi: "Erau superstiţioşi de aieştia care fîceau numa’ fete. Zîceau: ŤFutui mama dumnecatului iei, cînd o mai fac p-a mea groasă, pui şi săcurea, şi ciocanu’ su’ pat, şi hirezu’, da de-a ieşi ficior!»", fie în timpul actului sexual, bărbatul sau ambii parteneri trebuie să ţină gura închisă, în caz contrar sexul viitorului copil va fi feminin (datorită asocierii simbolice dintre gură şi vulvă). Faptul că reprezentările ţărăneşti despre menstruaţie şi fecundaţie există încă în forma prezentată de noi, nu dovedeşte nimic altceva decît eşecul (dacă nu total, măcar parţial) al modernizării societăţii rurale româneşti.

Mai multe