Coranul şi noi

Am auzit de atît de multe ori de la alții ce spune Coranul, încît am început să-l citesc și mi-am dat seama că este o carte mult mai mult citată decît citită. Este, poate, soarta cărților sfinte. În orice caz, este soarta cărților mari, care funcționează ca adevărate motoare spirituale ale omenirii. Coranul adună sub puterea sa aproape 1,7 miliarde de suflete, iar estimările specialiștilor demografi spun că, peste două decenii, musulmanii vor fi 2,2 miliarde, înregistrînd cea mai rapidă rată de creștere comparativ cu orice altă credință religioasă. Forța Coranului pare a fi de neoprit. Unii dintre noi se tem de această debordantă dinamică. Alții sînt fascinați de ea. Puțini, în orice caz, sînt indiferenți.

Se spun atît de multe despre Coran, încît ni s-a părut important să vedem ce anume spune Coranul. Dar ce este, de fapt, această carte? „Aceasta este cartea cea mai presus de orice îndoială, călăuzire celor temători, celor care cred în Taină, celor care își săvîrșesc rugăciunea, celor care dau milostenie din ceea ce le-am dăruit, celor care cred în ceea ce a fost pogorît asupra ta, în ceea ce a fost pogorît înaintea ta și care cred în Viața de Apoi“ (Coran, 2:2). Mai mult, Coranul este conștient de locul său între cărțile sfinte: „El a pogorît asupra ta Cartea, întru Adevăr, pentru a le întări pe cele de dinaintea ei. De asemenea, El a pogorît Tora și Evanghelia, mai înainte drept călăuzire oamenilor, precum a coborît și Legea“ (Coran 3:3). Am socotit că este necesar un Dosar al Dilemei vechi dedicat exclusiv Coranului (nu civilizației musulmane, nu derivatelor islamice de după Muhammad, nu efectelor geopolitice, ci direct Coranului!). Am găsit, cu acest prilej, admirabili specialiști români, arabiști și coraniști, experți în diverse manifestări particulare ale civilizației și culturii musulmane, cărora nu le pot mulțumi îndeajuns pentru contribuțiile lor. Am fost în asemenea măsură impresionat de ei, încît a ieșit, fără să vrem, un număr despre Coran scris în exclusivitate de experți români, ceea ce mi-a produs o plăcere deosebită. Luați acest Dosar și ca pe un mic omagiu pe care redacția Dilemei vechi îl aduce școlii românești de studii islamice.

Iar inițierea în Coran din interiorul credinței creștine, sau din interiorul ateismului ori agnosticismului, îmi pare mult mai mult decît o necesară aventură culturală pentru omul timpului nostru, deschis spre orizonturi, expus contactului cu o lume tot mai mare și tot mai străină. În toiul confruntării culturilor, cunoașterea celuilalt devine, aproape, o condiție a supraviețuirii. În satul global, este mai mult decît important să știm ce spune cartea aceea pe care vecinul o citește toată ziua, în care crede și la care se închină. 

Ilustraţie de Ion BARBU