Copilăria din societatea cunoaşterii
M-a contactat acum o săptămînă, pe Yahoo! Messenger, un tip, Marc Stănescu (marcsta nescu2008), şi a zis să fim prieteni. Era în vîrstă de o lună şi o săptămînă şi îşi construia lista de prieteni online. Nu se ştie niciodată de unde mai trebuie aflată o linie de cod pentru Linux Baby, adus vreun biberon, cerut lapte praf sau, pur şi simplu, pierdut timpul în reţea. De atunci nu am mai vorbit, probabil tatăl său (care i-a creat contul de messenger) nu a mai intrat dedublat în avatarul fiului său. Aparent o joacă de copii ce a făcut tatăl, ironic-conectat la lumea digitală. Dar dacă luăm faptele aşa cum sînt, adică virtual, avem de-a face cu: generarea unei entităţi active în lumea numerică, anunţarea ei publică (rămîne în lista de YMessenger), conservarea "apariţiei" ei cel puţin pe serverele Yahoo!. În lumea socială faptele pot fi privite aşa: extensiunea unei persoane, care nici nu conştientizează existenţa unei lumi sociale, în spaţiul virtual. În ambele situaţii s-a mai pus o cărămidă la construcţia a ceea ce cunoaştem despre lume. Nu ştim cît îl va afecta această joacă pe Marc Stănescu (care oricum are lucruri mai interesante de făcut, cum ar fi să exploreze pătuţul), dar cu siguranţă Marc Stănescu a afectat Internetul. I-a mai adus o modificare, involuntară, i-a mai oferit încă o identitate numerică care se poate încărca cu diferite sensuri. Deocamdată, ea nu este activă, dar va fi activă în următorii ani. Practicile cu care va veni Marc Stănescu online, urmînd pattern-uri din viaţa sa socială cît se poate de fizică, pot crea noi aplicaţii digitale, adică inovaţie şi evoluţie. Ne aflăm într-un moment fast al dezvoltării Internetului, dar sîntem de-abia în copilăria sa. Dacă ne gîndim că numărul global al utilizatorilor nu depăşeşte un miliard şi jumătate (17,8%) şi că mai mult de jumătate din activitatea online se întîmplă în SUA (faţă de doar 1% în Africa), reţeaua planetară de comunicare sau "noosfera" visată de Pierre Teilhard de Chardin sînt departe. Această diferenţă între ţările conectate şi cele în care gradul de pătrundere al Internetului e mic (dar şi al altor tehnologii de comunicare, cum ar fi telefonul mobil sau televiziunea) se repetă şi la nivelul utilizatorilor. Un studiu englezesc din 2005 descrie trei tipuri de utilizatori într-un spaţiu în care pătrunderea Internetului e apropiată de 100% (adică Marea Britanie): netizen-ul, adică utilizatorul principal, care foloseşte mai mult de trei aplicaţii ale Internetului (13%), utilizatorul frecvent sau utilitarist (18%), care foloseşte doar două aplicaţii, şi utilizatorul ocazional, experimental (11%). Restul de 58% din populaţie nu "călca online" acum trei ani, într-un stat în care infrastructura Internet a ajuns aproape pretutindeni. Acest fapt ar trebui să tempereze entuziasmul celor care văd în transferul online rezolvarea problemelor, de la birocraţie la educaţie. Acelaşi studiu reuşeşte să demonstreze că, deocamdată, Internetul nu dă forma societăţii în care ne aflăm, ci mai degrabă invers. Cît timp vor mai exista şi utilizatori adaptaţi la Internet, acest mediu nu va fi monolitic, ci o colecţie de practici, tehnologii, programe, moduri de interacţionare şi reprezentare care vin dinspre realitatea socială şi se pot sau nu modifica reciproc. De exemplu, dacă femeile utilizează Internetul mai mult pentru socializare şi comunicare (adică e-mail, reţele sociale, forumuri etc.), bărbaţii îl folosesc mai degrabă instrumental şi pentru recreere (joacă online, descarcă filme sau muzică, accesează site-uri pornografice etc.). Cine eşti va influenţa ce faci în reţea. Vîrsta şi statutul social sînt o pre-condiţie a accesului şi practicii online, dar nu trebuie neglijate standardele politice şi morale (cîţi chinezi au acces la canalele de ştiri occidentale şi cîţi fundamentalişti religioşi intră pe site-uri pornografice?), economia morală a casei (multe femei nu folosesc Internetul pentru că bărbaţii sau copiii lor o fac, informîndu-le indirect), capitalul cultural, identitatea de gen şi chiar moda. În cazul utilizatorilor nativi, lanţul condiţiilor începe exact invers, dinspre modă spre standardele politice sau morale. Dacă pattern-urile din viaţa de zi cu zi se regăsesc pe Internet, nu putem afirma şi contrariul, doar în cazul limitat al utilizatorilor nativi. Adolescenţii şi copiii care au acces la Internet nu au nevoie de prea multe date pentru a construi imaginea unui "celălalt": dacă acum 10 ani pe canalele de mIRC orice conversaţie începea cu asl pls (age sex location, please), acum totul se reduce la un ID de messenger şi un cont pe hi5. Dacă în 10 ani practica contactului online s-a modificat atît de mult (pentru că identitatea online e mai complexă), putem şti ce va fi în următoarea sută de ani, cînd întreaga planetă va fi conectată? Nici adevăr, nici consens Să încercăm o versiune reducţionistă: viaţa se baza în epoca premodernă pe adevăr şi cine deţinea adevărul deţinea puterea. Epoca modernă, democrată, se bazează pe consens în detrimentul adevărului. Dar pe Internet nu mai există nici adevăr şi nici consens. Ce a luat locul acum acestor două noţiuni fundamentale? Probabil reputaţia, ca formă a încrederii. Şi cum ajungi să deţii această reputaţie? Pe 5 iulie 1993, cultura populară a Internetului reţine o caricatură publicată în The New Yorker - doi cîini stau de vorbă în faţa unui computer conectat şi unul îi spune celuilalt: "Pe Internet nimeni nu-şi dă seama că eşti un cîine!". Această caricatură a devenit, pentru sociologi, o explicare metaforică a contrastelor Internetului: chiar dacă identitatea ta online poate fi una nouă, dincolo de rasa, genul sau înfăţişarea ta reale, practica pe care o ai şi datele pe care le laşi în urmă certifică de fapt că nu eşti un cîine. Această identitate mixtă, în care imaginaţia de a te simţi un cîine roz se amestecă cu numărul tău de card (absolut real, cu care cumperi de fapt zboruri low cost la Praga), poate fi o piedică în calea reputaţiei tale. Sau, de ce nu, tocmai şansa ta de a fi crezut drept un cîine roz. Internetul e un joc de negociere, uneori faţă în faţă (sau avatar la avatar), alteori interpolînd datele tale personale care certifică cine eşti pentru ordinea socială prestabilită. Am fi tentaţi să credem că Internetul seamănă cu vînzătorii de loto: alegi un loz după formă sau culoare, dar nu ştii dacă această etichetă sau bilet (label) ales de tine e cel cîştigător. Într-o epocă în care oamenii sînt oricum înregistraţi după diferite cuvinte-cheie, identitatea online nu putea scăpa de această taxonomie. Poate că opţiunile sînt purificate estetic (aleg să fiu cîine roz pentru că îmi place), dar fac parte din acelaşi mecanism. Acela în care vei fi înregistrat, categorizat şi pe viitor ataşat unor mesaje publicitare care să ţi se potrivească. Nimeni nu a scăpat online dintr-o viaţă offline plictisitoare sau controlată. Tehnologia îi sperie pe mulţi care anunţă că în "cutia neagră" nu putem intra, dar şi că din ea nu e cale de scăpare. Dar cutia nu e deloc neagră, e mai degrabă o cutie de prăjituri înconjurată de un zid de foc. Acest kitsch-fantasy e tocmai calculatorul nostru, terminalul din reţea. Pentru orice conexiune cu un site apare o prăjitură (cookie), un scurt fişier în care se înregistrează date despre tine, astfel încît la următoarea intrare să fii recunoscut şi servit, conform nevoilor şi dorinţei tale. Orice conexiune e un transfer bidirecţional, în care utilizatorul oferă informaţii despre el (IP-ul său, datele din cookie etc.), şi în care ar trebui să fie apărat de un firewall, care să blocheze conexiunile nesolicitate. Acest firewall e un set de reguli, unele a priori, altele stabilite de utilizator sau deduse de program din practica utilizatorului, dar nu e cu adevărat un gardian inteligent. Dimpotrivă, el poate interfera cu tot ceea ce i se pare suspect, împotriva voinţei tale, doar din false raţiuni de securitate. Viaţa online începe odată cu controlul prăjiturilor şi al zidului de foc, altfel acestea vor controla utilizatorul. Care este pericolul mai mare pentru utilizatorii de Internet: phishing-ul (furtul de date personale şi financiare), spam-ul (mesajele nesolicitate), pornografia sau neatenţia cu care semnează contracte la accesul pe site-urile comerciale? De ultimul pericol, 99% dintre utilizatori nu sînt conştienţi. Restul au fost mediatizate, panica morală creată de media (propagîndu-se pe Internet) şi realitatea fraudei sînt prezente în viaţa şi discuţiile noastre, dar faptul că de fiecare dată, prin accesare, sîntem de acord cu anumite condiţii puse de un străin, apărat de reputaţia sa, nu ne provoacă disconfort psihic sau moral. La fel, nici faptul că ziduri de foc sînt pretutindeni în reţea. Identitatea şi cît de bine înţelegem tehnologia sînt cele două dominante ale vieţii noastre digitale. Internetul nu e un mediu prietenos pentru cei care vin nepregătiţi. Pentru aceştia alternativa ar fi controlul absolut al informaţiei, plasarea într-un Internet oficial şi mainstream. Explorarea lor se limitează la ceea ce primesc prin web-ul brand-uit şi controlat financiar de trusturile media. Pe cînd copiii lui Kybernetes, exploratorii antrenaţi şi care nu se tem de nimic, formează (mergînd înapoi la originile Internetului) reţele alternative (darknets) peer-to-peer (adică necentralizate), generează coduri noi de comunicare, îşi aleg surse independente (mai puţin credibile), dar le interoghează critic în stabilirea încrederii. Deocamdată sînt puţini aceşti exploratori, dar generaţia lui Marc Stănescu de-abia şi-a făcut primul cont de messenger!