Copiii şi tehnologia

Cunosc tot mai mulţi copii care se nasc, după cum e o vorbă la români, cu tehnologia în mînă. Mai precis, cu tastatura şi cu mouse-ul. La nici trei ani, au deja primele noţiuni legate de calculator. Înţeleg modul de funcţionare al jocurilor, le place, se amuză, învaţă cum se deschide şi se închide această maşinărie care nouă, adulţilor, ni se pare de multe ori foarte complicată. Copiii au mai învăţat că pe computer se pot viziona mai ales desene animate, dar şi filme. La început le cer ajutorul părinţilor, dar în scurt timp învaţă paşii care trebuie făcuţi, aşa că nu mai miră pe nimeni să-şi vadă odrasla abia ieşită din scutece lucrînd de zor în faţa monitorului. Unii părinţi se sperie şi încearcă să stăvilească acest avînt, motivînd apariţia unor probleme de vedere, de exemplu. Alţii, dimpotrivă - îşi pun mari speranţe şi visează, pentru copilul lor, o carieră de succes în industria tehnologiei. Cred că şi unii, şi alţii greşesc. Computerul ar trebui văzut ca un obiect foarte domestic al existenţei noastre. Nu ştim în ce măsură va înlocui cartea de poveşti, dar ştim că este cel puţin la fel de atractiv pentru micuţi. Nu ştim dacă îi poate ajuta să înveţe mai repede să citească, dar este limpede că le stimulează interesul şi reflexele. În fine, nu ştim dacă ei vor deveni simpli gameri înrăiţi sau informaticieni geniali. Este totuşi limpede pentru oricine că fără a avea noţiuni elementare despre computer nu se poate imagina nici un fel de carieră în următorii ani. Pediatrii au şi ei părerile împărţite. Unii afirmă că abia de la şapte ani copiii ar fi bine să aibă cale liberă spre tehnologie. Alţii sugerează că vîrsta de trei ani este suficientă. Problema principală este dacă nu cumva accesul prea rapid la lumea virtuală, în dauna realităţii, poate avea efecte psihice pe termen lung. Dacă nu le va transforma personalitatea pînă acolo încît să ajungă, aşa cum se întîmplă în unele scenarii science-fiction, creiere conectate într-o reţea virtuală unde totul este posibil, spre deosebire de lumea reală, unde - nu-i aşa - visurile rămîn, de cele mai multe ori, irealizabile.