Contribuția elvețiană la înființarea New Europe College

În 1994, New Europe College București (NEC) și-a deschis porțile – la început, într-un cadru modest, dar cu intenția clară de a deveni un Institut de Studii Avansate în toată regula – al doilea din spațiul țărilor fostului bloc estic, după Collegium Budapest, deschis în 1992. 

NEC urma să devină un institut european, inclusiv din punctul de vedere al finanțării. Una dintre condiții necesare pentru ca această dorință să devină realitate era o clădire cu suficient spațiu pentru birouri, dar și cu personalitate, care să confere acestei inițiative un cadru de funcționare adecvat. Într-un tîrziu, după multe căutări, am reușit să găsim clădirea potrivită. Elveția a jucat un rol decisiv în multe privințe. Despre asta vom vorbi în cele ce urmează.

Scopul principal al acestor instituții era să consolideze cultura academică locală, mai ales prin formarea de tineri cercetători și prin menținerea unei legături cu universitarii din Europa de Vest, și să contribuie la împrospătarea personalului universităților autohtone – la București, doar în domeniul științelor umaniste și sociale. Inițiativa înființării celor două institute s-a datorat Wissenschaft-skolleg zu Berlin (WIKO) și rectorului vizionar al acestuia, prof. dr. Wolf Lepenies. Cu ajutorul diligentului său administrator, dr. Joachim Nettelbeck, prof. Lepenies a reușit să convingă politicieni, ministere, instituții și persoane private din Germania și din alte țări vest-europene că astfel de oaze independente ale cercetării și gîndirii neîncorsetate, și schimbul academic cu oameni de știință din întreaga lume sînt – după patruzeci de ani, în care aceste țări au evoluat separat de Occident – extrem de importante.

Primii parteneri din afara Germaniei care au contribuit la întemeierea Institutelor de Studii Avansate din Ungaria și, doi ani mai tîrziu, din România, au fost Fundația Landis & Gyr, cu sediul în Zug (Elveția), și Confederația Elvețiană. Aceste institute s-au bucurat de o atenție deosebită, fapt dovedit de prezența la inau-gurarea din 1992 a Collegium Budapest, primul Institut de Studii Avansate din fostul bloc estic, a președintelui federal german și a președintelui Ungariei. Antall, prim-ministrul ungar, a ținut discursul de deschidere. El a subliniat rolul de mediatori între Est și Vest (și Nord și Sud) al acestor țări și al cărturarilor lor. Collegium Budapest s-a bucurat, în scurt timp, de recunoaștere internațională.

Participarea Fundației Landis & Gyr la întemeierea Collegium Budapest a fost prilejuită de o întîlnire întîmplătoare pe care am avut-o cu Wolf Lepenies la WIKO Berlin, în aprilie 1990, cînd eram directorul Fundației. După ce deschiderea granițelor a creat o breșă în Cortina de Fier, rectorului i a venit ideea întemeierii în Ungaria – pe atunci, cea mai liberală țară din blocul estic – a unui spațiu independent al cercetării comune, a unei comunități de studiu, cum a numit-o el. Ideea i-a venit în timpul unei discuții cu președintele Academiei de Științe din Ungaria, la începutul lui octombrie 1989. După căderea Zidului Berlinului, în Europa de Est și Centrală s-a prefigurat o schimbare de paradigmă politică. În țările Europei de Vest a încolțit speranța unei noi ordini mondiale liberale, într-o Europă fără granițe. Această speranță a declanșat, în anumite țări occidentale, o euforie și o mare disponibilitate de a ajuta țările lipsite de mijloace ale Europei Centrale și de Est.

Fundația Landis & Gyr nu sponsorizase pînă la acel moment infrastructuri ale unor instituții sau organizații, nici pe plan local și cu atît mai puțin în străinătate. Dar, în contextul noii și razantei schimbări politice, Fundația era dispusă să contribuție la dezvoltarea comună a două culturi diferite, în domeniul științelor umaniste, și să ia parte la întemeierea Collegium Budapest. Landis & Gyr a reușit să atragă și Confederația Elvețiană în acest parteneriat.

La începutul anului 1992 a sosit la Berlin, ca oaspete al WIKO, o personalitate eminentă din România: Andrei Pleșu. Tocmai demisionase din funcția de ministru. Eseist și editor al revistei Dilema, filozof și istoric al religiilor, Andrei Pleșu a fost, din 1990 pînă în 1991, primul ministru român al Culturii de după căderea regimului comunist. În timpul lui Ceaușescu, el a fost exilat în provincie, fără familie și cu interdicție de semnătură. Conducerea WIKO Berlin a fost impresionată de personalitatea sa marcantă. La inițiativa WIKO, șase Institute de Studii Avansate din Europa și din SUA au pus bazele unui premiu cu numele „Noua Europă“. El urma să fie decernat unor cercetători excepționali din fostul bloc estic. Laureații trebuiau să realizeze, cu banii proveniți din premiu, un proiect important din punctul lor de vedere, în propria țară. Andrei Pleșu a fost, în 1993, unul dintre primii doi laureați. Cu banii primiți, el a pus bazele institutului pe care spera să-l înființeze. În 1994, Andrei Pleșu a reușit să le ofere unor primi cinci tineri cercetători posibilitatea de a lucra nestingheriți, timp de un an, la proiectul pe care și l-au ales. O dată pe săptămînă, acești cercetători se întîlneau în locuința lui Andrei Pleșu, unde își prezentau proiectele, în cadrul unui colocviu, și discutau problemele și evoluția cercetării lor. Aceste colocvii erau impresionante. Astfel s-a ajuns, în 1994, la înființarea New Europe College. Confederația Elvețiană s-a numărat și de data aceasta printre partenerii fondatori, alături de Fundația Landis & Gyr. Participarea celei dintîi s-a putut organiza rapid, în ultimul moment, deoarece, în contextul recentei înființării a Collegium Budapest, contactele directe cu secretarul de stat pentru Educație, Cercetare și Inovație, precum și cu directorul Ministerului Federal pentru Dezvoltare și Cooperare erau deja făcute.

Rămînea însă de găsit un sediu permanent și adecvat pentru noua instituție. Andrei Pleșu a luat legătura cu oficialitățile române. Din păcate, sediile oferite (case și terenuri) nu erau compatibile cu destinația institutului. A început atunci căutarea unei imobil sau a unui teren pe care să se poată construi o clădire nouă, în vederea cumpărării. La acea vreme apăruseră pe piață multe clădiri interesante, restituite de curînd familiilor desproprietărite. Fundația Landis & Gyr prevăzuse pentru acest proiect o sumă de pornire de un milion de franci elvețieni. Împreună cu Andrei Pleșu, Joachim Nettelbeck și cu Marina Hasnaș, arhitecta care se alăturase între timp echipei NEC ca administrator, am vizionat, fără succes, o duzină de case.

Căutarea unui sediu a luat, la începutul anului 1996, o întorsătură neașteptată. La sfîrșitul anului 1995, ambasadorul elvețian la București a fost rechemat. Succesorul său desemnat, -Jean-Claude Joseph, s-a informat la Ministerul de Externe din Berna, înainte să vină la București, despre problemele, situația de lucru și contactele din România. A aflat astfel, de la directorul de la Dezvoltare și Cooperare, de înființarea NEC și de participarea Confederației Elvețiene și a Fundației Landis & Gyr. Noul ambasador m-a sunat pentru a afla mai multe detalii despre institut. Am avut o scurtă întîlnire la Berna, aducînd în discuție și tema căutării unui sediu NEC. -Jean-Claude Joseph a făgăduit să ajute Institutul bucureștean cu tot ce-i stă în putință ca ambasador.

O lună mai tîrziu, primesc un telefon din București, de la dl ambasador. Răsfoind actele de la ambasadă, a descoperit că o casă situată într-o zonă bună, pe strada Plantelor nr. 21 din București, se află în proprietatea Confederației Elvețiene. În 1940, Elveția voia să doteze Clubul Elvețian, pe atunci numeros și activ, cu această casă. Cum însă un Club nu putea să dețină un imobil, casa a fost cumpărată de Confederația Elvețiană. Vreme de cîțiva ani, în această casă a locuit șoferul ambasadei. Fostul ambasador elvețian era pe cale să vîndă casa, nelocuită de mult timp.

La inițiativa ambasadorului Jean-Claude Joseph, Andrei Pleșu și Marina Hasnaș au putut vizita casa compusă din două corpuri de un etaj, aflată pe un teren invadat de buruieni, lat de 16 metri și adînc de 77. Pavilionul neobaroc dinspre stradă se afla pe lista monumentelor istorice protejate, dar fusese adus de locatarii ilegali într-o situație deplorabilă și avea acoperișul avariat. Al doilea corp de clădire era parțial dărîmat. Restaurarea clădirii dinspre stradă și construirea, în spatele acesteia, a unui nou corp de clădire părea un proiect fezabil.

Arhitecta Marina Hasnaș, administratoarea NEC, a purtat discuții cu Nicolae Vlădescu, un arhitect experimentat, iar Andrei Pleșu, cu președintele companiei de construcții Aedificia Carpați. Cheltuielile pentru construirea clădirii institutului s-au încadrat în bugetul de trei milioane de franci elvețieni; din fericire, bugetul nu a fost depășit. Am refuzat din capul locului să plătim „atenții și costuri de protocol“. Mijloacele financiare necesare construcției au trebuit obținute din donații, pentru a nu încărca nota de plată. Ceea ce am reușit. Fundația Landis & Gyr a contribuit cu milionul de franci elvețieni prevăzut. În mod îmbucurător, guvernul cantonului Zug și Ministerul elvețian pentru Dezvoltare și Cooperare au contribuit, la rîndul lor, cu cîte o jumătate de milion de franci elvețieni, fiecare. Fundația Volkswagen a donat un milion de mărci. Diverse fundații germane și-au asumat împreună restul costurilor neacoperite ale construcției, precum și cheltuielile pentru amenajarea casei.

Sediul institutului a fost inaugurat în octombrie 2000, în prezența cancelarului federal al Elveției, Annemarie Huber-Hotz, și a reprezentantului președintelui României. Ministerul elvețian pentru Educație, Cercetare și Inovație a sprijinit, împreună cu Fundația Landis & Gyr, funcționarea NEC, încă de la înființarea sa, cu douăzeci și cinci de ani în urmă, și continuă să o facă și astăzi. Ambele instituții au convingerea că, în felul acesta, au contribuit semnificativ la dezvoltarea comună a două culturi academice. Și vor continua să o facă. 

Heinz Hertach este fostul director al Fundației Landis & Gyr din Zug, Elveția.

traducere de Matei PLEȘU