Contactul justiţiei ruseşti cu "oligarhii"
- interviu cu Denis CENUŞĂ -
Care este relaţia dintre politică şi justiţie în Rusia?
Reformarea justiţiei este un obiectiv asumat de preşedintele rus, Dmitri Medvedev, îndată după alegerile prezidenţiale de la 2 martie 2008. Funcţionalitatea şi aplicabilitatea necondiţionată a literei legii este unul dintre laitmotivele principale ale demersurilor făcute pînă acum de Medvedev, atît pe plan intern, cît şi extern. Pe 20 iunie, preşedintele rus a subliniat importanţa dezvoltării unui sistem juridic eficient, deschis şi independent faţă de alte puteri în stat, după ce pe 21 mai, la iniţiativa sa, au fost puse bazele Comisiei pentru combaterea corupţiei, pe lîngă preşedinţia rusă. Acţiunile date nu sînt nici pe departe direcţionate către eradicarea corupţiei în interiorul eşaloanelor de vîrf ale statului, ci sînt elaborate pentru funcţionarii publici de ranguri inferioare. Declaraţia făcută de Medvedev privind necesitatea separării justiţiei de alte puteri descrie situaţia de ingerinţă păstrată din perioada preşedinţiei lui Putin. În acel timp, prin intermediul justiţiei obediente, au fost „puse la zid“ acele cercuri de antreprenori care se opuneau puterii centrale. Hodorkovski şi partenerul lui de afaceri, Platon Lebedev, sînt principalele victime ale politicilor de „segregare“ şi „răfuială“ politică aplicate de regimul lui Putin.
În condiţiile de criză, dar şi din nevoia de investiţii străine, Medvedev pune şi mai mult accentul pe schimbarea reputaţiei Rusiei şi apropierea ei de condiţiile din Occident, la capitolul stat de drept, justiţie şi combaterea corupţiei. Cele trei obiective sînt cuprinse cu precădere în „Parteneriatul pentru Modernizare“, semnat la summit-ul UE-Rusia, desfăşurat la începutul lunii iunie. Cu intenţia de a spori atractivitatea economiei ruseşti pentru investiţii occidentale, Medvedev încearcă să introducă garanţii legale pentru antreprenorii ruşi implicaţi în procese pe motive economice. Modificările în codul de procedură penală din Rusia rămîn în continuare confuze, condiţionate şi selectiv aplicabile. Or, în mod intenţionat, Hodorkovski şi Lebedev sînt excluşi din lista potenţialilor beneficiari ai amendamentelor lui Medvedev, fiind trataţi drept „comercianţi“, deşi ambii au făcut parte din categoria antreprenorilor. În continuare, judecata asupra celor două personaje are loc în circumstanţe neconforme prescripţiilor lui Medvedev, caracteristice acuzaţilor de crime extrem de grave. Potrivit redactării propuse de liderul rus, persoanele acuzate de infracţiuni de ordin economic se pot afla în detenţie doar atunci cînd nu sînt identificate numele bănuiţilor, sau aceştia încearcă să se eschiveze de la procesul de urmărire penală, sau încalcă condiţiile de arest preventiv etc. Ignorînd noul specific al legislaţiei, diferitele componente ale justiţiei ruse rămîn implacabile, exercitînd un abuz şi deservind interesele sus-puşilor care nu pot renunţa la propaganda despre lupta cu „oligarhia“ rusească.
Hodorkovski spune în corespondenţa sa că n-a făcut nimic ilegal, ci pur şi simplu a exploatat „spaţiile albe“ din sistemul legislativ, aşa cum au făcut şi alţi „oligarhi“. Este plauzibilă o asemenea explicaţie?
Argumentele lui Hodorkovski rezultă din faptul că autorităţile încearcă să aplice retroactiv normele legale privind evaziunea fiscală, adoptate după 2001. Această explicaţie figurează în cazul „Yukos vs Federaţia Rusă“, examinat din anul 2004 de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Or, Hodorkovski şi Lebedev au subliniat că autorităţile ruse apelează la mecanismele „justiţiei selective“. Reprezentanţii fostei companii petroliere a lui Hodorkovski atacă statul rus pentru încălcarea a trei articole ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului: art. 6 privind dreptul la proces de judecată echitabil; art. 1 cu privire la obligativitatea respectării drepturilor omului şi art. 13 referitor la dreptul la un recurs efectiv. Faptul că s-a ajuns la Curtea de la Strasbourg dovedeşte contextul juridic lacunar în care au fost judecaţi şefii companiei petroliere. Amintim că, în 2007, la CEDO, în cazul împotriva Rusiei, Platon Lebedev a cîştigat. În continuare, cei doi se judecă în instanţa europeană de judecată, care evită să se pronunţe tranşant în cazul Moscovei. Deşi le-a mai rămas aproximativ un an de ispăşire a perioadei de detenţie de opt ani, cei doi antreprenori sînt incluşi într-un nou proces pentru faptul că ar fi sustras volume imense de ţiţei în valoare de 890 de miliarde ruble ruseşti. Sînt voci potrivit cărora autorităţile „fabrică“ noi dosare împotriva celor doi deţinuţi pentru a-i ţine cît mai mult timp după gratii, dorind astfel să elimine subiectul de pe agenda publică şi să găsească o soluţie definitivă pentru cei doi oligarhi. Stoparea acţiunilor de judecată poate conduce la potenţiala întărire a opoziţiei politice, în prezent ciopîrţite şi prigonite de autorităţile ruse. În opinia lui Tom Lanthos, avocatul lui Mihail Hodorkovski, clientul său „este primul om de afaceri din Rusia care a creat o companie transparentă, conform standardelor internaţionale“, dar a fost înlăturat de Putin pentru că reprezenta un rival puternic. Într-adevăr, întemniţarea sa a fost decisă după ce omul de afaceri a început deschis să finanţeze postul de televiziune rusesc NTV la începutul anilor 2000 şi să se pregătească de lansarea în politică.
Şi în cazul lui Hodorkovski şi în alte arestări ale unor persoane cunoscute (oameni de afaceri, jurnalişti etc.) s-au semnalat încălcări ale drepturilor omului. Mulţi lideri de opinie şi comentatori occidentali deplîng lipsa de reacţie a guvernelor occidentale (faţă de perioada Războiului Rece, cînd Occidentul era foarte activ pe acest plan). Cum se explică acest fenomen? Doar prin „robinetul de gaze“ aflat la îndemîna lui Putin şi Medvedev?
În luna iulie 2009, preşedintele american, la întrevederea cu omologul său rus, a ridicat problema „inexplicabilei“ detenţii a lui Hodorkovski. Totodată, începînd cu anul 2004, cazurile celor doi directori ai Yukos sînt analizate de judecătorii de la CEDO. Interminabilele procese au atras atenţia întregii comunităţi internaţionale. Iar în condiţiile diverselor mărturii pe care urmează să le rostească în faţa instanţei ruse partenerii externi ai fostei companii petroliere Yukos, discuţiile pe marginea lor vor internaţionaliza şi mai mult aceste cazuri. Lipsa de acţiuni concrete şi puternice din partea occidentalilor se datorează apropierii fragile de Rusia realizată de SUA şi UE, după situaţia tensionată din Georgia şi în contextul intensificării cooperării internaţionale şi bilaterale (problematica armelor nucleare, Iranul, Coreea de Nord, Orientul Apropiat etc.). Nici măcar europenii, în baza pîrghiilor aflate la dispoziţia Consiliului Europei (CEDO) nu reuşesc să influenţeze deciziile de la Moscova în privinţa dosarului Yukos. În primul rînd, cazul lui Hodorkovski este unul intern şi extrem de politizat, ceea ce contravine principiului de neimixtiune a statelor membre ale UE în afacerile interne ale statelor terţe. Mai mult, Rusia s-a oferit să contribuie la reformarea CEDO, pînă acum blocată din cauza Moscovei. Totodată, indiferent de faptul că sînt înregistrate regrese în domeniul drepturilor şi libertăţilor omului, Uniunea Europeană continuă să avanseze în relaţiile cu Rusia, oferind asistenţă necondiţionată părţii ruse în realizarea unor proiecte economice strategice.
Ce fel de regim politic are acum Rusia? Cum poate fi definit şi caracterizat?
Reacţia împotriva mediului de afaceri incomod începută sub conducerea lui Putin este esenţială pentru menţinerea „democraţiei suverane“, care se bazează inclusiv pe eliminarea actorilor economici incontrolabili, cu declararea lor drept inamici interni ai poporului. În practică, statul rus foloseşte şantajul şi presiunile politice asupra mediului de afaceri autohton pentru implementarea diverselor proiecte economice şi sociale, în situaţia insuficienţei de resurse sau de capacităţi administrative personale.
Sondajele arată că mulţi cetăţeni ai Rusiei nu cred că democraţia le aduce avantaje şi nici nu înţeleg necesitatea unei justiţii independente. Există cu adevărat o opinie publică în Rusia?
Opinia publică din Rusia este dedublată. Pe de o parte, aceasta nu este satisfăcută de calitatea actului de guvernare, dar nu face nimic pentru a o schimba. Problema constă în gîndirea paternalistă, înrădăcinată preponderent în perioada sovietică, perpetuată de stagnarea democraţiei din ultimii zece ani, ceea ce asigură un nivel de autoritate necesar pentru supravieţuirea regimurilor „pseudo-democratice“ din Rusia. Prin aceasta se explică şi „nihilismul juridic“ alarmant resimţit în societatea rusească, care împiedică maturizarea relaţiilor dintre guvernaţi şi conducători. Lipsa de atitudine faţă de cazul lui Hodorkovski din partea opiniei publice largi demonstrează nivelul scăzut de cunoaştere a drepturilor individuale la nivel comunitar, ceea ce anulează sau diminuează rostul intervenţiilor civice ale cetăţenilor. Fără o democratizare autentică nu este posibilă schimbarea profilului comunităţii ruseşti, din obiect într-un subiect plenipotenţiar al interacţiunilor socio-politice. Ca urmare, în locul unei opinii publice conştiente şi reactive, putem observa o manifestare comunitară credulă şi tardivă, manipulată după bunul plac al guvernanţilor ruşi.
Denis CENUȘĂ este politolog, redactor-șef/coordonator al portalului www.europa.md, lansat la 5 iunie 2006 în cadrul programului Inițiative europene al Fundației Soros-Moldova. Detalii pe blogul său.
a consemnat Mircea VASILESCU