Conştiinţa muncitorească la privat
"Sînt muncitor. Păi, ce altceva, că doar muncesc. Ce dacă tata e patron? Şi el tot muncitor este." Radu ţine în mînă o cheie franceză imensă, pe care o freacă din cînd în cînd de o salopetă albastră pătată de ulei, vopsea şi rugină. Are doar 24 de ani, dar arată mai tînăr, ca un licean, cu părul lui tuns periuţă, zîmbetul şmecheresc şi privirea limpede. La cîţiva paşi se vede firma, "Motoare Diesel - Pompe - Injecţii", încadrată de "MApN Service Auto" şi "Şcoala de şoferi". O inscripţie care atrage atenţia imediat: nu vezi la tot pasul aşa ceva fix între cimitir şi biserică. Firma tatălui lui Radu se ocupă doar de partea de pompe de injecţie, prin contract cu service-ul Ministerului Apărării. "Tata lucrează ca mecanic auto de 25 de ani. A fost la stat, la garajul CC-ului, ăia de la partid, adică trebuia să fii bun pe vremea aia ca să lucrezi acolo. Şi după Revoluţie a găsit mai multe slujbe pe profilul lui, ca angajat. Daâ şi-a zis la un moment dat: ce naiba, mai bine îmi fac firma mea, asociaţie familială. Şi m-a învăţat şi pe mine meserie, care eram doar un puşti. Acum am deja vechime de şase ani. Noi doi muncim permanent, şi mai e cîte un angajat temporar." Dar, cum se întîmplă adesea, contractele mai acătării sînt tot cele încheiate cu statul. Afacerea cea mai importantă de pînă acum a familiei lui Radu este cea cu MApN-ul. La service-ul de alături, şef e domnuâ Puiu, îl prezintă Radu, cu respect. "Io nu pot să vorbesc, că sîntem de la Armată, nu particulari. Înţelegeţi? E secret. Lucrăm pentru Armată" - spune domnuâ Puiu cu o privire misterioasă,