Comunități și fapte bune
Eu cred că pandemia asta i-a făcut pe unii dintre oameni un pic mai atenți. Mai atenți la cei din jur. Mai spontani, mai săritori. De ce spun asta? Pentru că de-a lungul anului am tot văzut diverși oameni, în special femei, în special mămici, dar asta face parte oricum din statistica oficială, care au sărit să ajute atunci cînd cineva era în vreo nevoie.
Exemplul 1. M-a sunat acum două săptămîni o amică, scăpată din ghearele COVID-ului, de era cît pe ce să n-o mai văd niciodată. Mi-a spus că știe o familie tînără pe care a mai ajutat-o uneori, care are nevoie de lemne iarna asta. Cum să gestioneze ea situația, astfel încît să știe că lemnele nu vor fi vîndute, dacă ea îi comandă pentru întreaga iarnă. Păi, simplu, i-am răspuns. Faci o comandă mare care să fie dusă lunar sau comanzi lunar. Așa scapi și de teama că oamenii aceia, pe fond de sărăcie, ar putea să mai vîndă din lemne, fără să se mai gîndească și la lunile următoare. A făcut apel pe Facebook, a strîns banii pentru lemne, ba mai mulți decît avea nevoie, a făcut întocmai cum am sfătuit-o și au mai rămas și niște bani de alimente.
Exemplul 2. O tînără mi-a scris disperată, într-o zi geroasă, că a dat peste o femeie care doarme pe treptele unei scări de bloc. I-a cumpărat ceva de mîncare, ce poată să facă mai mult? Să suni la Ambulanță, care să vină să o ia și să o ducă la un adăpost. A stat acolo pînă a venit Ambulanța și a urcat-o în mașină. Scuză-mă, mi-a zis ea apoi, dar chiar nu puteam să trec pe lîngă ea, mai ales că tu mereu ne atragi atenția să nu trecem nepăsători pe lîngă oameni.
Exemplul 3. O altă amică a găsit o familie nevoiașă într-un sat al bunicilor ei. M-a întrebat ce să facă, cum să facă, că nici ea nu are job din cauza pandemiei. Întreabă-i ce le trebuie exact, i-am spus eu. Păi, nu au haine de iarnă, mi-a spus ea. OK, atunci sună-i, vezi ce mărimi poartă, întreabă printre prieteni cine are mărimile respective, să le spele, să fie curate, fără găuri etc., și le pui frumos într-o sacoșă, cumperi și niște alimente și ceva produse de igienă, cu bani adunați tot de pe la prieteni, și i le duci.
Exemplul 4. Un om bun mi-a scris cum că are de donat 10.000 de lei. Nu a vrut să i se știe numele, nu l-a interesat nimic. Să fac ce trebuie să fac. Aveam pe listă 33 de refugiați, le-am cumpărat ghete și geci și le-am dus via Moș Crăciun.
Exemplul 5. O doamnă, asistent social la un centrul social pentru bătrîni, mi-a povestit de oamenii de acolo, toți avînd peste 70 de ani, unii fără familii, toți singuri, care și-ar dori și ei niște papuci de casă, mai ales că vine Crăciunul. Am scos bagheta magică (glumesc) și am apelat la comunitatea de oameni buni a „Copacului cu fapte bune“, așa că toți bătrînii vor avea papuci de casă, treninguri, dulciuri și produse de igienă.
Exemplul 6. Un tînăr care a ieșit din sistemul de stat, pe care l-am ajutat de multe ori, s-a decis să ajute la rîndul lui, cumva, copiii din centrele de plasament. Cum să facă asta? Momentan îl ajut și îl învăț, pentru că știu că mai încolo o să se descurce singur. I-am trimis, cu ajutorul oamenilor buni, haine, alimente, produse de igienă, toate noi.
Exemplul 7. O mămică strînge mereu pamperși pentru copiii abandonați din spitale. Le duce unei asistente, iar asistenta îi duce în spital. Am învățat-o să apeleze la toate mămicile pe care le cunoaște, care să pună deoparte cîte 100-200 de lei pentru pamperși. A fost surprinsă de cît de repede au sărit mămicile în ajutor.
Exemplul 8. Niște refugiați au ajuns în România ilegal, au dormit pe străzi două nopți, am mobilizat rapid diverși oameni care ajută mereu cînd strig după ajutor, au donat bani, alimente, haine.
Exemplul 9. O doamnă a ajutat-o pe vecina ei să plece de acasă, cu tot cu copii, după ce s-a interesat unde se pot caza. M-a întrebat ce ar trebui să facă. Am sunat la un adăpost pentru violență domestică, unde au fost cazați și unde vor sta o jumătate de an. Doamna care a ajutat-o îi duce mereu lucruri de care are nevoie, apelînd la rîndul ei la prieteni.
Exemplul 10. Acțiunea „Copacul cu fapte bune“ nr. 19, care a avut loc zilele trecute, a adunat peste o mie de oameni care, în urma apelului făcut pe FB, au cumpărat ghete, geci, treninguri, papuci de casă, alimente, jucării, produse de igienă pentru peste o mie de oameni aflați în nevoi. Fără să știe cine sînt acei oameni defavorizați, au donat pur și simplu.
Exemplul 11. Am colegi în echipa „Copacul cu fapte bune“ care au venit o dată voluntari la acțiune, iar de atunci strîng periodic bani de la colegi, bani cu care cumpără cele necesare unor familii pe care le-au luat în grijă, de care aveam eu grijă pînă le-au preluat ei. Tot de atunci sînt oameni de bază în echipa „Copacului“.
V-am dat 11 exemple din anul 2020 și mai am 2020 de exemple. Ceea ce mă face să cred din ce în ce mai mult în ideea de comunitate. Mai ales la nivel micro. Mereu am militat pentru deschiderea ochilor în jurul nostru. Nu așteptați să vină cineva care să vă mobilizeze, de ajutor e nevoie peste tot. Oricînd. Dar nu oricum.
Comunitatea cred eu că ne va salva de acum încolo, dar asta înseamnă implicare și/sau empatie. Empatia se învață, la fel și implicarea, nu, nu sînt în ADN-ul nostru, fac parte din educația noastră. Iar generațiile de astăzi trebuie să crească educate deja, pînă nu ne pierdem de tot dramul de omenie.
A, și încă ceva care îmi stă mie pe suflet. Aș vrea să închei cu un citat. „Un os dat unui cîine nu este caritate. Caritatea înseamnă osul împărţit cu un cîine, cînd eşti la fel de flămînd ca şi cîinele” (Jack London). Cu alte cuvinte, a dona nu înseamnă a scăpa de hainele din dulap, înseamnă că, atunci cînd ai de scăpat de hainele (bune) din dulap, le speli, le calci, pui în cutia de donații și niște alimente și produse de igienă. La fel și cînd nu mai ai ce face cu jucăriile.
Cristina Hurdubaia este jurnalistă, fondatoare a asociației „Copacul cu fapte bune“.
Foto: Facebook / Copacul cu fapte bune