Comunismul, din auzite

8 mai 2013   Tema săptămînii

- argument -

Dau un click, intru pe site (istoriacomunismului.ro) şi mă pomenesc în plin comunism – anii ’80. Este reconstituirea unei sufragerii tipice dintr-un apartament de bloc socialist, în care îmi este cunoscut fiecare element de decor – de la ceasul cu cuc, la cutia de cacao SeaGull, „lăsată la vedere“ pe măsuţa cu mileu, sau la peştele-bibelou din sticlă, de pe etajeră. Fiecare obiect din sufrageria virtuală are o semnificaţie şi o poveste, şi declanşează o nostalgie – de altfel justificată – faţă de o copilărie pierdută pentru totdeauna într-un timp apropiat şi, în acelaşi timp, îndepărtat. Însă site-ul (o iniţiativă a Fundaţiei Soros România) nu este unul pentru nostalgici şi are un cu totul alt scop. Este o formulă deşteaptă de a „povesti“ comunismul celor care nu l-au trăit, prin recuperarea şi „explicarea“ aspectelor mărunte ale vieţii de zi cu zi de atunci. Explorînd sufrageria, te poţi „juca“ de-a comunismul – formezi cîteva numere la telefonul cu disc şi-ţi răspund voci din trecut (Atenţie! Nu se poate suna în străinătate!) care te sfătuiesc să dai foc unor cărţi subversive din bibliotecă sau te invită, pur şi simplu, la un film la cinema, deschizi televizorul alb-negru Lux L, la care poţi vedea momente esenţiale din istoria comunismului, începînd cu anul 1945 şi sfîrşind cu 1989, poţi prinde posturi la radio ori poţi afla cîte ceva despre pionieri sau cît costa o pîine, o bicicletă.

Nu-mi dau seama ce fel de reacţie ar avea un puşti de 12-13 ani care ar descoperi un astfel de site, dacă i s-ar părea cool şi ar începe să scotocească prin diferitele colţuri ale sale, manifestînd un oareşce interes, sau dacă l-ar părăsi repede pentru lumea „reală“ de pe Facebook. Totuşi, el este un bun exemplu de cum ar putea să arate o „lecţie“ interactivă (şi atractivă) despre comunism, fără tendinţa de a transforma totul în teorie, de a ideologiza sau de a întări anumite stereotipuri. În general, adolescenţii şi tinerii de azi, cei născuţi după 1989, au un interes destul de vag faţă de acest subiect, care se transformă uneori într-o fascinaţie asemănătoare cu cea faţă de ceva care s-a întîmplat destul de recent pe o insulă exotică sau pe o altă planetă, dar care nu are cum să le influenţeze viaţa în mod direct. Comunismul poate fi o curiozitate şi atît. De multe ori, folosesc termenul „comunist“ într-un mod peiorativ, cu sensul de „învechit“, „demodat“, cînd se referă la cei din generaţia bunicilor lor. Consideră şcoala drept „comunistă“, din cauza sistemului de predare, a reglementării şi a uniformizării pe care aceasta le impune. Acasă au aflat ori că „în comunism era mai bine“ (pentru că existau locuri de muncă, oamenii primeau case de la stat etc.), ori că „în comunism era rău“, însă fără argumente şi explicaţii suplimentare (oamenii stăteau la cozi pentru mîncare, se lua curentul ş.a.m.d, dar nu ştiu mai nimic despre cenzură sau despre lipsa libertăţii de exprimare). Nu prea există nuanţe – de aici şi superficialitatea cu care ei se raportează la trecutul recent. Totuşi – aşa cum reiese din acest dosar – există şi excepţii, iar o perspectivă „didactică“ corectă asupra comunismului este necesară. (Adina Popescu)

Desen de Ion BARBU

Mai multe