Computerul a şi stricat - interviu cu Vladimir DANILOV, secretar general al Federaţiei Române de Şah

Care-i starea șahului la ora actuală în România?

E un reviriment clar, se joacă mult acum. Scăderea din anii ’90 a fost oarecum logică pentru că înainte erau peste zece de cluburi de șah în fiecare județ, unde oamenii erau și angajați prin întreprinderi. Chiar și unii jucători care aveau categoria de candidat de maestru erau angajați doar pentru simplul fapt că erau jucători în cadrul echipei fabricii. După anii ’90, peste tot în sport s-a terminat cu această practică și reculul a fost puternic. Inițial au rămas foarte puține cluburi. S-a mai mers așa, din inerție. Prin 1997-1998 rămăseseră foarte puține cluburi care-și mai permiteau să plătească ceva bani jucătorilor. După asta însă, șahul a început să intre în școli, mai în­tîi prin cercuri și after school-uri. De doi ani este și materie opțională. Există un protocol semnat cu Ministerul Educației. Federația de Șah a făcut un efort și a dotat 500 de școli cu toate cele necesare pentru predarea șahului: table demonstrative, manuale, table și piese de șah. Iar la ora actuală, de exemplu, abia s-a terminat campionatul de copii și juniori, unde am avut peste 600 de participanți, care au stat la această competiție vreo douăsprezece zile. Numărul cluburilor e în creștere, sînt peste 250 active. Avem și cel puțin 16.000 de sportivi legitimați. Înainte de recul, în ’90, erau 50-60.000 de carnete. Dar atunci nu era o evidență strictă pentru că nu era nimic electronic, așa că era neclar și cîți jucau efectiv. Acum, din cei 16.000 de jucători înregistrați, peste patru mii sînt activi, joacă în turnee. Comparînd cu ceea ce se întîmplă în gimnastică, unde, în urma recentului scandal, a reieșit că mai sînt doar cîteva sute de practicanți, la noi, baza de selecție s‑a mărit. Am ajuns ca în echipa națională de seniori, care deja a participat anul trecut la campionatul european, să avem un titular de 15 ani, ceea ce nu ar fi fost posibil fără o dezvoltare serioasă a șahului juvenil. Se numește Bogdan Deac, are  ELO 2501 și două norme de mare maestru internațional. La băieți avem foarte mulți juniori de perspectivă și am și ­luat trei medalii la campionatul european de juniori. La feminin stăm ceva mai rău, dar noi încercăm să creștem numărul de practicante. Din 27 mai organizăm, la Constanța, campionatul european feminin de senioare. În fiecare an organizăm și un turneu internațional (memorialul Maria Albuleț) pentru senioare.

Vă pun o întrebare clasică, dacă nu chiar un clișeu. Cît e antrenament și cît e talent în jocul de șah? Cît de departe poți ajunge cu un antrenament serios și fără talent și cît de departe poți ajunge doar cu talent și fără antrenament?

Fără antrenament nu se poate, poți să fii tu oricît de talentat. Și, cu siguranță, au fost șahiști foarte talentați care însă n-au jucat niciodată șah, decît la nivel de amatori. Dintre cei vechi, Mihai Șubă este un exemplu de șahist foarte talentat, dar care a început șahul relativ tîrziu, adică la 18 ani. Constantin Ionescu, mare maestru, de asemenea, a început să joace abia la 14 ani. Iar în general, pentru marea performanță, vîrsta de începere a șahului este astăzi în jur de 4-5 ani. Deci, doar cu talent nu poți sub nici o formă să faci ceva. Un jucător talentat din parc nu va bate niciodată nici măcar ­vreun candidat de maestru. Pe de altă parte, fără talent, degeaba muncești, fiindcă n-o să atingi niciodată o performanță notabilă, pentru că șahul, din punct de vedere uman (deși calculatoarele încearcă să ne demonstreze altceva), este infinit, iar pentru a reuși mereu ca dintr-o sumedenie de variante să o alegi pe cea corectă e clar că, pe lîngă antrenament, trebuie să ai și intuiție. Nu poți calcula totul, cum face computerul. Bine, la șah problema nu este rezolvată complet, încă, de către computer și noi sperăm ca acest moment să fie cît mai îndepărtat. Și chiar dacă o să fie vreodată rezolvată, asta va fi doar pentru computer, pentru că între oameni n-ai cum să reții atîtea variante.

Ce a schimbat computerul în jocul de șah al oamenilor? Nu a evoluat și șahul dintre oameni pe baza computerului?

Computerul e și cu bune, și cu rele la noi, la șah. A influențat decisiv pregătirea jucătorilor, pentru că astăzi cu orice calculator poți găsi peste șase milioane de partide jucate încă de pe vremea lui Napoleon și pînă ieri. Partidele jucate la turneele cele mai puternice sînt salvate și publicate săptămînal. Deodată, eu, ca jucător, pot căpăta niște informații importante despre adversari pe care nu i-am cunoscut. Înainte, să spunem, dacă știam că jucăm cu Rusia, de exemplu, era OK. Cine e în echipa lor? Karpov, Kasparov etc. Deschideai informatoarele și-i găseai acolo. Dar, dacă jucai cu echipa Finlandei sau a unei țări mai puțin cunoscute, deja erau probleme de informare. Unde să le cauți partidele? Astăzi, ajungi la ele cu un click. Trebuie să știi doar numele adversarilor și-ți poți face o idee despre ce deschideri joacă, fie ei și din Papua Noua Guinee.

Pe de altă parte însă, computerul a și stricat șahul. Înainte șahul se juca conform unui plan de joc, era ideea să înveți șahul, să citești cărți. În ziua de astăzi, cînd îi întreb pe juniori care e idealul în acest joc, ei spun că trebuie tot timpul să faci cea mai bună mutare. Or, asta e o concepție total greșită. Ei se uită pe computer și acesta face într-adevăr cea mai bună mutare. Dar nu-și pun problema cum poți ajunge, ca om, la cea mai bună mutare. Încerc să le explic de ce eu găsesc în cinci secunde o mutare la care ei ajung după ce se gîndesc o oră. Pentru că ei se iau după computer și încearcă să calculeze cît mai bine și cît mai mult. Asta este fals. Trebuie să înțelegi jocul de șah, să știi ce e acela un plan, ce e aceea o strategie. Asta e ce au stricat computerele la tînăra generație. Computerul face uneori niște mutări foarte ciudate, pentru că el pur și simplu numără și, dacă te iei după el, riști să nu mai înțelegi nimic din jocul acesta.

Dar, în general, șahul uman a evoluat în timp? Adică un mare jucător actual e superior unui  Capablanca sau Alehin?

Sincer, nu cred. Mă gîndesc ce partide ar fi făcut jucători ca Alehin, Capablanca, Keres sau Morphy dacă ar fi avut la dispoziție programele și informațiile de astăzi. Pînă la urmă, noi și astăzi jucăm deschiderile Reti, Alehin, varianta Najdorf. Acei oameni au lăsat ceva în urma lor, deschideri care le poartă numele, finaluri celebre. Au dus o muncă titanică de dezvoltare a șahului, fără computere și fără informații.

Computerul a omorît și șahul prin corespondență?

Mai avem vreo douăzeci de pasionați care încă sînt supărați că Poșta Română nu vrea să le facă reduceri la timbre, la cărțile poștale și așa mai departe. Există o federație a șahului prin corespondență și care și-a creat, bineînțeles, un server. Oamenii intră acolo și spun mutarea. Metoda clasică a fost desființată. Pe de altă parte, în spatele fiecărui asemenea jucător de astăzi sînt unul, două sau trei computere. Bine, poate și înainte în spatele lor stătea un mare maestru care-i sfătuia. Sînt cunoscute asemenea situații. E și povestea cu individul care i-a provocat  pe doi mari jucători, cu niște oferte de nerefuzat, cu sume diferite în caz de pierdere sau înfrîngere, și care n-a făcut decît să le intermedieze mutările. I-a pus, de fapt, să joace între ei (ei neștiind asta), iar diferența de bani îi revenea întotdeauna lui.

La jucătorii amatori ce se mai întîmplă?

Mie mi se pare că și nivelul lor a mai scăzut, dar e oarecum normal, că acum mai au și alte treburi, viața e complicată. Noi avem un proiect european care are printre acțiuni un campionat european al jucătorilor de parc. Sînt convins că ar fi echipe frumoase. Vă dați seama, să-i aduci, de exemplu, pe cei care joacă în Cișmigiu, pe cei care joacă în Copou, la Iași, pe cei din parcul de la Aro din Brașov, pe cei din fața citadelei din Alba Iulia și așa mai departe… Acele echipe ar fi cu siguranță mult mai omogene decît echipele noastre de Superligă sau de Divizia A, pentru că ăia chiar sînt prieteni. Ei stau după-amieze și seri întregi în parc și își chibițează unul altuia partidele. Cred că un astfel de campionat ar avea un mare succes.

Cum privesc jucătorii de șah pro­fe­sio­niști jocul de table?

Dispreț e poate mult spus, dar, în orice caz, tratăm jocul de table cu oarecare ușurință. Nu-l considerăm un joc serios, noi fiind obișnuiți cu calculul și cu învățarea variantelor. La noi, la com­pe­tiții, nu există cutii din acelea cu șah pe o parte și table pe alta. Te-ai face de rîs să aduci așa ceva într-un concurs. Noi avem doar tabla de șah. Dar bineînțeles că este și o mare doză de ignoranță în afirmațiile mele. Sînt convins că, de fapt, și la table există combinații, strategii, deschideri, finaluri și cărți. Șahul mi se pare mai asemănător cu go. Și mai e o diferență. Șahul se joacă astăzi, extrem de mult, pe Internet. La table, dacă nu ai adversarul în față, parcă nu mai e nici un haz.

Pe Internet joacă oameni cu oameni, dar se  joacă și direct cu computerul?

Mai puțin. E neplăcut. Am jucat și eu cu computerul acum cîțiva ani. E frustrant și lasă urme. E ca și cum m-aș duce să boxez în fiecare după-amiază, așa, ca amator, cu Doroftei. Nu cred că vreau. Așa e și cu computerul. O încasezi urît de tot.

a consemnat Andrei MANOLESCU