Comisiile de etică excelează prin inactivitate <p> - <i>interviu cu Mircea Miclea</i> -

În principal, două lucruri: să recunoaştem o problemă şi să începem soluţionarea ei. Nu mai voiam să ascund sub preş, cum se făcuse pînă atunci, faptul că, adesea, concursurile pe posturile didactice sînt subminate de nepotisme, interese şi bani, că mulţi dintre cei care conduc universităţile se poartă ca nişte feudali, că studenţii plagiază, dar profesorii tac complice pentru că propria lor prestaţie didactică e lamentabilă. Trebuia recunoscut că răul se găseşte întîi în interiorul universităţilor şi abia apoi în afara lor. Soluţionarea propusă începea cu cerinţa ca fiecare universitate să-şi elaboreze codul etic (pentru care am oferit un anumit tipar), apoi să constituie comisii de etică, independente de conducerea universităţilor, care să identifice şi să soluţioneze abaterile de la etica universitară, iar la nivelul ministerului era creat un Consiliu de Etică, cu rol de instanţă de apel pentru cazurile de abuz nesoluţionate la nivelul universităţilor. Decizia mea de atunci avea la bază nu o idiosincrazie personală, ci o cercetare riguroasă, realizată de un colectiv condus de prof. dr. Mihaela Miroiu şi finanţată de o prestigioasă fundaţie germană. Reacţiile au fost foarte nervoase. Am fost acuzat că subminez încrederea în universităţi şi prestigiul universitarului, am primit replici de la universităţi că ele aveau deja de multă vreme comisii de etică şi, ca atare, la ei nu sînt probleme, am fost chiar acuzat tocmai de către personaje care aveau toată familia angajată în aceeaşi facultate că am făcut cercetarea respectivă pe bani publici fără licitaţie şi că e incorectă. Am avertizat că nu voi semna contractele de finanţare ale universităţilor pentru viitorul an, dacă nu se conformează ordinului... Cred că au fost mulţi cei care s-au bucurat cînd am plecat de la minister. Ce rol ar trebui să aibă aceste comisii în reforma din sistemul universitar românesc? Să amelioreze calitatea principalelor procese din universităţi: predarea, învăţarea, evaluarea, cercetarea şi conducerea. Nu cred în exerciţii etice fără finalitate. Există, pînă în acest moment, o astfel de comisie la nivelul fiecărei universităţi din ţară? Există în mai multe universităţi, nu cred că în toate. Din păcate, Ministerul Educaţiei nu a mai considerat că etica universitară este o problemă importantă şi nu a mai urmărit implementarea ei. De altfel, e şi greu; sînt atîtea lepre cultivate cu care intri în conflict de îndată ce pui problema eticii în universităţi. Funcţionează ele conform scopului pentru care au fost create? Au avut grijă conducerile universităţilor ca în aceste comisii să ajungă oameni docili (chiar dacă meritele profesionale ale acestora sînt evidente), care să nu tulbure apele. Ele excelează prin inactivitate. Ca să nu mai vorbim de situaţiile în care comisiile de etică sînt chiar instrumente pasive în mîna conducerii universităţilor. Cunoaşteţi exemple în care comisiile de etică s-au dovedit utile? Dar exemple în care şi-au depăşit sau şi-au neglijat atribuţiile? Îmi place să cred că aceste comisii sînt mult mai eficiente decît ştiu eu că sînt. La Universitatea Bucureşti, de pildă, s-a luat ferm poziţie în cazul situaţiei de la Facultatea de Teologie. În general însă, domnesc apatia şi şovăiala tipice mediului intelectual. a consemnat Mădălina ŞCHIOPU