Clima și geografia, temelii ale dezvoltării civilizației

Există un cumul de factori care, luați la un loc, au permis apariția și dezvoltarea civilizației. Între acești factori se detașează condițiile de climă și geografice. Dezvoltarea umană și atingerea prosperității de azi nu ar fi fost posibile fără acțiunea specială a climei și condițiilor geografice, după cum schimbarea acestor condiții (așa cum se discută azi tot mai des) poate constitui cauza dispariției civilizației din spațiul unde se manifestă azi și mutarea sa în alte zone ale planetei Pămînt. Asta pentru că, la scară istorică, nimic nu este definitiv. De la această ipoteză plecînd, credem că noi, occidentalii, ar trebui să fim ceva mai puțin aroganți. Viitorul ne poate rezerva surprize, inclusiv prin schimbarea drastică a condițiilor de mediu în care am trăit pînă acum și care ne-au permis atingerea unui nivel istoric al prosperității. Deja „vremurile” sînt în mișcare și cine are ochi să le vadă le vede. 

Deși am mai făcut-o și cu altă ocazie (Dorel Dumitru Chirițescu, Capitalismul, o dezbatere despre construcția socială occidentală, Editura Institutul European, Iași, 2016, pp. 324-328), vom proceda la detalierea cîtorva argumente ale unor mari gînditori, preocupați de subiectul pe care l-am enunțat. Există un „ceva” care poate decide pe termen lung, în mod irevocabil, dispariția civilizației dintr-un anumit spațiu terestru. Lumea noastră nu putea să apară decît într-un context climatic și geografic particular și poate să dispară dacă se modifică parametrii. Discuția despre climă, mediu și civilizație este în mod cert una justificată. Pentru a putea crea ceva durabil, omul, orice fel de însușiri ar deține, are nevoie de apă potabilă, de terenuri pe care să le cultive și de o climă care să-i permită practicarea agriculturii și, în general, care să-i permită dezvoltarea economiei. Viața nu se dezvoltă oriunde și oricînd, iar civilizația și prosperitatea care o însoțesc, la fel. 

Toynbee leagă rasa de geografie și își exprimă reținerea că cele două elemente ar fi avut vreo contribuție independentă la dezvoltarea lumii. Arnold J. Toynbee este unul dintre istoricii preocupați de problema contribuției pe care geografia și mediul înconjurător o au în dezvoltarea civilizației. El, însă, amestecă dezbaterea despre rasă cu cea despre climă și geografie, lucru cu care nu vom fi de acord. Toynbee arată: ,,…nici rasa și nici mediul înconjurător, luate ca factori independenți, nu pot constitui elementul pozitiv care, în decursul celor 6.000 de ani din urmă, au smuls omenirea din odihna ei statică, la nivelul de societate primitivă, și au făcut-o să se pună în mișcare, în căutarea plină de primejdii a civilizației” (Arnold J. Toynbee, Studiu asupra istoriei, Editura Humanitas, București, 1997, vol. I, p. 91). Evident, discuția despre rasă nu-și are nici un sens și demonstrația a fost făcută de către istorie și de către știința modernă. Deci putem considera elementul „rasă” ca fiind neutru în dezbaterea despre civilizație și prosperitate. Nu tot așa se întîmplă cu elementele despre care vorbim azi, și anume clima și geografia. Acestea sînt extrem de active în raport cu dezvoltarea umană. Este dificil să credem că o civilizație umană puternică ar fi fost dezvoltată vreodată la Polul Nord sau în zona Ecuatorului. Desigur, istoria a lucrat în mod complex. Factorii despre care vorbește istoricul citat sînt unii de ordin cultural (moștenirea culturală grecească și romană, evoluția creștinismului, Reforma bisericii creștine, apariția și dezvoltarea sistemului juridic al normelor și libertății umane) sau de ordin pur economic (dezvoltarea comerțului, apariția globalizării prin descoperiri geografice, apariția banilor din hîrtie, dezvoltarea băncilor și creditului, industrializarea). 

G.W.F. Hegel este filosoful care face lumină în problematica dezbaterii noastre de azi. Analizînd impactul condițiilor de climă și mediu asupra dezvoltării civilizației și prosperității, el este cel care face o referire directă, excluzînd zonele cu climă extremă dintre cele care ar putea duce, în vreun fel, la înflorirea civilizației. Hegel arată: ,,În primul rînd trebuie menționate aici unele condiții naturale care ar trebui înlăturate o dată pentru totdeauna din mișcarea istoriei universale: în zona arctică și în cea toridă nu se pot naște popoare care să joace un rol istoric. Aceasta deoarece conștiința care se trezește este la început numai în natură și fiecare dezvoltare a acestei conștiințe este reflecție a spiritului în sine față de nemijlocirea naturii” (G.W.F. Hegel, Prelegeri de filozofie a istoriei, Editura Humanitas, București, 1997, p. 78). Zonele geografice respective, ale extremelor, sînt prea vitrege și ,,omul nu poate ajunge la nici o libertate de mișcare” (op. cit., p. 78). Aici spiritul uman nu poate ,,să-și construiască o lume pentru sine” (op. cit., p. 78). 

Nu ne putem gîndi la o trăire umană elaborată, preocupată de spirit, acolo unde trebuințele umane nu sînt satisfăcute. Omul poate avea idealuri înalte numai după despărțirea de natură și numai în condițiile în care natura îi permite detașarea. De asemenea, nici în viitor, chiar în condiții de evoluție umană și tehnologii foarte înalte, nu putem imagina un asemenea proiect. Pe de altă parte, ca și în cazul altor elemente de sinteză, condițiile de climă și geografice nu sînt totul și ele în sine nu pot duce în mod automat la apariția unei civilizații superioare. Indiferent de condițiile bune climatice și geografice și indiferent de bogățiile de care dispun, există populații care nu dezvoltă praguri superioare de exprimare materială sau culturală. Acest proces nu se obține nici prin sine și nici chiar în contact cu civilizațiile superioare, mai mult sau mai puțin apropiate, dar cu care se află în contact și în comunicare. Dacă vom privi cu atenție o hartă a civilizației umane de-a lungul timpului, vom observa că zonele de înflorire se situează în general în jurul paralelei de 35˚ nord, ceea ce ne duce încă o dată cu gîndul la importanța climei, a geografiei și a potențialului de resurse naturale în dezvoltarea umană. Hegel arată: ,,Scena adevărată a istoriei este zona temperată, și anume partea nordică a acesteia deoarece pămîntul capătă aici aspectul continental, are pieptul lat, cum spuneau grecii. Dimpotrivă, în sud, pămîntul se fragmentează, despărțindu-se în limbi separate de pămînt” (op. cit., p. 78). Hegel consideră că legătura spiritului cu natura este o ,,temelie” (op. cit., p. 77). Baza a ceea ce construim în spirit sau în lumea materială are legătură cu natura și depinde în mod esențial de natură. Nu poți construi durabil decît acolo unde natura îți permite și în tot ceea ce construiești este nevoie de energie, pe care omul o găsește tot în natură. Nu toate colțurile planetei permit și prilejuiesc o construcție durabilă a omului.

Civilizația înseamnă economie. Economia înseamnă factori de mediu și bogății puse în mișcare în mod optim. Energia și capacitatea de a folosi surplusul de energie sînt esențiale pentru dezvoltarea și susținerea civilizației. Georges Bataille consideră că viața și economia pe planetă depind de nivelul energiei terestre care ar fi împărțită în mod neuniform pe suprafața pămîntului. Iată ce spune: ,,În principiu, viața ocupă suprafața globului pămîntesc în măsura posibilului. (…) Anumite regiuni defavorizate în care operațiile chimice care-i dau naștere nu pot avea loc sînt ca și cum nu ar fi. Dacă, însă, ținem seama de raportul constant dintre volumul masei vii și datele locale, climatice și geologice, putem spune că viața ocupă întreg spațiul disponibil. Aceste date locale determină intensitatea presiunii pe care viața o exercită în toate direcțiile” (Georges Bataille, Partea blestemată, Editura Institutul European, Iași, 1994, pp. 31-32). Pînă la urmă, despre asta vorbim atunci cînd luăm în dezbatere condițiile climatice și de mediu și legătura lor cu civilizația. Este vorba despre energie, surplus și modul în care surplusul este cheltuit și repus în circulație. Civilizația nu poate fi gîndită în afara acumulării pentru că ea este rezultatul acumulării. Or, economia înseamnă agricultură în primul rînd și condiții propice pentru a dezvolta ramurile care i-au urmat. Independența omului în raport cu natura nu a putut fi realizată decît acolo unde natura a fost generoasă cu omul. 

Vom încheia această scurtă dezbatere, despre rolul pe care clima și geografia îl au în apariția civilizației umane, prin a sublinia încă o dată că lumea în care trăim, chiar și din punct de vedere climatic, nu stă pe loc. De aceea, o conștiință comună îndreptată spre păstrarea condițiilor de climă este determinantă în sprijinul păstrării civilizației și prosperității. Modificările climatice pot fi catastrofa pe care mulți dintre noi nu o văd acum și care poate duce la dispariția lumii așa cum o cunoaștem noi azi. Alături de un război planetar distrugător, clima poate reseta viața noastră așa cum o știm azi și pe care o credem a fi eternă.

Dorel Dumitru Chirițescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu Jiu. Cea mai recentă carte a sa este Pe patul lui Procust. Reflecții despre construcția socială postdecembristă, Editura Institutul European, 2018.