Clasici şi vampiri, pe băncile şcolii

- despre o nouă generaţie de cititori-    

Voi începe prin a defini termenii literatură „mică/mare“, privind strict din perspectiva programelor şcolare de limba şi literatura română, documente care fixează reperele activităţii didactice. Judecînd dihotomic, „marea“ literatură este literatura autorilor canonici, pe cale de consecinţă, „mica“ literatură este cea a autorilor necanonici.

La liceu, există o listă de autori canonici, cea pentru examenul de bacalaureat incluzîndu-i pe: Mihai Eminescu, Ion Creangă, I.L. Caragiale, Titu Maiorescu, Ioan Slavici, G. Bacovia, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, G. Călinescu, E. Lovinescu, Marin Preda, Nichita Stănescu, Marin Sorescu. (Programa pentru limba şi literatura română – examenul de bacalaureat, 2009-2010)

La gimnaziu, nu este impusă o listă de autori canonici, ci doar obligativitatea de a alege şi texte ale autorilor clasici, opţiunea către aceştia fiind unică în cazul examenului naţional. „Se vor selecta 5-7 texte literare de bază, destinate studiului aprofundat. Între acestea vor fi incluse în mod obligatoriu şi fragmente din operele scriitorilor clasici ai literaturii române. Ele pot fi însoţite de scurte texte auxiliare (literare sau nonliterare, inclusiv contemporane)“. (Programa şcolară pentru limba şi literatura română, clasa a V-a, 2009)

În aceste documente, există şi următoarele precizări: „Autorii de manuale şi profesorii au libertatea să aleagă texte-suport în măsură să evidenţieze noţiunile cuprinse la punctele 1.2.1 – 1.2.5 şi 1.3.1 – 1.3.2. Aceste texte trebuie să respecte următoarele criterii: valoric-estetic, formativ, adecvare la vîrsta elevilor“. (Programa şcolară pentru limba şi literatura română, clasa a V-a, 2009) [...]

„În alegerea textelor se va ţine seama, în plus faţă de criteriile indicate la fiecare modul de conţinuturi, de următoarele criterii generale: accesibilitate în raport cu nivelul dezvoltării intelectuale şi de cultură generală a elevilor; atractivitate; valoare; varietatea autorilor selectaţi; volumul de lecturi propuse pe parcursul întregului an şcolar în raport cu timpul disponibil“. (Programa şcolară pentru limba şi literatura română, clasa a IX-a, 2009)

Acesta este canonul oficial, iar ceea ce am vrut să subliniez este că, din perspectiva documentelor reglatoare, în şcoală se studiază, firesc, literatura,,mare“, dar nu este interzis studiul literaturii „mici“, chiar şi a cărţii „de consum“, în măsura în care se ating finalităţile stipulate în aceste documente sau/şi palierul valorilor şi al atitudinilor.

În mod real, foarte puţini profesori abordează cartea „de consum“, subsumată literaturii „mici“. În primul rînd, pentru că nu corespunde criteriului valorico-estetic, pe care programa şcolară îl promovează. În al doilea rînd, pentru că există presiunea evaluărilor naţionale, evaluări care, după cum s-a văzut, privesc exclusiv literatura „mare“. Apoi, autorii de manuale nu optează nici ei pentru astfel de texte (deşi am văzut un manual franţuzesc în care, de exemplu, descrierea era abordată plecînd de la un text fantasy şi m-am gîndit, imediat, la „colbuitul“ codru „frate cu românul“ din manualele noastre de gimnaziu), ceea ce impune un efort suplimentar din partea profesorului, care trebuie să multiplice textele şi să creeze un set de exerciţii adecvate. La gimnaziu, există şi problema literaturii române pentru copii, care nu e foarte generoasă ca ofertă de texte-suport. Nu în ultimul rînd, din cauza inerţiei unora dintre profesori, blocaţi, încă, în tiparul abordării lirico-dramatico-patetice a textelor scrise de, neapărat!, geniile literaturii române, genii fiindcă Aşa zic eu!, şi apărute undeva între paşoptism şi postbelic, repere dincolo de care, de fapt, nu mai există literatură.

Ce e interzis devine atrăgător

Tot în mod real, însă, elevii citesc şi/mai ales carte de consum. Am început, la şcoală, un program numit 5 minute de lectură: la începutul orei de limba română, fiecare citeşte ce vrea, timp de cinci minute, lectură care poate fi valorificată, ulterior, sub forma unor fişe de lectură suplimentară, răsplătite prin bonusuri la notă. Ce citesc elevii de gimnaziu, conform listei din lunile mai-iunie 2010? Literatură pentru copii „clasică“ (universală, aproape exclusiv, excepţiile fiind Creangă, Caragiale şi alţi cîţiva autori „de manual“): Cărţile junglei, Amintiri din copilărie, Heidi, Singur pe lume, Cuore, inimă de copil, Prinţ şi cerşetor, Legendele Olimpului, Colţ-Alb, 20.000 de leghe sub mări, Ocolul lumii în 80 de zile, Momente şi schiţe etc.; cărţi din biblioteca părinţilor: Un sărut la Roma (Barbara Cartland), Crimă la Paralia, Procesul (Kafka), Moromeţii etc., dar şi: Amurg, De la A la WITCH, Glamour – Cartea fetelor, Enciclopedia zmeilor, Micul vampir, Un Lun Dun, Corby Flood, Zodiac Girls, Prinţese date uitării şi regăsite, Cronicile Spiderwick, Hagi-Murad, Enciclopedia Fantasy, O tabără de coşmar, Mister şi groază, Cartea fetelor, Reţetă împotriva răzvrătirii, Tara Duncan, X-men, Cartea secretelor, Descoperiţi minunile lumii, Brâncuşi – enciclopedie, George şi cheia secretă a universului etc. Cîteva observaţii: bibliotecile personale sînt fie foarte sărace, fie lipsesc cu desăvîrşire, iar înscrierea la o bibliotecă, alta decît cea din şcoală, este o iniţiativă exotică; preţul cărţilor este o problemă, copiii venind, de obicei, cu ediţii vechi; recent, în mod fericit, cu volume din seriile care apar cu ziare, deci mai ieftine; recomandările profesorului privind literatura română pentru copii, chiar şi cărţile oarecum „clasice“: T. Arghezi, M. Sorescu, A. Blandiana, G. Tartler, G. Naum etc. nu au sorţi de izbîndă, deoarece fie se găsesc greu, nefiind reeditate recent, fie sînt scumpe (cît despre literatura română pentru copii recentă, aproape nu există); copiii care vin la cercul de lectură citesc şi altceva decît literatură clasică pentru copii, datorită prezentărilor de carte care se fac constant în cerc, de către colegi.

Elevii citesc carte de consum poate şi pentru că la şcoală ea este, de foarte multe ori, anatemizată, drept urmare, ce este interzis devine atrăgător. Frecvent, mai ales la liceu, ei resping literatura „mare“, o simt neadecvată lumii în care trăiesc. De aici şi nemulţumirea profesorilor, care deplîng constant faptul că tinerii nu mai citesc.

Lectura de plăcere

O soluţie, cel puţin la criza lecturii şcolare, a fost găsită de Asociaţia Naţională a Profesorilor de Limba şi Literatura Română „Ioana Em. Petrescu“ (ANPRO) prin proiectul Cercuri de lectură. Iniţiat de asociaţie în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Cercurile de lectură reprezintă un proiect de cercetare-acţiune care se desfăşoară începînd din aprilie 2004, al cărui obiectiv prioritar este promovarea unei atitudini pozitive faţă de literatură prin cultivarea plăcerii lecturii. Sintagma cerc de lectură, aşa cum este promovată prin intermediul acestui proiect, denumeşte comunităţi de lectură în care 10-15 elevi, acoperind toate ciclurile de învăţămînt, se întîlnesc, în afara orelor de curs, pentru a citi şi a discuta despre cărţi de literatură, sub coordonarea unui profesor. Este ceea ce fac şi eu de cinci ani, cercul de lectură reprezentînd un context care mi-a permis să depăşesc, în mare măsură, limitările inerente orelor de curs. Aşadar, nu a intrat în competiţie cu activitatea şcolară sau nu a fost paralel acesteia, ci într-un raport de complementaritate. Mergînd pe ideea de seducere, deci promovînd lectura de plăcere, la aceste cercuri se abordează cărţi propuse de copii, texte pe care ei le citesc în mod curent, dar nu le regăsesc în manuale. Cum bănuiţi, cele mai multe vin din ceea ce se numeşte literatură „mică“: fantasy, SF, roman de aventuri, romance etc. Iată şi o listă de preferinţe, propuneri etc.: Primii mei blugi, Ed. Art, Prep de Curtis Sittenfeld (De veghe... la feminin), De veghe-n lanul de secară, J.D. Salinger, Jurnalul unui puşti de Jeff Kinney (roman în benzi desenate), Monstrul Colombre de Dino Buzzati, Biblia – David şi Goliat, Enciclopedia Fantasy de Judy Allen, George şi cheia secretă a universului de Lucy & Stephen Hawking, Cititorul din peşteră de Rui Zink, Metamorfoză de Adina Popescu, Eşti preţios de M. Lucado, Prinţese date uitării şi regăsite de P. Lechermeier, Ed. Vellant, Îngeri, zmei şi joimăriţe, Mitologie populară pe înţelesul copiilor, C. Mihalache, A. Pascu, C. Manolache, C. Voicilă, Ed. Humanitas, 2008, Cartea cu bunici, Ed. Humanitas, 2007, Pantalonii călători, de Ann Brashares, Cronicile din Narnia de C.S. Lewis, Enciclopedia zmeilor de M. Cărtărescu, Unde fugim de-acasă? de Marin Sorescu. (http://cercdelecturatcipariu.blogspot.com)

Ca să nu picăm în ipocrizie: există un timp pentru Eminescu, Shakespeare, Bach etc., aşa cum există un timp pentru Minulescu, Stephanie Meyer, pop etc. Important, pentru mine, ca profesor de literatură, este ca tînărul să deprindă gestul apropierii de carte; ulterior, experienţele variate de lectură, fie ea şcolară sau personală, din literatura „mică“ sau „mare“, îl vor ajuta să-şi fixeze reperele şi să-şi urmeze propriul drum. Asta ar trebui să dureze o viaţă.

Marilena Şerban este profesor de limba şi literatura română la Liceul Greco-Catolic „Timotei Cipariu“ din Bucureşti.