Cîteva romanţe birocratice

Romanţa unei luări de autorizaţie Te duci dis-de-dimineaţă la Registrul Comerţului. Vrei să-ţi înregistrezi firma. Programul începe de la nouă, dar ca să fii sigur, te prezinţi la nouă fără. Ajungi, acolo e deja coadă, ţi se răspunde că se stă de la opt fără, îţi zici: mă, da disperaţi mai sînteţi şi te aliniezi. Întrebi de acte, ţi se dau informaţii. Trebuie multe. Faci rost de toate, te întorci luni, să le depui. De data asta ceva mai devreme, pe la opt şi eşti deja acolo. Coadă din aia: enervantă. Care nu se mişcă. Şi-ţi vine rău de cît stai şi cînd îţi vine rîndul, primeşti o uşă direct în nas. Programul se termină la unu. Marţi vii la opt fără. Iar coadă, iar te ia cu ameţeală. Da' azi... doamna e mai bună, stă peste program. Intri pe la două. Dai dosarul, începe puricarea. Filă cu filă, act cu act, totul tacticos, totul ca la carte. Doamna se încruntă, doamna oftează, trece totuşi mai departe. Încerci să-i citeşti limbajul corpului. Termină toate hîrtiile. Zîmbeşti, triumfător. Nu-ţi poate primi dosarul. Nu mai zîmbeşti. Păi cum? Păi, aşa cum în hotărîrea AGA datele firmei sînt trecute ca antet şi nu în textul hotărîrii, aşa nici eu nu-ţi pot primi dosarul. Dar nu scria nicăieri că... Şi aici, păi uite, domnule, aici, în loc de spaţiu comercial scrie doar spaţiu! Scormoneşti febril restul actelor, îl găseşti, i-l arăţi disperat: pe actul de proprietate, scrie "spaţiu comercial". Oricum, reveniţi şi te dă afară. Miercuri, din nou, aceeaşi coadă, aceleaşi ameţeli. Doamna se uită din nou. Oftează, se încruntă din nou. Mda, actele sînt acum în regulă, dar unde-s timbrele? Timbrele? Dai imediat fuguţa după timbre, să nu se supere, că te-ntorci într-o secundiţă. Intri prin faţa cozii, înjurăturile le primeşti pe la spate. Aşa e legea junglei. Am venit, săru-mîna, cu timbruţele. Dar dosarul? Dosarul? Dosar cu şină, domnule, nu plic. Apoi... ce-i asta, dom'le, tu numerotezi filele? Păi, trebuia să numerotezi paginile, nu filele şi ce să te mai duci azi, lasă că oricum uite, foile nu-s perforate şi oricum... reveniţi! Legal! Romanţa unei terase tîrzii Afară e cald. Afară este foarte cald. Vrei să stai la o terasă, hai să nu mai stăm înăuntru, uite, afară e aşa de cald. Terase însă, mai puţin. Chiar dacă afară... Îmi răspunde zîmbind, în timp ce-mi pune pe dinainte un pahar de limonadă. Cu terasele e poveste lungă. Din aia care începe cu nu-i aşa uşor, se continuă cu nu poţi să scoţi terasa cînd vrei (cînd e cald) şi nu se termină fără un drum, două, trei spre Primărie. Că dacă nu e incintă, e domeniul public şi dacă e domeniul public, atunci ai nevoie de autorizaţie de la Primărie. Întîi de la aia de sector, după care duci dosarul la aia de Capitală, unde te întoarce la aia de sector pentru că pentru aia de Capitală nu ai toate actele. Bineînţeles, tu începi să te uiţi cam tîmp, păi cum, doamnă, păi şi anul trecut am avut aceleaşi acte pe care le am şi acum... ţi se răspunde retoric: anul trecut nu-i ca anul ăsta. În fiecare an, pentru a scoate mesele şi scaunele afară, proprietarilor li se cer alte şi alte acte. Anul ăsta e la modă adăugarea schiţei domeniului public, schiţă pe care o iei de la primăria de sector sau mai ştii tu de pe unde. Însă chiar dacă reuşeşti să blindezi dosarul cu noile cerinţe, chiar dacă îţi mai umpli buzunarul şi cu niscaiva extra timbre juridice, foi cu antet (şi fără), dosar cu şină (şi fără), hîrtii, adeverinţe, despre care nu ştii la ce-ar putea folosi, da' mai bine să fie, că niciodată nu-s de-ajuns... chiar dacă stai iar şi iar la coadă să depui dosarul şi chiar dacă, printr-un miracol, dosarul e pînă la urmă acceptat, tot nu obţii autorizaţia. Cel puţin nu înainte de 1 mai. Pentru că atunci consideră Primăria că începe sezonul, iar terasă nu poţi pune pe domeniul public înainte de începutul sezonului. . Aşa ajungi să te uiţi din ce în ce mai tîmp la duduie, după care pe fereastră, după care să îngăimi ceva (şi nu mai ştii sigur dacă e vocea ta sau nu, dacă eşti coerent sau nu) şi încerci, chiar dacă vocea te trădează, să fii politicos, cînd îi spui apăsat: doamnă, afară este foarte cald. Duduia răspunde calm că aşa e şi înţelegi dintr-o dată cum pentru unii sezonul poate veni mai repede. Deocamdată însă, buzunarul ţi-e burduşit cu lucruri inutile, gen autorizaţii, timbre, dosare cu şi fără şină, aşa că pleci, aşteptînd într-o căldură de peste 20 de grade, să înceapă sezonul. Legal... Romanţa TVA-ului plătit în avans Ai un naiv SRL de apartament. Te-ai gîndit să confecţionezi haine, pe care, mai apoi, să le distribui pe la diferite magazine. De marfă eşti sigur, se va vinde, ai făcut studii de piaţă şi ai doar lucrători de încredere şi materiale de calitate, aşa că nu te mai gîndeşti la carenţele unui sistem judiciar care permite ilegalitatea. Deşi legea presupune plătirea impozitului pe marfa vîndută la distribuitor şi nu pe banii încasaţi de la acesta, pentru rău-platnici nu există încă nici un fel de legislaţie care să-i oblige să plătească în termen. Nu există o amendare imediată a distribuitorului care, deşi îţi vinde marfa, nu achită şi suma facturată producătorului. Aşa că, majoritatea proprietarilor de magazine, cărora tu le duci marfa în vîrf de băţ să ţi-o vîndă, adăpostiţi sub această umbrelă legală, "uită" să-ţi mai dea banii. Factura făcută la înaintarea mărfii către rafturile lor te obligă doar pe tine, ca producător care ai vîndut marfa, chiar dacă n-ai încasat banii (că, deh, distribuitorul pînă nu vinde, de unde să-ţi dea?), să plăteşti impozit. Acest impozit plătit în avans, pe o sumă încasată doar în acte, nu şi în buzunar, duce ori la apelarea unei firme de recuperatori (firme căutate la greu în ultima vreme, chiar în virtutea acestor carenţe legale), ori la judecată. Pentru că recuperarea banilor se poate face legal doar prin hotărîre judecătorească, prin avocaţi şi prin dovezi peste dovezi la dosar cum că tu ai dat, dar n-ai luat. Cum eşti doar un mic SRL de apartament, distribuitor naiv de marfă pe la cinci sau şase magazine, cîte un proces cu fiecare te duce la faliment sigur. Legal. Romanţa unei ilegalităţi inevitabile Pentru a respecta legile, doar bunăvoinţa şi dorinţa cuiva de a fi onest plătitor de taxe şi impozite, nu sunt de ajuns. Pînă acum, declaraţia pentru asigurările sociale s-a schimbat de şapte ori, singurul anunţ al modificării făcîndu-se pe Internet cu doar o seară înainte de termenul-limită al depunerii. Nu există un Cod Fiscal care să cuprindă toate modificările şi taxele şi nici măcar un Cod stabil. Codul Fiscal trebuia modificat pînă în iunie 2005, urmînd ca de la începutul lui 2006 să nu se mai schimbe deloc. Modificări au survenit însă la greu şi în ianuarie şi în februarie. Există o sumedenie de taxe create de toate Ministerele şi Instituţiile nou înfiinţate. Taxă de mediu, taxă pentru deşeuri, taxă pentru maşini. Numai pentru parcul auto al unei firme trebuie să faci un întreg proiect prin care să demonstrezi cît consumă o maşină, după care, pe baza acestui consum, să calculezi cîţi bani trebuie să plăteşti etc. etc. Cerinţele pentru legalitatea unei firme mari sînt identice şi pentru o firmă mică. Taxele sînt băgate pe uşa din dos, fără a fi anunţate şi fără termen de graţie pentru aflarea lor. Schimbarea unei legi mai antrenează încă alte trei. Trebuie să fii mereu pe fază, să ai urechile pîlnie şi să apuci cît mai multe informaţii. De multe ori însă ajungi să afli de schimbarea legii, plătind amendă pentru nerespectarea ei. Legal?