Cîteva eco-zvîcniri politice

19 iunie 2008   Tema săptămînii

* Conform Ministerului Mediului, în data de 19 aprilie a avut loc la nivel naţional campania de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice de la populaţie. La acest eveniment au participat toate oraşele cu peste 20.000 de locuitori din România, primăriile de sector din Municipiul Bucureşti, firmele de salubritate, organizaţiile ECOTIC, RoRec, RECOLAMP şi ENVIRON, Agenţiile Regionale şi Locale pentru Protecţia Mediului, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi cetăţenii. Astfel, aceştia din urmă, sîmbătă 19 aprilie 2008 au renunţat la aparatele electrice şi electronice nefuncţionale, învechite şi poluante, din locuinţa proprie. * De Ziua Mediului, ministrul Mediului şi Dezvoltării Durabile, Attila Korodi, a participat, alături de voluntarii de la "MaiMultVerde", la acţiunea de salubrizare a cursului Siretului (judeţul Galaţi), în cadrul căreia peste 1700 de voluntari au strîns deşeuri de pe albiile a trei rîuri (Dorna, Bistriţa şi Siret). Organizatorii acestei mişcări - asociaţiile "MaiMultVerde" şi Tăşuleasa Social - şi-au propus ca, pe parcursul desfăşurării campaniei (28 mai-5 iunie), să strîngă peste 50 de tone de deşeuri, adică volumul unei garnituri de tren cu 10 vagoane. La amiază, demnitarul a participat la un maraton pe biciclete în Bucureşti, care a pornit din apropierea Pieţei Charles de Gaulle şi s-a finalizat în parcul Lunca Florilor. Ministrul a condus una dintre cele cinci echipe care au îndeplinit o serie de sarcini propuse de organizatori, fiecare cu o tematică specială de mediu (amenajări de spaţii verzi, risipa de apă, colectarea deşeurilor etc.). Seara, la Clubul Diplomatic din Bucureşti, s-a celebrat Ziua Mondială a Mediului. La acest eveniment au participat invitaţi de seamă din întreg spectrul social, cultural, economic şi politic. În cadrul manifestării, ministrul Attila Korodi a dat startul campaniei naţionale "Stinge lumina!", la care au participat peste 20 de oraşe din întreaga ţară. În cadrul aceluiaşi eveniment, au fost făcute publice rezultatele plantărilor din cadrul celei de-a doua ediţii a mişcării naţinale de voluntariat "Milioane de oameni, milioane de copaci". * Tot de Ziua Mondială a Protecţiei Mediului, premierul Călin Popescu Tăriceanu le-a cerut membrilor Cabinetului să contribuie la reducerea poluării. Premierul le-a cerut miniştrilor ca, măcar de Ziua Protecţiei Mediului, să dea un exemplu şi să renunţe la maşinile de serviciu. Ceea ce domnii miniştri au şi făcut. Doar în ziua aceea, desigur.

Mai multe