Cîtă întîmplare, cît control?

Există unii indivizi cu mai mult noroc decît alții? Atrag unii oameni ghinionul („Și la toți le-o dat cu carul / Numai mie cu paharul”)? Sînt unele societăți mai ghinioniste decît altele? Istoria sau politica au de-a face cu norocul? Îți poți face singur norocul? În ce măsură asemenea lucruri sînt hazard pur și în ce măsură țin de atitudine, de mentalități? Sînt cîteva întrebări pe care ni le punem la începutul unui an în care e firesc să sperăm, fiecare în parte și toți la un loc, că vom avea mai mult noroc.

Există o așa-numită „știință a norocului”, iar studiile de specialitate au demonstrat ceva ce era de bănuit, faptul că norocul unui individ ține și de felul în care îi este „setată” o anumită parte a creierului, responsabilă cu conexiunile. Și în ceea ce privește norocul „istoric”, ceva poate fi intuit, anume că societățile mai contemplative, cu mentalități mai pasive (cele orientale de obicei), privesc norocul ca pe un dat de la natură sau de la divinitate, în vreme ce societățile mai active, occidentale, caută să-și creeze cît mai multe șanse și să lase cît mai puțin la voia întîmplării. Comparate cu atenție, proverbele diverselor popoare pot denota unele asemenea diferențe de perspectivă. Locuitorii României par a miza destul de mult pe noroc, ceea ce se poate deduce din faptul că își fac asigurări de toate felurile, mai rar decît occidentalii (și chiar din constatarea că se vaccinează anti-COVID mai greu).

De neevitat însă, cînd vorbim despre noroc, sînt jocurile. Industria pariurilor sportive a cunoscut o ascensiune fulminantă în ultimii ani. Se vede cu ochiul liber cum aproape în fiecare sat, oricît de izolat, a apărut o agenție de pariuri. Oare au învățat dintr-odată românii să parieze? E un nou microb național? Văzînd cum mizează oamenii din Buzău sau din Zalău nu doar pe meciuri de Liga 1 sau pe partidele de tenis, ci și pe meciuri de hochei, pe cursele de cîini din Pakistan sau pe rezultatele jocului de cricket din Australia, nu poate decît să te cuprindă mirarea. Nu cumva „păcănelele” de odinioară au fost înlocuite masiv de pariurile sportive, care pot oferi și speranța unui oarecare control? De foarte multe ori, nu pare a fi vorba atît de știința jocului, de pariatul în cunoștință de cauză, cît de speranța unui cîștig ușor. O speranță care nu rareori se transformă în dependență. Acesta e un alt capitol pe care încercăm să-l descifrăm: de ce, cum, la cine și cît de mult se manifestă această dependență și în ce fel se tratează.

Dincolo de toate, sperăm că aceia care citesc sau scriu despre noroc îl vor și atrage.