Cîrlige salvatoare

Iubesc desenele animate pentru că iubesc poveștile pentru copii, fie ele scrise sau ecranizate. Există cîteva personaje de suflet pentru mine. Pe primul loc este Scrat din Ice Age. Dar mai am un personaj la fel de drag: rățușca cea cu frică de apă care reușește în cele din urmă să înoate, urmînd sfatul celor mari, care îi dăruiesc un băț-cîrlig fermecat cu ajutorul căruia să se agațe de cer pentru a fi în siguranță și a nu se îneca. Ei bine, mie poveștile mi-au oferit și continuă să îmi ofere asemenea cîrlige de siguranță, care îmi dau curaj să mă arunc zi de zi în lumea asta complicată, plină de neprevăzut și populată de oameni deseori crescuți excesiv de mari.

Sînt sigură că nu doar pentru mine imaginile, personajele, basmele Disney au jucat un rol important în conturarea unor repere morale, în confruntarea cu tot felul de frici (de întuneric, abandon, moarte), în înțelegerea consecințelor propriilor acțiuni sau în dezvoltarea unui spirit ludic și imaginativ de raportare la lume. Copiii, mai ales în primii ani de viață, cînd ecranul de rezistență la discursurile normative este mai redus și raportul de „forțe“ dintre ei și  socializatorii importanți din viața lor este net în defavoarea lor, folosesc din plin basmele pentru a da sens lumii din jur.

Desenele animate, alături de literatura scrisă de copii sau de personaje mitice precum Moș Crăciun, sînt sursele principale care formează cultura simbolică a copilăriei Vrejul fermecat sau spanacul-minune, sărutul din Doamna și vagabondul sau expresia „Eva…“ din Wall-E au devenit meme culturale (R. Dawkins) – recognoscibile și pline de semnificații oriunde pe planeta asta.

Sigur că acum, matură fiind, pendulez între atitudini contradictorii față de fenomenul Disney. Am pe agenda de urgențe de văzut noua versiune Disney a Micului Prinț. Dacă mă gîndesc la Mickey, Bambi, 101 dalmațieni, Albă-ca-Zăpada, Rapunzel, Brave, Alice sau la personajele din  Frozen sau Inside Out, trebuie să admit că sînt în continuare o „dependentă“ de filmele Disney. Dacă mă iau mai în serios ca sociolog, văd și industria Disney, hiperrealitatea cu efectele ei perverse, construită de imperiul Disney. Iau seama și de disneyizarea basmelor după rețete bine construite de echipe de storytellers interdisciplinari corporatiști și atunci devin mai nuanțată, mai critică la adresa fenomenului Disney, înțelegînd și demersurile obscure ale industriei de comercializare a copilăriei, de impunere a unor valori dominante ale economiei de piață cu puternice nuanțe consumeriste.

Cît despre disputa cărți pentru copii sau filme de desene animate, ea mi se pare irelevantă, dacă este formulată în termeni strict dihotomici. Cărțile cele mai citite de copii (în principiu, cele bune, desigur, și bine promovate!) vor ajunge să fie ecranizate, unele chiar de Disney. Majoritatea desenelor animate au la bază cărți bune pentru copii. Industria de desene animate are nevoie de cărți bune, așa cum autorii de literatură pentru copii au nevoie de oportunitățile de vizibilitate oferite de industria cinematografiei. E adevărat că, uneori, ecranizările modifică poveștile – adaugă sau scot personaje în funcție de climatul cultural al momentului (prințese de culoare, cupluri de aceeași orientare sexuală, inserții de tematici ecologiste etc.), modifică acțiunea (de exemplu, surorile Cenușăresei, în versiunea originală, își taie degete și își retează călcîiul pentru a le încăpea piciorul în pantoful de sticlă, iar Frumoasa din pădurea adormită este violată în versiunea originală scrisă a poveștii). Dincolo de toate astea, cartea de copii și filmul de animație fac casă bună. Împreună alimentează constant repertoriul cultural fundamental atît pentru maturizarea celor mici, cît și pentru dematurizarea celor mari!

Sînt încă multe cărți de copii pe care aș vrea să le văd ecranizate în varianta Disney: Pippi Șosețica, Momo sau Melancolica moarte a băiatului Stridie – deși în acest caz nu cred că  Tim Burton ar fi foarte încîntat de ideea mea. Încerc să îmi imaginez, de asemenea, cum ar arăta ecranizările Disney construite în prelungirea operelor unor autori contemporani  autohtoni.

Laura Grünberg este sociolog și scriitoare de cărți pentru copii. Cea mai recentă apariție: Să creștem mici, Editura Arthur (2014).