Cioran Emil, emo din anii ’30

2 octombrie 2009   Tema săptămînii

Vara anului 2008 a fost dedicată generaţiei emo: de la tabloide la ziare serioase, forumuri, bloguri şi emisiuni de televiziune, toate anunţau, într-o simfonie a panicii, marele pericol social. O generaţie de sinucigaşi apăruse sub ochii vigilenţi şi puri ai unei societăţi minunate. Oare ce se întîmplă cu aceşti adolescenţi, de ce se joacă de-a emotivii, de ce se îmbracă aşa, de ce sînt rebeli fără cauză? Nu exista zi fără o poveste emo, au apărut şi bancuri, doar articolul de pe Wikipedia a rămas la fel de prost. Acest fapt e simptomatic: nu există o cultură, un cult sau o ideologie emo " cine să scrie articole serioase despre un fenomen umflat artificial de mass-media în căutare de subiecte fierbinţi? Emo e o etichetă cu o circulaţie largă: poţi fi un pic gothic, un pic punk sau un pic poet sensibil şi ţi-ai cîştigat ştampila. De altfel, după unele opinii, odată cu anul 2000, asistăm la al treilea val emo. Unii susţin că din tot curentul a mai rămas doar partea de fashion şi stil. Alţii vorbesc despre întoarcerea agentului emoţional în lumea socială dominată atîta vreme de agenţi raţionali care-şi maximizează profitul. Cert e că odată cu apariţia unei noi zone de discurs " criza ", generaţia emo n-a mai stîrnit interesul nimănui. Dar în laboratoarele panicii, cu siguranţă se pregăteşte ceva pentru 2010. La finalul anilor ’90 eram elev de liceu şi în jurul meu era plin de emo care nu ştiau că sînt emo. Toţi citeau Cioran. Sinuciderea era un subiect la ordinea zilei, a fi un neadaptat " un titlu de glorie, decadenţa " un stil de viaţă. Singura diferenţă faţă de 2008 era lipsa stilului vestimentar şi a conturilor de hi5 unde să-ţi pui pozele disperării. Cioranienii emo ai anilor ’90 ţineau jurnal intim offline şi se retrăgeau în singurătatea parcurilor din oraşele postindustriale. Anii ’90 au fost mai dinamici, aşa că subiect pentru panica morală erau sataniştii şi ale lor ritualuri de sînge, carne şi cimitire desfundate. Cioranienii nu puteau decît să viseze la gloria sataniştilor de conjunctură care purtau tricouri cu formaţii rock care acum nu mai există. Fenomenul panicii morale a fost studiat încă din anii ’70 ai secolului trecut. Dealerii de droguri, rockerii, punkiştii " toţi au stîrnit, la vremea lor, o reacţie de respingere şi acuzare. Avem nevoie de devianţi să putem afirma normalitatea noastră. Şi cum devianţii pot fi aleşi din spectrul larg al celor diferiţi, care nu se înregimentează stilului social dominant, e la îndemînă să găsim grupuri minoritare care pot simboliza răul, destabilizarea, pericolul social. Toată lumea e îngrijorată de emo-kids: de ce sînt aşa, ce îi nemulţumeşte, de ce au drame interioare etc.? Un caz izolat " o sinucidere " aruncă totul în aer: analişti de mare fineţe de la The Sun sau Libertatea afirmă răspicat că între noi, cei normali, şi ei, cei deviaţi, e o prăpastie de netrecut. Apoi se naşte consensul: emo-kids sînt o ameninţare pentru cultura şi societatea noastră, bazate pe ipocrizie. Consensul e şi punctul final al panicii morale. Am aflat cine sînt duşmanii, acum putem să schimbăm relaxaţi canalul. Ca întotdeauna, reacţia majorităţii e disproporţionată în raport cu faptele. În fapt, emo-kids nu sînt decît o minoritate între adolescenţi, o minoritate care afirmă vestimentar şi prea puţin ritualic predilecţia pentru explorarea negativului, pentru probleme metafizice. Nu sînt neadaptaţi, au instincte de grup, au umor şi folosesc lamele de ras pentru a-şi testa limitele. Cu ce ar fi mai periculoşi pentru societatea noastră multilateral dezvoltată decît adolescenţii care se bat pe stadioane? E cert că modelul pe care îl propun nu poate stîrni simpatie, dar e un model clasic, de la tînărul Werther încoace. Războiul împotriva drogurilor, vînătoarea de vrăjitoare, ritualurile sataniste, emo-kids " există o legătură între toate acestea: teama difuză faţă de alt stil de viaţă, teama faţă de ceea ce este diferit şi necunoscut. Consumatorii de droguri, vrăjitoarele, sataniştii sau copiii emo nu vor fi niciodată o majoritate care va răsturna valorile societale. Dar lor li se vor adăuga noi şi noi categorii de devianţi, de la perioadă la perioadă, pentru a fi siguri că normalitatea noastră e bine păzită.

Mai multe