Cine va salva Capitala Culturală Europeană 2023?

Prima jumătate din viață mi-am trăit-o în epoca sîrmei. Am văzut, atunci, de multe ori, cum lucruri ce păreau imposibil de reparat se „rezolvau” simplu și rapid. Degeaba aveai bani, pile ori cultură dacă n-aveai o sîrmă la-ndemînă. Și, în consecință, bănuiesc că în fiecare casă din România găseai de la liță pînă la oțelită.

Probabil că datorită acelei epoci am căpătat un soi de optimism care, mai accentuat ori mai temperat, m-a însoțit în a doua jumătate a vieții. Nu se poate să nu se poată! Imposibil să nu fie o soluție! Și fiindcă mă întrebați ce și cum va fi cu proiectul (să-i zicem și noi ca toată lumea) Timișoara – Capitală Culturală Europeană 2023, încerc un răspuns. Cît mai logic, luînd în calcul desfășurarea de pînă acum a acțiunii și contextul.

Chiar dacă anii care au trecut din ziua anunțării că orașul în care trăiesc a ieșit învingător în competiția cu București, Cluj-Napoca, Baia Mare și pînă azi n-au luminat mai deloc, nici datorită vitezei timpului, nici prin oamenii și instituțiile implicate – să nu uităm sloganul „Luminează orașul prin tine!” –, o minune tot se va petrece. Pe ce-mi bazez afirmația? Imediat!

Dacă n-ar fi existat scandaluri reflectate în presă despre TM 2021 și, apoi, odată cu amînarea proiectului din cauza pandemiei de COVID-19, despre TM 2023, sînt convins că timișorenii ar fi uitat că orașul lor se pregătește să devină, cînd în ’21, cînd în ’23, Capitală Culturală Europeană. Iar asta pentru că Asociația care ar fi trebuit să întețească spiritul comunității și să găsească soluții ca să îl implice în desfășurarea evenimentelor a eșuat. De ce? Fiindcă s-a greșit încă de la început și, mai ales, pentru că s-a persistat în greșeală. Anume, s-a crezut că „arhitectul” care a realizat – nu de unul singur, ci împreună cu o echipă mare, din care au făcut parte, fie doar și cu o idee bună, mulți actori culturali din Timișoara și din afara ei – proiectul cîștigător va fi și persoana cea mai bună ca să îl pună în operă. Adică arhitectul să se transforme, peste noapte, în constructor și să conducă asociația.

E, și cu toate că nu „ridicase” nici măcar o căsuță de camping pînă atunci, cu toate că echipa inițială de… arhitectură și-a luat tălpășița odată ce și-a dat seama cu ce meșterilă Manole trebuie să facă o ditamai construcția multietajată și de mii de metri pătrați, cu toate că o serie lungă de oameni de și din cultură, care vedeau că nimic serios nu se întîmplă pe șantier, au trimis tot felul de semnale, mai ales prin intermediul mass-media și al rețelelor de socializare, către primar (șeful cel mare), arhitectul a rămas, pînă acum puțină vreme – adică inclusiv într-unul dintre cei doi ani de grație cît a mai primit Timișoara de la Comisia Europeană –, în fruntea proiectului. Iar asta, deși noul primar ales a anunțat, încă de la începutul mandatului său, în toamna lui 2020, că așteaptă demisia constructorului-arhitect, fiindcă era evident că lucrurile intraseră de multișor într-o fundătură. A venit demisia, dar după un an, la finalul lui 2021.

Am făcut acest scurt istoric al poveștii bănățene ca să se înțeleagă de cîtă nevoie e de-o sîrmă. Și chiar dacă nu mă bazez decît pe instinct și pe intuiție în acest „caz”, pot face pariu că ea, sîrma, va apărea ca din pămînt (sau ca din cer?), salvatoare, va lega lucrurile și le va face să funcționeze. Nu ca pe un Lamborghini, dar nici ca pe un Lăstun. Nu credeți?! Mai vorbim la anul, cînd ne vom întîlni în capitala Banatului, unde numeroase și excelente evenimente culturale vor avea loc de-a lungul și de-a latul anului 2023. Și încă mult după aceea…      

Robert Șerban este scriitor și jurnalist cultural.

Foto: Matei Martin