Cine poate face curăţenie - publicul, CNA sau clienţii de publicitate?

„Arta cinematografică, din cauza importanţei ce are în public şi cererii intense, necesită capitaluri mari. (…) Din cauza însemnătăţii pe care o are capitalul, cinematograful a ajuns, degenerînd, mai mult industrie decît artă“ (M. Socianu, 1924; citat extras din volumul Bucureştiul subteran – cerşetorie, delincvenţă, vagabondaj, coordonat de Adrian Majuru).

Acum aproape 100 de ani, publicistul marca, practic, cele două elemente fără de care nici un produs media nu poate exista: banii şi publicul. Degeaba ai public, dacă nu există finanţare. Cum la fel de inutil este să lansezi un titlu sau o emisiune dacă ai susţinere financiară, dar publicul nu este interesat.

Linşaje mediatice pe TV, limbaj injurios, vulgaritate, prost gust. Cine poate rezolva situaţia? Publicul? Consiliul Naţional al Audiovizualului? Televiziunile? Clienţii de publicitate? Toţi ar putea, puţin cîte puţin, dar cea mai aprigă şi cu efect imediat este lovitura la buzunar. La finanţare.

Imoralitatea, carenţele de etică, moliciunea coloanei vertebrale nu figurează la nici un capitol al legii. Consiliul Naţional al Audiovizualului poate interveni doar în măsura în care legea prevede sancţiuni.

Invocarea telecomenzii nu are nici un efect. Este binecunoscut cazul News of the World, de acum cîteva decenii. Era pe val, dar tabloidul a fost la un pas de faliment cînd s-a relansat după un sondaj printre cititori. Declarativ, nimeni nu mai dorea scandaluri. Tabloidul a pus în practică doleanţele şi a fost în pragul dezastrului: vînzările s-au prăbuşit. S-a întors la ce ştia cel mai bine să facă. Din păcate, nu pe public trebuie să ne bazăm.

Am auzit chiar de la un membru CNA această soluţie: puneţi mîna pe telecomandă. Nimic mai comod. Explozia mocirloasă pe care o vedem scurgîndu-se pe ecran în zoaie aducătoare de rating nu ar fi fost posibilă fără decăderea CNA. Instituţie care încearcă să cureţe piaţa TV, dar care este îmbibată la rîndul ei de interese politice şi jocuri personale, CNA şi-a pierdut orice urmă de respect din partea televiziunilor. Amenzile repetate nu calmează staţiile. Dimpotrivă, le înverşunează.

Îmi aduc aminte un episod din 2000, cînd plana varianta lui Vadim Tudor preşedinte. Între cele două tururi, CNA şi posturile TV au ajuns la un acord. Mai bine cu răul mai puţin rău (recte, contracandidatul Ion Iliescu). A fost printre puţinele cazuri în care CNA şi posturile TV au văzut, împreună în aceeaşi sală, interesul public.

Ce se întîmplă acum cu televiziunea s-a întîmplat la începutul secolului trecut cu cinematograful: „alunecarea pe povîrnişul senzaţionalului stupid şi ieftin“ i-a fost reproşată tînărului, pe atunci, cinematograf, după cum scria publicistul M. Socianu, în 1924.

Ce interes au televiziunile să-şi cureţe ograda? Pentru moment, nici unul. Pe termen lung, ar avea, dar acum e vorba de supravieţuire. O analiză la rece arată că practicile care au legătură cu etica şi bunul-simţ nu prea aduc rating. Atacul la persoană hrăneşte un public care se simte răzbunat. Un alt public îşi găseşte confirmate părerile la o altă staţie. Ce pot face ziariştii şi realizatorii? „Am o familie de hrănit“, spunea un realizator TV acum cîţiva ani, într-un interviu. Dacă mai adăugăm criza din ultimii ani şi dominaţia patronatului, nici de la ziarişti şi realizatori nu vedem soluţia.

Ce mai rămîne? Capitalul. Finanţarea. Banii. Clienţii de publicitate.

În industrie se cheamă, preţios, „asociere de imagine“. În popor se spune ceva mai simplu: ruşine. Îmi place să cred că, în mod natural (şi asta vine în timp), clienţii vor realiza că asocierea cu un tip de conţinut le va împrumuta şi lor aceeaşi imagine. Bunul-gust şi bunul-simţ nu se pot impune cu măciuca. Dar revelaţia lor poate lovi la fel de năprasnic. Direct în vînzări. Asta cere publicul, se invocă cel mai des de către televiziuni. Un argument incomplet!

Asta cer şi clienţii de publicitate: audienţă! Altfel nu dau banii. Cîtă vreme nu vor fi afectate la buzunar, televiziunile vor continua pe aceeaşi linie. La fel cum, cît timp vînzările lor vor fi sus, iar publicul nu îi va arăta cu degetul, clienţii de publicitate îşi vor promova în continuare produsele lor în astfel de programe.

În loc de concluzie. Anul trecut, emisiunea Acces direct a pus-o în ipostaze umilitoare pe Ioana Tufaru. După ce lista clienţilor de publicitate ai emisiunii a fost publicată pe site-ul Paginademedia.ro, subsemnatul a fost acţionat în judecată. Ce i-a deranjat? Aprecierile despre conţinutul emisiunii? Nicidecum! Cîţiva clienţi de publicitate s-au retras de pe post.

Într-o industrie cinică, fără principii, lovitura la buzunar doare mai tare decît bătutul obrazului. Se poate, dar chiar se vrea? Sau mai exact, cine ar vrea?