Cine pe cine salvează
Sîntem asaltaţi zilnic de relatări despre evenimente dintre cele mai catastrofale: inundaţii, incendii, explozii, cutremure şi cîte altele. Ştirile încep şi se termină cu accidente pe şosele, clădiri prăbuşite, case incendiate, localităţi inundate. Cine intervine în cazul acestor calamităţi şi cine ne apără de asemenea evenimente? Vorbind din punctul de vedere al autorităţilor, putem spune că lucrurile sînt bine reglementate. România dispune de un cadru legislativ bine structurat atît în privinţa instituţiilor care asigură intervenţia în situaţii de urgenţă, cît şi referitor la administrarea acestor situaţii. Salvarea, poliţia, pompierii, jandarmii ş.c.l. sînt tot atîtea instituţii menite să acorde asistenţa şi sprijinul necesar celor aflaţi în pericol. Mai mult, acest cadru legal este armonizat cu legislaţia Uniunii Europene şi cuprinde normative noi, adaptate necesităţilor contemporane. În plus, statul a manifestat, în ultimii ani, o preocupare constantă pentru a asigura o cît mai bună intervenţie în cazul unor asemenea evenimente. În decembrie se împlinesc patru ani de cînd reforma instituţională a reunit Pompierii cu Protecţia civilă, formînd ceea ce se cunoaşte sub denumirea de Inspectorate pentru Situaţii de Urgenţă. Acestea au fost profesionalizate (ca să folosim termenul oficial), militarii în termen fiind înlocuiţi cu subofiţeri profesionişti, specializaţi în diverse tipuri de urgenţe. S-au dezvoltat, cu bune rezultate, echipe de intervenţie la accidente - SMURD, care asigură descarcerarea răniţilor şi primul-ajutor medical pînă la sosirea ambulanţei -, echipe de scafandri, de salvare de la adîncime sau înălţime ş.a.m.d. Astăzi, pompierii militari intervin nu numai în situaţii cum ar fi incendiile, ci şi inundaţiile, accidentele, descarcerările, alunecările de teren - în general, la tot ceea ce înseamnă salvarea bunurilor şi a persoanelor. Mai exact, legea spune "salvarea vieţii, a bunurilor şi a mediului". Este în derulare procesul de completare, înnoire şi diversificare a dotării cu echipamente şi utilaje necesare diverselor tipuri de intervenţii. În derulare spun, pentru că aceste echipamente sînt scumpe, iar bugetele, în România, nu sînt niciodată suficiente. Eforturi au fost făcute şi în alte direcţii. A intrat în funcţiune, de ani buni şi cu rezultate şi mai bune, numărul unic de telefon pentru urgenţe - 112, care recepţionează toate apelurile de ajutor, pe care le direcţionează, în funcţie de natura lor, spre ambulanţă, poliţie, pompieri etc. Ce să mai spun? În România există o semnificativă activitate de prevenire atît a incendiilor, cît şi a altor categorii de calamităţi. Inspecţiile de prevenire desfăşoară o laborioasă muncă de prevenţie pentru toate tipurile de riscuri. Între acestea există o complexă colaborare: interdisciplinară, interministerială, interinstituţională. Poţi reduce riscul de incendiu sau de inundaţie, dar nu poţi reduce riscul de seism. Însă poţi să te pregăteşti să reduci numărul victimelor sau mărimea pagubelor. Statisticile europene, de exemplu, arată că România înregistrează una dintre cele mai scăzute rate de incendii la mia de locuitori, situaţie mult mai bună decît în multe state dezvoltate economic. Uite că sîntem şi noi pe primul loc la ceva şi în sens pozitiv. Iar lumea ştie asta şi simte că este protejată în cazul unei urgenţe. Dovadă, sondajele. Conform unui recent studiu internaţional al GfK Research, serviciile de pompieri din România beneficiază de încrederea a 94% dintre cetăţeni, situîndu-se, din nou, pe primul loc în preferinţele populaţiei. Remarcabil, putem spune, avînd în vedere că puţine instituţii în România de azi mai beneficiază de asemenea credibilitate! Reacţia celor în cauză a fost cît se poate de promptă: "Pompierii sînt apreciaţi datorită misiunilor complexe cărora trebuie să le facă faţă; cetăţenii sînt primii beneficiari ai profesionalismului lor, iar aceste rezultate încununează eforturile şi onestitatea de care ne străduim să dăm dovadă" - declara reprezentantul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, după publicarea rezultatelor. Şi iată cum, una peste alta, s-ar părea că stăm şi noi bine la ceva. Dar, din păcate, nu e chiar aşa. Pentru că problema, aici în "ţărişoara noastră", se află în altă parte. Şi anume, la beneficiar. Adică la cetăţean. Românul îşi doreşte, din ce în ce mai mult, ca Statul să aibă grijă de el. Dacă arde, să vină pompierii să stingă focul. Dacă ninge, să iasă Primăria să cureţe zăpada. Dacă plouă, să vină ăştia cu bărcile. Dacă... Dar şi dacă noi, cetăţenii, am fi mai atenţi de pericolele la care ne expunem, dacă ne-am asigura casa împotriva calamităţilor, dacă am fi mai atenţi la propria siguranţă, poate ar fi mai puţine accidente, mai puţine pagube, mai puţine victime. Experienţa altor ţări europene arată că acolo unde societatea şi-a înţeles mai bine rosturile, securitatea cetăţeanului porneşte chiar din mijlocul comunităţii. Anglia şi-a dezvoltat, odată cu societatea industrială, sistemul de asigurări şi, de aici, un întreg mecanism de autoapărare. Germania a construit, de-a lungul timpului, un întreg corp de voluntari gata să intrevină în situaţii de urgenţă, potrivit pregătirii şi antrenamentelor la care participă. Franţa a organizat un vast sistem instituţional al securităţii civile, acoperind tot mai mult riscurile cotidiene. Şi instituţiile româneşti s-au dezvoltat, modernizat şi adaptat la necesităţile de zi cu zi. Dar nu s-au modernizat şi cetăţenii. Noi am rămas, în mare parte, doritori de asistenţă. Pasivi. Aşteptînd ca autorităţile să facă şi să dreagă. Am trecut de o vară caniculară, în care zilnic, la ştiri, am văzut cîmpuri incendiate, de unde focul s-a întins şi a distrus case ale unor oameni nevinovaţi. Victime ale unor inconştienţi care au aprins, voluntar sau nu, focuri criminale. An de an apele inundă şi distrug gospodării ale unor familii care şi-au construit casele în zone inundabile. Cine este de vină: apa sau cei care i-au ocupat teritoriul? Dacă ne facem casa pe un vulcan e foarte probabil ca la un moment dat să ne trezim cu ea arzînd. Tot ştirile ne anunţă săptămînal despre explozii care distrug imobile şi, odată cu ele, vieţi omeneşti. Rezultat al proastei construcţii sau a proastei utilizări sau a orice altceva. Cine este de vină? Şi cine ar trebui să ne ferească de astfel de accidente? Cred că fiecare dintre noi are instinctul firesc al autoapărării. Doar că el ar trebui poate să se traducă şi în fapte şi gesturi concrete, care să ne pună, pe fiecare dintre noi, la adăpost de evenimente nedorite. Şi atunci am ajunge la situaţia în care am avea tot mai puţină nevoie de ajutor, de asistenţă de urgenţă, de noroc şi... "Doamne fereşte!". Fiecare gest, al fiecăruia dintre noi, contează. Pentru ca, zi de zi, fiecare dintre noi să-şi prelungească viaţa cu încă puţin...