Cînd natura se aliază cu aparatura

Orice teorie a conspiraţiilor are legături cu lumea ştiinţei şi tehnologiei. Majoritatea scrierilor despre conspiraţii şi conspiraţionişti au cel puţin un savant, mai mult sau mai puţin nebun, o invenţie, cel mai probabil malefică, chiar şi cîte un întreg domeniu al cunoaşterii. Evident, toate acestea sînt ţinute în secret faţă de restul lumii. De vină pentru această secretomanie este, cum altfel, tot omenirea. Aceasta ori nu este încă suficient de matură ca să folosească şi să înţeleagă cum trebuie noile idei, descoperiri, tehnologii sau invenţii, ori urmează să fie pedepsită pentru vini mai mult sau mai puţin reale. 

Istorisirile despre societăţile secrete alcătuite din – sau care au în rîndurile lor – oameni dedicaţi cunoaşterii au, cel puţin în Europa, o justificare. Revoluţia de gîndire care apare odată cu începuturile Renaşterii şi care se dezvoltă din ce în ce mai rapid odată cu trecerea timpului nu a fost primită cu braţele deschise de către mulţi dintre mai-marii vremii. Din cauze religioase, politice sau, cel mai adesea, datorită unor combinaţii ale celor două, numeroşi gînditori au trebuit să îşi ascundă colaborările şi rezultatele muncii. Istoria europeană, mai ales în perioada Reformei şi Contrareformei, are numeroase exemple de oameni de ştiinţă care fie plătesc cu viaţa, fie trebuie să îşi renege descoperirile. Gruparea acestor gînditori în societăţi în care se pot întîlni cu alţii asemenea lor ca să îşi poată prezenta, discuta şi schimba ideile şi realizările este absolut normală. După cum la fel de normală pentru acele vremuri este şi ascunderea existenţei acelor societăţi, din motive de siguranţă personală. Există însă numeroase volume care tratează această istorie a societăţilor secrete, a conspiratorilor şi conspiraţioniştilor pentru şi în numele ştiinţei, astfel încît prefer să nu insist pe acest subiect. 

Perioada actuală, marcată de rapidul progres al ştiinţei şi tehnologiei, este evident marcată şi de existenţa a numeroase teorii ale conspiraţiilor ştiinţifice şi tehnologice. Înţelegerile secrete cu extratereştrii, politica Big Brother sau controlarea sistematică a tuturor oamenilor, dorinţa mai-marilor lumii de a elimina o parte a populaţiei planetei prin războaie provocate, arme biologice şi alte metode sînt repere majore ale culturii populare actuale. Din aceeaşi categorie, conspiraţii tehnologice globale ar bloca apariţia unor soluţii-minune pentru problemele omenirii – cele mai invocate fiind medicamentele – panaceu universal (care ar fi de fapt ascunse ori în cele mai banale buruieni, ori în cele mai rare plante, care trăiesc în raiuri terestre din Amazonia, Orientul Îndepărtat, arhipelagurile din Pacific şi aşa mai departe). La fel de populare sînt conspiraţiile petroliştilor care fac orice ca Omenirea să nu primească acces la cele mai ieftine şi sigure resurse de energie (de parcă aceste companii nu ar investi fonduri uriaşe pentru dezvoltarea noilor resurse energetice). 

Teorii conspiraţioniste apar practic în orice domeniu. Există destule voci care consideră că şi Teoria Modificărilor Climatice Globale este rezultatul unei conspiraţii menite să încetinească viteza de creştere economică a Europei şi Statelor Unite. Ca în toate celelalte asemenea teorii, şi aceasta are cel puţin o contradicţie. În primul rînd, clima pe glob este în permanentă schimbare şi planurile de adaptare nu fac decît să pună societatea în condiţii mai sigure. Iar despre blocarea progresului – producătorii de tehnologie nu fac doar să reducă emisiile de gaze, ci şi să reducă practic toate consumurile, generînd noi generaţii de echipamente mult mai eficiente. 

Intrînd în societatea digitală, cea mai la modă conspiraţie actuală este cea a producătorilor de programe de calculator, care fie ne spionează, fie livrează produse care îşi vor forţa clienţii să dea bani şi pe versiunile următoare ale acelor programe. Problema este că dorinţa companiilor de a vinde permanent versiuni noi nu a fost niciodată ţinută secretă. Şi mai există momente cînd apare în mod obiectiv necesitatea unei schimbări majore, cel mai bun exemplu fiind Virusul Anului 2000, cu revoluţia tehnologică privind datarea tuturor fişierelor. 

Despre tema supravegherii permanente cu ajutorul calculatoarelor, telefoanelor, camerelor de supraveghere şi a altor aparate de detecţie nu am de gînd să scriu. În primul rînd pentru că nu cunosc subiectul, în al doilea – este deja foarte dezbătut şi în al treilea – nu vreau să sprijin eu această teorie. 

Există însă momente cînd este imposibil să nu crezi că undeva, mai sus de tine, toate elementele conspiră împotriva ta. Cea mai frecventă este conspiraţia obiectelor, cînd aproape întotdeauna produse ale tehnologiei (în special telefoane, dar şi carduri de orice fel, chei sau alte asemenea) dispar din calea noastră, mai ales atunci cînd sîntem grăbiţi. Mai nou, o nouă formă de conspiraţie priveşte durata de viaţă a bateriilor – pentru că aproape mereu obiectul electronic de care avem cea mai mare nevoie într-un anumit moment este şi primul care se descarcă.

Din experienţa personală pot spune că se întîmplă uneori ca natura să se alieze cu aparatura, iar rezultatul acestei conspiraţii poate fi teribil. Nu o dată mi s-a întîmplat ca, în timpul unei campanii de măsurători pe mare, să se strice întîi un aparat, motor sau alt echipament, urmînd ca imediat după remedierea problemelor tehnice să înceapă furtuna şi orice activitate să fie din nou blocată. Evident, acest ciclu se poate repeta. Sînt şi alte exemple, cînd aparatele cedează exact atunci cînd ai mai mare nevoie de ele, cînd vrei să măsori evenimente care se produc foarte rar. Ştiu, un nume mai potrivit pentru aceste întîmplări este, de fapt, ghinionul, iar cauzele pot fi legate şi de proasta planificare a unor evoluţii logice. Este însă mult mai simplu să dăm vina pe alţii sau pe natură pentru eşecurile personale. 

Trăind în lumea cercetării, am auzit de multe ori teorii  conspiraţioniste, conform cărora comunitatea ştiinţifică europeană sau globală are ceva cu noi, românii, pentru că sîntem prea deştepţi, prea buni, prea pregătiţi să rezolvăm imediat problemele omenirii. Din păcate însă, se întîmplă ca de multe ori aceste soluţii să fie total depăşite, dacă nu false. 

Este adevărat, intrarea în „grupa de elită“ a cercetării europene sau internaţionale este deosebit de dificilă, dar şi acest proces este ceva normal. Nici o comunitate respectabilă nu este gata să primească în rîndurile sale noi membri fără o detaliată verificare a capacităţilor şi rezultatelor. Şi, din păcate, din fosta Europă comunistă, lumea ştiinţei a fost asaltată în ultimele decenii atît de oameni de mare calibru, dar şi de falşi profeţi. Iar filtrele europene sau internaţionale sînt destul de transparente şi de vizibile. Există, evident, numeroase invidii profesionale, iar gelozia din rîndul propriei bresle poate duce la o coalizare a unora dintre colegi. Nu neapărat şi o „conspiraţie a imbecililor“, asemenea coalizări pot avea efecte periculoase atît pentru cei atacaţi, cît şi pentru rezultatelor lor ştiinţifice. Nu sînt singulare cazurile în care anumiţi autori sau echipe de cercetare au rezultatele amînate de la publicare (sau chiar blocate uneori) pînă cînd concurenţa lor, aflată pentru moment într-o poziţie mai bună, îşi lansează pe piaţă lucrările.

Dar, chiar dacă aceste coalizări profesionale apar oricînd şi oriunde, în orice domeniu al ştiinţei şi tehnologiei, nu cred că putem vorbi despre o conspiraţie globală, ci doar despre natura umană şi eternitatea sa.

Şi, în final, ce ar putea fi de fapt o conspiraţie, atît în general, cît şi în domeniul tehnic şi/sau ştiinţific? Un rod al geloziei? Un plan de afaceri? O formă de concurenţă neloială? O alianţă a unor grupuri care au aceleaşi interese şi aceleaşi spaime? Probabil cîte puţin din fiecare. În lume s-au scris şi se vor scrie permanent mii de pagini pe această temă, fie în favoarea conspiraţiilor, fie împotriva lor. Consider însă că cel mai relevant comentariu despre acest subiect îl are Douglas Adams, în

„Arthur Dent: De cînd mă ştiu am trăit cu senzaţia că în lume se întîmplă ceva sinistru şi de proporţii uriaşe. 

Slartibartfast: O, nu, asta e doar paranoia, e absolut normal. În Univers toţi suferă de aşa ceva.“  

Adrian Stănică este jurnalist de ştiinţă şi cercetător ştiinţific la Institutul Naţional de Geologie şi Geoecologie Marină – GeoEcoMar.