Cîinele şi leul

Am ieșit de la „Elvira Popescu“ pe la șapte, și după aia am plecat spre Crîngași. Ne-am oprit la un chioșc, am cumpărat bere și chips-uri, apoi am mers sus și ne-am întins în pat. Ne-am uitat la televizor vreun sfert de oră fără să ne spunem nimic. Ea era în continuare irascibilă, m-a rugat să o las puțin în pace și eu am zis bine, te las. A ațipit după cîteva minute, iar eu mi-am luat berea și m-am așezat pe pervaz. De ce am fost așa agasant? De ce mă bag în sufletul ei? De sus, de la etajul opt, puteam să cuprind cu privirea Lacul Morii, peste care se lăsa umbra roșie a apusului. Dar poate că nu sînt chiar atît de obositor, poate că exagerez, nici eu nu mai știu.

Am sărit brusc de pe pervaz, am scos un caiet din geantă și m-am așezat la birou. N-aveam nici o idee, voiam doar să scriu ceva, dar după cîteva minute deja mă simțeam ca un impostor. Ce fac aici? Pozez în fața ei?

Andreea a deschis ochii și a zîmbit cînd m-a văzut cu pixul în mînă. S-a ridicat din pat și a intrat la duș. Trecuseră trei luni de cînd eram împreună, timp în care învățasem cum să mă împac cu absențele, să mă bucur de ele. Pînă atunci trăisem cu senzația că absența poate stîrni doar panică și regret și că de acolo vin fricile. La cîteva zile după ce ne-am cunoscut, ea a plecat în Sri Lanka pentru cîteva săptămîni împreună cu un tip, un prieten de-al ei. Eram îndrăgostit pînă peste cap și cu toate astea distanța nu m-a speriat, ba dimpotrivă, o simțeam aproape, chiar și în zilele în care nu vorbeam, uneori îmi trimitea mesaje scurte în care îmi zicea de nucile de cocos care cad pe acoperișul ei și de maimuțele care se bat pentru ele, și asta era de ajuns.

A ieșit de la duș și s-a tolănit în pat. Citea Franzen și mînca chips-uri, iar eu continuam să scriu, doar că acum eram detașat, mai puțin conștient de mine, de noi, era bine. Chiar și așa, chiar dacă scriam niște panseuri obosite.

Puțin după 11, am luat un taxi și ne am dus la J’ai Bistrot. Trebuia să ne întîlnim cu Edi, urma să-mi dea în cărți de tarot. Tema e curajul, mi-a zis el întorcînd prima carte. Andreea era toropită de căldură, îi simțeam buzele fierbinți atingîndu mi lobul urechii, vreau să te mușc, mi-a șoptit ea ținîndu-și capul pe umărul meu. Terasa era goală, rămăseserăm noi trei, cu berile în față și cu cărțile de tarot întinse pe masă. Era trecut de miezul nopții și nu se simțea nici o adiere de vînt. A întors a doua carte. M-am aplecat asupra mesei și am deslușit în întuneric cuvîntul „vinovăție“ și un desen reprezentînd o siluetă androgină profilîndu-se pe fundalul unui cer înnorat. Există ceva care te ține în loc, a mormăit Edi. M-am uitat din nou la desen, la conturul feței, și am observat că avea ochii închiși și că-și ținea palmele presate de tîmple. Au urmat și celelalte cărți, în toate vedeam blocaje, umbre, apăsare.

Ne-am întors în Crîngași pe la două. Am făcut sex și apoi am rămas amîndoi întinși în pat, cu ochii în tavan, iar ea îmi vorbea despre psihogenealogie și constelații familiale, și totul părea că se limpezește în clipa aia. Doar că, după ce ea a adormit, m-am uitat la un episod din The Americans și în timpul ăla am auzit iar vocea aia din capul meu care îmi spunea de ce nu ești și tu așa ca spionii ăștia, hotărît și rapid, zdrang-bang, ce atîta anxietate.

M-am apropiat de Andreea, am sărutat-o pe spate și am auzit-o vorbind în somn, mai am trei săptămîni pînă termin de construit patinoarul, în trei săptămîni e gata. Nu puteam să dorm, mă foiam în pat și mă gîndeam doar la tarot, așa că m-am dus în bucătărie și mi-am făcut un sandviș cu cașcaval, apoi am luat o carte la întîmplare de pe raft și am început s-o răsfoiesc. Fiul budist și tatăl filozof în dialog, fiul zicea ceva despre două tipuri de meditații, modelul cîinelui și modelul leului, „gîndurile pot fi abordate în maniera în care un cîine aleargă după o piatră care îi este aruncată“, și uite așa ajung oamenii la confuzie mentală și la „un lanț nesfîrșit de gînduri“, iar leul, ah, leul se întoarce spre „sursa gîndului“, așa cum s-ar năpusti asupra celui care aruncă cu piatra în el. Și încă un pasaj despre lipsa de materialitate a geloziei, după care am închis cartea și am rămas nemișcat pentru cîteva minute și iar mi s-a părut că totul se leagă, că totul e clar. Apoi am ieșit afară, pe balcon, trăgeam aer în piept și mă întrebam: oare ce fel de meditație e asta, leu sau cîine?

Începuse să plouă și mi se făcuse somn. Am adormit pe la cinci și m-am trezit trei ore mai tîrziu. Draperiile erau trase, în cameră era întuneric și se auzea doar răpăitul ploii în geam. Am deschis televizorul și l-am lăsat pe mute. Stăteam gol pe marginea patului și urmăream în liniște imagini de la o operațiune de salvare în Marea Mediterană, aproximativ 1700 de imigranți au fost salvați de flota italiană, și apoi încă un titlu, Jean-Marie Le Pen exclus de propria fiică din partidul pe care l-a înființat.

În clipa în care am întors capul, Andreea a deschis ochii. A întins mîna și m-a mîngîiat pe spate. Apoi m-a tras spre ea și m-a sărutat, iar eu mi-am lăsat capul să cadă ușor pe brațul ei cald. 

Ionuț Sociu este critic de teatru și jurnalist.