Centrul şi marginea

7 iunie 2008   Tema săptămînii

În urmă cu ceva ani, cînd îmi petreceam vacanţele în alte oraşe din ţară, iar locuitorii lor aflau că sînt din Bucureşti, eram întrebată invariabil în ce cartier stau. Cei mai mulţi erau dezamăgiţi şi îşi pierdeau interesul faţă de mine în momentul în care le spuneam că locuiesc pe o stradă, pe Calea Moşilor. Pentru ei era un loc vag cunoscut, încercau să îşi ia repere, cum ar fi cartierul Colentina sau magazinul Bucur Obor. Apoi îmi povesteau că au stat şi ei la un moment dat în Bucureşti, o lună, un an sau cîteva zile la o soră, un nepot, un cumnat din cartierul Militari, Balta Albă sau Drumul Taberei. Din punctul lor de vedere, Capitala, ca şi oraşul lor, de altfel, exista în primul rînd datorită cartierelor sale. Deşi nu aveau un specific aparte, căci semănau între ele - aceleaşi aglomerări de blocuri construite în anii ’70-’80 - le puteai denumi şi aparţine. Mi-am dat seama mai tîrziu că acest tip de mentalitate îşi avea de fapt originea în dorinţa oamenilor de a face parte din comunităţi mici unde reprezentau cîte o individualitate (Gigi de la blocul F7, scara 2, Maria de la blocul turn de lîngă complex, Sandu care stă vizavi de Peco etc.) şi în teama de a se pierde în anonimatul Marelui Oraş. De fapt, cartierul era doar o extensie a satului de unde au plecat majoritatea bunicilor lor. Au venit la oraş ca să lucreze în fabrici şi întreprinderi, li s-a repartizat o locuinţă de serviciu, de cele mai multe ori chiar în imediata apropiere a locului de muncă (pe care ulterior au cumpărat-o cu bani puţini), au învăţat să trăiască la bloc, să stea la coadă la Alimentara atunci cînd se băgau ouă şi carne, să-şi cumpere ţigări de la debitul din colţ şi urma să mănînce la comun în acele cantine socialiste din Circurile Foamei, un alt "proiect" pentru oamenii muncii care, din fericire, n-a mai fost realizat. Astfel, majoritatea cartierelor de astăzi sînt de fapt o "invenţie" comunistă, lipsită de farmec şi de personalitate. Dar care totuşi a creat treptat un mod de viaţă. Generaţii întregi s-au format şi au crescut "în cartier". Au mers la şcoala de peste drum cu cheia de gît, s-au jucat în parcarea din spatele blocului, s-au căţărat pe teresa punctului termic şi au atîrnat cu capul în jos de bătător. Pentru generaţii întregi, linia de tramvai a însemnat unica legătură cu restul lumii. Şi cu timpul au început să facă diferenţa dintre "centru" şi "margine". "Centrul" sau "în oraş" reprezenta ceva îndepărtat unde nu aveau de ce să se ducă (poate doar duminica la vreun film, dar era cinematograf şi în cartier), o tentaţie destul de costisitoare (iar cheltuielile începeau cu biletul de tramvai) şi care implica pierdere de vreme şi renunţarea la comoditate. "Marginea", în schimb, erau vecinii, prietenii, tot ce le era familiar şi cunoscut. În centru erai doar turist de ocazie, la margine erai, în schimb, acasă. Cu timpul lucrurile au început să se schimbe, însă nu în esenţă. Încă există oameni pentru care Bucureştiul, de pildă, e alcătuit din două străzi şi trei magazine. Spre deosebire de americani, să zicem, care se mută cu lejeritate dintr-un stat în altul, la noi mutatul într-un alt cartier este echivalent cu o dezrădăcinare şi poate cauza depresii. Totuşi, "viaţa de cartier" a evoluat. E mai dinamică, mai diversă. Au apărut terasele, găştile, cursele de maşini nocturne. Hip-hop-ul românesc a cunoscut o perioadă de succes, după care a căzut în dizgraţie. Pentru că nu exista nici o miză. "Băieţii de cartier" nu trăiau în Bronx sau în Queens, ci în Rahova sau Pantelimon. Nu erau cu nimic mai speciali faţă de alţi băieţi de vîrsta lor din Titan sau Berceni şi din această cauză întregul "fenomen" s-a dovedit a fi doar un moft de tranziţie. Apartenenţa la un grup, la o comunitate a rămas însă la fel de importantă. Dar comunităţile "de cartier" (dacă or fi existat vreodată) încep să se destrame şi să fie treptat înlocuite de mica lume "din firmă" sau de prietenii virtuali de pe Internet. Vii acasă, încui uşa şi descoperi că, de fapt, eşti singur într-un cub de beton. Ştii totul despre vecinii tăi, iar ei ştiu totul despre tine, însă nu aveţi nimic în comun. Nici măcar un elementar simţ civic care să aibă drept rezultat o scară de bloc mai civilizată sau un părculeţ mai curat. Cei de la parter pun stăpînire pe peticele de pămînt de lîngă bloc şi le transformă în grădini private. Dincolo de ele, e trotuarul plin de coji de seminţe şi de mucuri de ţigări. Aşa că viaţa din cartier se reduce de fapt la detalii. Străzi, oameni, case... (A. P.)

Mai multe