Centrism, descentrare
Ce înseamnă să fii de dreapta? Ce înseamnă să fii de stînga? Nicicînd situarea pe o axă a opţiunilor politice nu a fost mai dificilă, în Europa. Schema clasică e depăşită. Dacă lăsăm la o parte criteriul libertăţii economice, stînga şi dreapta îşi pierd complet relevanţa. Dar mai contează, măcar, familiile politice?
În Germania, marea coaliţie (a creştin-democraţilor şi a social-democraţilor) a dominat ani în şir scena politică. Cele două mari partide aflate în competiţie la nivelul landurilor au ştiut să-şi menţină colaborarea la nivel federal. Permanenta negociere în vederea consensului pe care îl presupune guvernarea nu a produs neapărat nivelarea diferenţelor ideologice, dar, oricum, a contribuit la diminuarea substanţială a importanţei identităţii politice. Die Große Koalition înseamnă eficienţă şi stabilitate guvernamentală, dar şi o frustrare electorală, căci oriunde s-ar situa, la stînga sau la dreapta, în tabăra social-democraţilor sau cea a creştin-democraţilor, votanţii se văd reprezentaţi de aceiaşi oameni, în aceeaşi coaliţie.
Partidele mari nu mai exprimă nici un fel de ideologie. Peneliştii sînt tot atît de liberali pe cît sînt de social-democraţi pesediştii. Iar ofertele lor electorale nu sînt nici pe departe atît de diferite cum ar părea la prima vedere. Un lider pesedist iniţiază o lege care elimină dintr-un foc 102 taxe. Figuri importante din PNL apără „familia tradiţională“, adică militează pentru restrîngerea drepturilor unei minorităţi. Social-democraţi de vază îşi fac semnul crucii cu evlavie. Liberali declaraţi votează măriri de salarii şi indemnizaţii speciale fără acoperire. Din oportunism politic, ambele partide mari joacă pe aceeaşi muzică. Iar faptul că nenumăraţi politicieni importanţi au trecut cu graţie de la un partid la altul, teoretic opus ca ideologie, nu face decît să întărească impresia că, de fapt, familia politică nu contează decît dacă oferă acces la putere. „Centrismul“ de la noi nu e expresia unei ambiguităţi ideologice, ci a unei incapacităţi de asumare a principiilor. Ăsta nu e centrism. E descentrare.
Ilustraţie de Ion BARBU