Celestina

Ne-am cunoscut în toamna lui 1999 și, cu toate că abia așteptam să o văd, a apărut destul de tîrziu, sfioasă, circumspectă, din camera cealaltă, atunci cînd am ajuns prima dată la Vali. Cenușie, cu blana pînă-n pămînt, Celestina era încă o adolescentă de nici un an și a hotărît repede că nu sînt suficient de interesant pentru ea, așa că a dispărut iarăși. Nu fusesem al nici unei pisici pînă atunci, îi avusesem în copilărie doar pe cei trei Azor, dulăi de curte, prieteni de joacă, și presupun că din cauza asta eram și eu cu ea destul de stîngaci.

Probabil geloasă, îmi spuneam, a păstrat distanța și mai tîrziu, peste cîteva luni, cînd m-am mutat la Vali și, evident, a trebuit să-și împartă cu mine nu doar teritoriul. N-a venit niciodată să doarmă în capul meu, cum dormea în părul lui Vali de cînd era doar de o palmă, n-a stat la smotocit la mine decît foarte rar și tot rar ne pupam cîteodată, nas în nas, ca eschimoșii. În schimb, ori de cîte ori îmi lăsam mîna dreaptă să atîrne din pat, Celestina apărea de nicăieri și se repezea în ea cu gheruțele. Și mi-o lăsam foarte des să atîrne. Și mi-o retrăgeam repede atunci cînd o simțeam. Așa că, în primii vreo doi-trei ani de conviețuire, tot brațul meu drept, de la cot pînă la palmă, a fost brăzdat de cicatrice de dragoste felină aflate în diverse stadii de vindecare. Și, dacă așa arăta brațul meu cînd doar îl lăsam să atîrne din pat, vă puteți imagina (de fapt, nu cred că puteți) cum mi-au arătat ambele brațe și pieptul și fața, după ce, într-o frumoasă dimineață de primăvară, am vrut să o scot afară, ca să se bucure de grădina abia înverzită din spatele blocului, spre care mi se păruse că privește cu jind de la fereastră, fără a îndrăzni să coboare pe scărița moștenită de la pisica pe care Vali o avusese înainte de ea. Norocul meu a fost că locuim la parter și că lăsasem fereastra deschisă, așa că am putut s-o arunc înapoi în casă, altfel fie o pierdeam, fie nu mai scăpam cu viață.

Din păcate, atunci cînd, în prima parte a lui 2003, a rămas însărcinată și a născut, eram la o rezidență de creație din Germania, însă primeam mereu vești despre ea și abia îi așteptam pe cei doi pui zăriți la ecografie. Doar că, după ce noaptea i-a văzut veniți pe lume, dimineața Vali a avut parte de o surpriză. Celestina îi adusese pe pernă, să i-o arate, pe cea de-a treia născută, un puiuț mult mai pricăjit decît ceilalți și care, așa cum se întîmplă în povești, avea să devină cea mai frumoasă și mai pufoasă corcitură dintre o norvegiană de pădure și un persan. Cînd m-am întors acasă, în iulie, erau deja buni de dat la grădiniță și cu personalități bine conturate. Primei născute, Agata, avea să i se spună Agățica, fiindcă rămînea mereu agățată de cîte un colț de pătură și își striga cuminte mama să vină să o salveze. După ce, atunci cînd m-a văzut prima dată, a sărit la bătaie, băiatul, Sindbad, mi-a devenit cel mai bun prieten dintre feline. N-o să vă spun mai multe detalii, aveam noi chestiile noastre de băieți. Șeherezada, alintată Șahi, devenită uneori, de aici, Șahista și, prin extensie, Polihroniade, avea să devină, în scurtul timp petrecut cu noi, un adevărat fotomodel pisicesc, nu doar prin spectaculozitatea blănii gri-portocalii, dar și prin postúrile adoptate. Nu se poate povesti cu cîtă greutate ne-am despărțit de ei și cu atît mai puțin se poate aproxima durerea de mamă a Celestinei.

Deși ne-am mai jucat de multe ori împreună, deși am mai făcut nenumărate partide de fotbal cu dopuri de plută prin casă, mi s-a părut că de atunci Celestina a devenit mai matură, mai reflexivă, mai înțeleaptă. Cu toate că, în continuare, n-a vrut să iasă niciodată afară, petrecea mult timp la fereastră, privind, mi se părea, nu neapărat ceva anume, ci doar privind, probabil în gol, și gîndindu-se și așteptînd ea știa ce și pe cine. Se împlinesc zilele astea opt ani și o lună de cînd îmi lipsesc înțelepciunea ei jucăușă, tandrețea ei retractilă, răsfățurile ei șmecherești. Și, în continuare, încă nu sînt pregătit pentru altă pisică.

T.O. Bobe este scriitor. Cea mai recent volum al său este Cartea neisprăvirii, Editura Humanitas, 2019.