Cele mai multe fonduri europene
Alba Iulia deţine recordul pe ţară în ce priveşte fondurile europene absorbite. Suma totală este de aproximativ 200 de milioane de euro. Din această sumă, peste un sfert au fost bani destinaţi restaurării şi reconstruirii Cetăţii din mijlocul oraşului, despre care se spune că e cea mai mare din Transilvania (are o suprafaţă de 110 hectare).
În spatele obţinerii acestor fonduri se află o echipă de „scriitori de proiecte“ condusă de Nicolae Moldovan, şeful serviciului de proiecte comunitare din Primărie. La Festivalul Dilema veche, el a amintit faptul că, pînă în anul 2000, cea mai mare parte a Cetăţii era practic închisă publicului. Spaţiul ei aparţinea armatei (ca într-un fel de ocupaţie internă), iar cei mai mulţi locuitori nici nu ştiau cum arată Cetatea din mijlocul propriului oraş. Primarul Mircea Hava (ales neîntrerupt din 1996) s-a luptat cu Ministerul Apărării pentru redarea Cetăţii către comunitatea din Alba Iulia. După ce a reuşit s-o recîştige, a început să caute proiecte şi fonduri pentru a o reconstrui şi a o transforma într-un spaţiu public prietenos. Bugetul anual de doar 29 de milioane de euro n-ar fi permis aproape nici un fel de dezvoltare a oraşului şi nici reconstruirea Cetăţii, aşa că edilii s-au gîndit la fondurile europene şi la alte fonduri disponibile.
Primăria a avut la început un parteneriat cu o fundaţie care se ocupa de întocmirea proiectelor cu finanţare europeană, după care echipa de specialişti în proiecte europene s-a integrat chiar în subordinea Consiliului Local. Astfel, s-au obţinut finanţări din cele mai diverse surse, din Norvegia şi chiar Japonia.
Nicolae Moldovan spune că în domeniul acestor proiecte care apelează la finanţare europeană e nevoie şi de creativitate, de o bună colaborare cu arhitecţi, ingineri, experţi financiari şi de marketing, cunoscători ai legislaţiei şi comunicatori buni. Această creativitate a programelor, precizează Nicolae Moldovan, se poate măsura chiar şi cantitativ – adică în „grosimea“ proiectelor. Unele au fost atît de stufoase, încît au fost cărate în cutii de televizor. Printre secretele obţinerii de fonduri stă şi cunoaşterea unor norme birocratice şi evaluarea nevoilor ce trebuie armonizate cu tipul de fonduri care pot fi oferite. E nevoie să rezulte un proiect coerent cu care să te poţi prezenta în faţa finanţatorului potrivit la momentul potrivit (asta ar fi o altă taină: să ştii momentul şi finanţatorul potrivit, să fii acolo). Nicolae Moldovan spune că dacă, de exemplu, pe 31 martie 2009, reprezentanţii oraşului nu s-ar fi prezentat la o licitaţie organizată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, cu opt cutii de televizoare pline cu proiecte în valoare totală de 57 de milioane de euro, astăzi în Alba Iulia nu s-ar fi lucrat nimic în Cetate, nu s-ar mai fi reconstruit nimic. Un alt secret a fost buna colaborare dintre autorităţile judeţului.
Reprezentanţii oraşului au avut şi proiecte respinse, mai ales în condiţiile în care strategia lor e să facă pentru acelaşi program cereri de finanţare pentru cîte trei-patru proiecte. După respingerea unui proiect, afirmă Nicolae Moldovan, primul lucru e să scrie contestaţia. Aşa se face că un prim mare proiect respins a fost în cele din urmă recîştigat. Era legat de revalorizarea fostelor şanţuri de apărare ale Cetăţii, care erau pline de gunoaie şi de buruieni, un proiect estimat la început la o valoare de 12 milioane de euro. În cele din urmă, nu s-au cheltuit însă toţi aceşti bani, iar o parte s-a reîntors la bugetul comunităţii europene. Povestea acestei finanţări a fost foarte complicată, fiind respinsă iniţial tocmai de evaluatorii Ministerului Integrării din România, care cheltuise 350 de mii de euro pentru proiecte premergătoare care să ajute Primăria din Alba Iulia să obţină finanţarea. Reprezentaţii oraşului au constatat că, pe motive tehnice, evaluatorii unui minister respingeau o cerere de finanţare pentru care acelaşi minister cheltuise deja sume mari, în condiţiile în care documentele aveau şi avizele altor instituţii ale statului, precum Ministerul Culturii şi Inspectoratul de Stat în Construcţii. Şanţurile de sub zidurile Cetăţii, în lungime de cinci kilometri şi jumătate, sînt astăzi un plăcut loc de plimbare, cu gazon şi alei. Iar acesta e doar începutul.