Cel mai puternic eveniment cultural organizat în românia

10 septembrie 2019   Tema săptămînii

În 1955, după nouă ani de exil, George Enescu murea la Paris, bolnav și în crunte privațiuni. Gheorghiu-Dej și-a dat seama că guvernul Republicii Populare Române a suferit o lovitură de imagine. Enescu era apreciat peste tot în lume și relația sa cu Guvernul propriei țări era o pată pentru cel din urmă. Într-o lume imediat post-stalinistă, Gheorghiu-Dej a știut că trebuie să repare cumva imaginea șifonată a țării și a inventat, într-o ședință cu conducerea Partidului, Festivalul „George Enescu“ – un eveniment muzical unde să fie invitați prietenii de peste tot ai marelui muzician. Prima ediție a avut loc în 1958. Festivalul a luat amploare și, relativ rapid, și-a pierdut cu totul motivația sa propagandistică.

S-a derulat din trei în trei ani pînă în 1979. În anii 1980, festivalul decăzuse mult, semn că Partidul nu-l mai considera atît de important. Ultimele ediții „comuniste“ au fost aproape o rușine. Reluat după 1990 (prima ediție post-revoluționară a avut loc în 1991) cu frecvență inegală, festivalul începe să aibă loc o dată la doi ani din 2001. Festivalul crește în prestigiu și, după 2007, cînd direcția artistică a fost preluată de către Ioan Holender, manager recunoscut și respectat la scară mondială, ajunge realmente la un înalt nivel mondial. Agendele edițiilor 2009, 2011, 2013, 2015 și, în bună măsură, 2017 sînt adevărate Who’s who în materie de muzică clasică internațională. Vreme de trei săptămîni, cu cîte două și mai apoi trei concerte pe zi, festivalul ajunge să nu mai accepte decît participări de top mondial.

Astăzi, Festivalul „George Enescu“ este indubitabil cel mai puternic eveniment cultural organizat în România. Nimic altceva, în orice alt domeniu cultural, nu-l egalează pentru că nici un alt eveniment similar nu aduce în România topul artei respective așa cum o face Festivalul „George Enescu“. În 2019, la ediția a 24-a, festivalul răspunde prin agenda sa unor chestiuni de maxim interes pentru melomani: raportul dintre repertoriul clasic și muzica contemporană, prezența operei în formă concertantă într-un festival perceput, pînă mai ieri, drept unul aproape non-vocal, contactul dintre publicul românesc și un repertoriu la care nu a fost niciodată expus etc. Dosarul nostru încearcă să pună în dezbatere aceste teme, fără să uităm să ne întrebăm, în general, asupra efectelor pe care un asemenea festival le are asupra vieții noastre muzicale și, desigur, fără să uităm să ne aducem aminte de George Enescu, cel fără de care nimic nu ar fi fost.

Ilustrație de Ion BARBU

Mai multe